odata,candva cand se zice ca eram tare asupriti (nu am agreat niciodata comunismul,m-a stampilat mult prea adanc pentru a-l agrea) dar aveam o stare interioara net superioara celei de astazi care-mi pute a lehamite si autosuficienta,am fost sa vad un film la un cinematograf care cu siguranta ca astazi numai exista ca locatie;ii zicea CENTRAL.
era cinematograful aflat in cladirea CCA-ului,pentru cine nu stie asta se traduce prin Casa Armatei din Bucuresti.
lume destula pentru ora respectiva,mi-am luat bilet si am intrat sa vad SOLARIS.
nu sunt un adept al filmelor SF,in colectia personala nu stiu daca am filme de acest gen cat sa le numar pe degetele unei singure maini,poate ma insel,oricum detin extrem de putine.
stiam subiectul ce a stat la baza realizarii scenariului,polonezul Stanislav Lem era cunoscut la noi,revista Secolul XX (ce revista,ce tinuta,cat de mult conta in formarea culturala a unui fitecine) ii acordase atentia cuvenita scriind despre el.
cat despre Tarkovski ce sa mai zic?
eram deja fascinat de mana sa dupa ce vazusem ANDREI RUBLIOV (culmea este ca si astazi la aproape 40 de ani de la realizarea sa acest film ma tulbura si ma face sa gandesc cat de bine este sa fii om si sa constientizezi asta.
revenind la ideea de la care am pornit;ma dusesem la film impreuna cu cel ce l-am evocat in preambulul subiectului,incepe proiectia.
pentru cei ce nu cunosc filmul el incepe cu o lunga perioada in care nu se intampla nimic pe ecran in schimb poti audia acordurile solemne ale Preludiului coral în Fa minor de J.S.Bach.
orga te copleseste prin maretia sa si te obliga sa te covertesti dincolo de simpla prezenta pamanteana de inghititor de saliva sau ganditor la portia de ciorba de burta pe care tocmai ai reusit s-o introduci in stomac.
ei bine in chiar acele momente o doamna (ma rog,generic spus doamna) a inceput sa scotoceasca prin sarsanale producand un sunet deranjant in contrast evident cu cel ce emana din instalatia de sonorizare a salii.
reactia amicului meu a fost atat de vehementa si neprevazuta incat persoana in cauza a incremenit apoi a iesit din sala.
acum rad gandindu-ma la cum s-ar manifesta omul meu daca ar intra intr-un cinematograf dintr-un mall si ar fi quadrofonic coplesit de ragaieli,miscari intense mandibulare si mai ales nelipsitele fosnete ale pungilor in care-ti depozitezi pretioasa zestre culinara.
pe vremuri mancarea era pentru minte si parca ne sedea mai bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu