Fernandel

1971
Moartea lui

Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât şi în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo şi Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

Fernandel s-a născut la 8 mai 1903 în Marsilia. Părinţii aparţineau lumii spectacolului, apărând în vodevilurile la modă, astfel că Fernandel are din copilărie contact cu scena şi la vârsta de 12 ani debutează într-un mic rol în drama istorică Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois la teatrul Chave. În 1915 tatăl lui este mobilizat şi Fernandel este silit să lucreze pentru întreţinerea familiei, mai întâi într-o bancă, apoi - până în 1925 - într-o fabrică de săpun. Când are timp, apare în diverse ipostaze (cântăreţ, cabaretist) în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet şi Palais de cristal din Marsilia. La 4 aprilie 1925, se căsătoreşte cu Henriette Manse, sora prietenului său inseparabil, Jean Manse. Împreună cu Henriette vor avea trei copii, Josette în 1926, Janine în 1930 şi Franck în 1935. Încă de când era logodit, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când venea s-o vadă pe Henriette: "Voilà le Fernand d'elle!" („Iată-l pe Fernandul ei!”, în pronunţia franceză Fernandel), şi aşa adoptă acest pseudonim cu care se va identifica până la sfârşitul vieţii. După terminarea serviciului militar în 1926, este remarcat de Jean Faraud, directorul francez la Paramount, care-l angajează ca animator în pauzele filmelor de cinematograf. În 1930 se mută la Paris, unde are un angajement în revista Nu sub regia lui Henri Varna, înregistrând un adevărat triumf, hotărâtor pentru viitoarea-i carieră. Astfel primeşte din partea regizorului Marc Allégret primul său rol într-un film, Le Blanc et le Noir („Alb şi Negru”, 1931). Rolul îi oferă ocazia să cunoască două persoane, care vor deveni prietenii săi: Sacha Guitry, autorul piesei după care s-a făcut scenariul filmului, şi Raimu, actorul principal.

În acelaşi an, Jean Renoir îl distribuie într-un rol mai important în filmul "On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau, şi devine vedeta filmului "Le Rosier de Madame Husson" („Tânărul virtuos al doamnei Husson”), în care interpretează un rol care îl va caracteriza pe viitor: acela al unui tânăr aparent nătărău, în filmul respectiv, un adolescent naiv care-şi pierde virginitatea într-un local rău famat.

Urmează o serie de filme, printre care cele sub regia lui Marcel Pagnol: "Angèle" (1934), "Regain" („Reluarea”, 1937), "Le Schpountz" (1937), "La Fille de Puisatier" („Fiica fântânarului”, 1940) şi, mai târziu, "Topaze" (1950), care îi aduc consacrarea definitivă. „Datorită lui Pagnol” - spunea Fernandel - „am putut dovedi că sunt un adevărat comedian”. În 1938, publicul francez îl alege ca cel mai popular actor, înaintea actorilor Danielle Darrieux şi Jean Gabin.

Succesele cinematografice nu-l împiedică să continue cariera de cântăreţ, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Unele din melodiile interpretate devin adevărate hits, ca Ignace sau Simplet, sau - mai ales - Félicie aussi.

După 1940, în perioada ocupaţiei germane, filmele turnate nu depăşesc un nivel mediu.

Totul se schimbă începând cu anul 1950 când, sub regia lui Julien Duvivier, începe seria filmelor în care întruchipează figura preotului paroh Don Camillo, în luptă cu primarul comunist Peppone (rol interpretat de Gino Cervi) pentru supremaţia spirituală în mica localitate italiană Brescello. În ciuda antagonismelor evidente, nu rareori, împrejurări particulare îi determină să descopere interese comune care-i apropie unul de altul:

"Le Petit monde de Don Camillo" („Mica lume a lui Don Camillo”, 1951)

"Le Retour de Don Camillo" („Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953)

"La Grande bagarre de Don Camillo" („Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955 - în regia lui Carmine Gallone)

"Don Camillo Monseigneur" („Don Camillo monsenior”, 1961 - în regia lui Carmine Gallone).

"Don Camillo en Russie" („Don Camillo în Rusia”, 1965 - în regia lui Luigi Comencini)

Filmul "Don Camillo et les Contestataires", început în 1970 sub direcţia artistică a lui Christian-Jaque, nu poate fi terminat din cauza îmbolnăvirii lui Fernandel. O tumoare dezvoltată la piept se dovedeşte a fi malignă. Actorul care a încântat milioane de spectatori în peste 125 de filme se stinge din viaţă la 26 februarie 1971, în apartamentul lui din avenue Foch, Paris. Este înmormântat în cimitirul Passy din inima Parisului, care i-a adus gloria şi care a vrut să-l păstreze pentru totdeauna.

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii şi distincţii, printre care:

1949: Marele Premiu Mondial al Râsului

1953: Cavaler al "Legiunii de Onoare"

1960: Cavaler al Artelor şi Literelor

1964: Premiul "Georges Courteline" pentru umor

1970: Marele Premiu al Cinematografiei franceze