Editura Flammarion a publicat recent o culegere impunătoare de aproape 1000 de pagini cuprinzând Toate discursurile de recepţie ale laureaţilor Nobel pentru literatură. Acesta e titlul. Începând chiar din 1901, laureaţii rosteau, două luni după acordarea premiului, un discurs numit „al banchetului”, iar din 1951, „de recepţie”, în faţa Comitetului Nobel reunit în mare pompă. Marianne Payot, care i-a numărat în vederea articolului ei din „L’Express” despre culegere, spune că puţini dintre cei 109 laureaţi de până azi nu l-au rostit, Samuel Beckett, în 1969, fiindcă era bolnav şi n-a putut face deplasarea, Sartre în 1964, care a refuzat premiul, sau Boris Pasternak, în 1958, obligat să-l refuze „la presiunea oficioasă” (reţineţi eufemismul: nu oficială!). Discursurile au fost traduse din 25 de limbi. Între ele, nu figurează, din păcate, româna. Toţi cei care le-au citit sunt de acord în privinţa modestiei lor. Ce ocazie mai potrivită decât Premiul Nobel ca să fii modest? O clasificare interesantă a discursurilor ar fi aceea după criteriul „bătăii” lor: literară, socială, moral sau politică. Soljeniţin e politic. Camus, moral şi politic („angajamentul” scriitorului este unul dublu, „de a nu minţi în legătură cu ce ştii şi de a rezista la opresiune”). Interesant e discursul lui Günter Grass: „…setea dezinteresată de a minţi, pentru că, pur şi simplu, mi se părea teribil de plicticos să mă mărginesc la realitate”. Llosa pleacă de la lectura care l-a îndreptat să scrie el însuşi: „Lectura transforma viaţa în vis şi visul în viaţă”.
(apud România literară)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu