Nicolae Ghica-Budești

Nicolae Ghica-Budești (n. 22 decembrie 1869, Iași - d. 16 decembrie 1943, București) a fost un arhitect român, promotor al renașterii vechii arhitecturi românești și al afirmării specificului național, al stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A fost și membru al Comisiei monumentelor istorice.

(1868 -1943)

Arhitect, istoric şi cercetator, iniţiatorul studiului sistematic al arhitecturii din România şi un foarte important autor de arhitectură al momentului neoromânesc. A studiat la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1889-1893) ca student al inginerului Anghel Saligny apoi la Ecole de Beaux Arts din Paris în atelierul lui V.A.F. Laloux. A obţinut diploma în 1901. Revenit în România începe studiul monumentelor medievale, lucrează la Comisia Monumentelor istorice şi devine în 1908, profesor la Şcoala de Arhitectură. Este autorul lucrării Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia – o serie de 4 tomuri de istoriografie de arhitectură, rezultatul unei cercetări esenţiale pentru cunoaşterea moştenirii construite din două provincii istorice ale Valahiei. A condus lucrările de restaurare la numeroase monumente medievale în cadrul direcţiei tehnice a Comisiei Monumentelor Istorice.

Istoriografia de arhitectură îl socoteşte un continuator inspirat al începuturilor marcate de personalitatea lui Ion Mincu şi, alături de colegul său de generaţie Petre Antonescu, unul din stâlpii curentului neoromânesc în arhitectura din primele decenii ale secolului 20.

Pe lângă proiectul şi construcţia Muzeului Naţional, a realizat noua aripă a Universităţii din Bucureşti (în colaborare cu A. Baucher, 1928-1930) în manieră eclectică. Lucrări foarte interesante în care dezvoltă un idiom neoromânesc compozit, adesea tratat în cărămidă aparentă cu ancadramente şi detalii de piatră, ce incorporează explicit detalii de arhitectură medievală din Moldova – Reşedinţa R. Rosetti, Casele proprii, Biserica Sf. Vasile Polonă, Institutul de Seruri şi Vaccinuri Pasteur, toate din Bucureşti, si, printre altele, o biserică la Iaşi, un liceu la Râmnicu Vâlcea, Mauzoleul lui Vasile Alecsandri la Mirceşti.

Operă

Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, prima biserică greco-catolică din Vechiul Regat, construită după planurile lui Ghica-Budeşti în anul 1909

După planurile arhitectului s-au construit:

Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939)

Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești

Biserica Copou din Iași

Biserica Cuțitul de Argint, București

Casa Rosetti, București

\
Resedinta arhitectului
Strada Sevastopol nr. 19, Bucuresti

A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)

Publicații

Preocuparea cu vechea arhitectură românească s-a concretizat și în diverse publicații despre istoria arhitecturii din Muntenia și Oltenia:

Mânăstirea Probota (cu G. Balș), București - Institutul de arte grafice Carol Göbl, 1909 (Arta românească nr. 3)

Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine pâna la Neagoe Basarab, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX (1927), fasciculele 53-54, paginile 121-158

Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasciculele 63-66

Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în BCMI XXV (1932), fasciculele 71~74

Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în BCMI, XXIX (1936), fasciculele 87-90

Google marchează 126 de ani de la naşterea lui Mies van der Rohe

 

Pe numele său întreg, Ludwing Mies van der Rohe a fost un arhitect german, unul dintre cei mai influenţi ai secolului 20. Totodată, el este considerat unul dintre pionierii arhitecturii moderne.

 

Ludwig Mies van der Rohe, (pronunție conform IPA, ˈlʊdvɪç miːs faːn dɛʀ ˈʀoːɐ), numele la naștere, Maria Ludwig Michael Mies, (n. 27 martie 1886 – 17 august 1969) a fost un arhitect german, unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului 20.

 

Ludwig Mies van der Rohe, alături de Walter Gropius și Le Corbusier, este considerat ca unul dintre pionierii, dar și maeștrii arhitecturii moderne. Mies, ca mulți alții dintre contemporanii săi postbelici, a căutat să genereze un stil arhitectural care ar fi reprezentativ pentru timpurile moderne, aidoma cum, la rândul lor, stilurile gotic, renascentist și baroc fuseseră reprezentative pentru timpurile lor.

 

Rezultatul creației sale arhitecturale este unul din stilurile cele mai influente ale secolului 20, marcat de claritate și simplitate. Clădirile sale din epoca maturității creației sale artistice utilizeză materiale moderne, așa cum ar fi oțelul industrial și sticla plană cu ajutorul cărora a definit spații și suprafețe elegante și austere în același timp. Arhitectul german, mai ales în perioada americană a creației sale, a dezvoltat până la simplitatea maximă, specifică doar maeștrilor, utilizarea produselor industriale de serie (oțelul, sticla, betonul armat, metale și aliaje dure), inițiată de Gropius și el în perioada lor Bauhaus, pentru a crea o arhitectură esențializată, cu o mare putere de sugestie. Mies a numit acest stil arhitectural propus de el, "arhitectură piele și oase". Alții au numit-o "mai puțin este mai mult", conform "less is more / Weniger ist mehr". În sfârșit, alții au denumit-o "Dumnezeu este în detalii", conform "God is in the details / Gott steckt im Detail".

 

Mies a fost ucenic în atelierul de lucrări în piatră al propriului său tată, apoi a lucrat la diverse firme locale de design îniante de a se muta la Berlin, unde a lucrat la firma de decorări interioare a lui Bruno Paul. Și-a început cariera arhitecturală ca ucenic în studioul lui Peter Behrens, între 1908 și1912, unde a luat contact cu teoriile designului contemporan lui, privite din perspectiva ansamblului cultural german. În ciuda lipsei sale de educație într-un colegiu sau universitate, talentul său a fost rapid recunoscut primind frecvent comenzi personale.

 

Fiind fizic impozant, deliberativ și reticent, Ludwig Mies s-a renumit, ca o parte a rapidei sale transformări din fiul unui comerciant într-un arhitect și designer care se adresa elitei Berlinului, adăugându-și particula nobiliară "van der Rohe". Și-a început cariera independentă profesională proiectând pentru clasa mijlocie înstărită case în "bun" stil german tradițional. În această perioadă a vieții sale, admira proporțiile largi și volumetria cubică simplă a lucrărilor arhitectului Karl Friedrich Schinkel, care produsese la începutul secolului al 19-lea numeroase clădiri în stil prusian neo-clasic. În același timp, disprețuia fățis eclectismul, respectiv clasicismul aglomerat și eterogen al perioadei de trecere dintre secolele al 19-lea și al 20-lea.

 

 

Gian Lorenzo Bernini

Autoportret

Gian Lorenzo Bernini a fost printre cei mai mari artiști ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, deși a avut lucrări semnificative și în domeniul architecturii, picturii și poeziei. S-a născut în anul 1598 la Napoli, fiul sculptorului toscan Pietro Bernini. În 1605 familia lui s-a mutat la Roma. În copilărie, Gian Lorenzo a lucrat ca asistent al mai puțin talentatului său tată.

Apollo e Dafne

Horia Creangă

Horia Creangă (n. 1892, Bucureşti — d. 1943, Viena) a fost un arhitect român, nepotul lui Ion Creangă.


Tatăl lui Horia – băiatul lui Ion Creangă – şi-a dus zilele cât a putut pe barba celebrului său părinte, tapându- l de bani când intra în impas. Mama lui Horia şi-a părăsit bărbatul, cam aventuros, luându-i cu ea pe cei patru copii, două fete şi doi băieţi, şi lăsându-şi soţul în braţele unei alte femei. Familia a trăit într-o casă modestă din Bucureşti. Încă din adolescenţă, Horia îşi câştiga pâinea vânzând foiţe de ţigări, bragă, ceai şi prăjituri.

Horia avea o constituţie atletică, fiind foarte bun la oină şi fotbal. Îi plăcea, însă şi desenul. S-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial- Pe front, prins de nemţi după o bătălie purtată în Apuseni, Horia Creangă a ajuns în lagărul Stralsund, de pe ţărmul Mării Baltice. La terminarea războiului, în 1919, a luat hotărârea să-şi continue studiile la Paris. S-a îmbarcat, alături de viitoarea lui soţie, la clasa a treia a unui vas care l-a dus la Marsilia. Ajuns la Paris i s-a alăturat fratele lui mai mic, Ionel, care a urmat tot cursurile de arhitectură.

După ce s-a întors în ţară, şi-a deschis un atelier la care muncea împreună cu soţia sa, Lucia Dumbrăveanu şi fratele mai mic, Ionel. Lucrarea care i-a consacrat a fost vila din Deva a avocatului Petru Groza – proiectată în 1927, când omul politic era ministru al lucrărilor publice în al treilea guvern Averescu. Următorul succes, care le-a consolidat reputaţia, a fost clădirea societăţii „Asigurarea Românească” (ARO), de pe bulevardul Magheru. Tot pentru Asigurarea Românească a proiectat şi hotelul din Braşov. Ansamblul din Braşov cuprindea ARO Palace şi ARO Sport, clădirea de pe strada Sfântul Ioan, în spatele hotelului mare. Hotelul Aro a fost ridicat lânga elegantul palat Czell (azi prima cladire de pe Muresenilor pe stânga), între ani 1938-1939.

Halele Obor, proiectul Horia Creanga
Proiectul arh. Horia Creanga pentru Halele Obor îl înlocuieste pe cel al arh. Doicescu.



Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 l-a prins la Sibiu. Auzind că hotelul Carlton din Bucureşti s-a prăbuşit, a plecat val-vârtej spre Braşov, să vadă dacă imobilul ARO rămăsese în picioare. Cu trei luni înainte de a muri, în aprilie 1943, la onomastica unui prieten pe malul Snagovului, a sărit în apa rece. I-a venit rău şi a fost tras cu greu de prieteni la mal. Din acel moment starea de sănătate i s-a agravat. Pe 4 iulie, s-a internat într-un sanatoriu vienez. A murit la Viena pe 1 august. Fratele lui, arhitectul Ionel Crean­gă, decedase cu doisprezece ani mai devreme, pe 3 martie 1931, în urma unui accident de automobil.

După absolvirea sa a L' ecole des Beaux-Arts din Paris (1924) şi dupa un stagiu în atelierul lui Gustav Umbdenstock la Paris, 1927 - 1943, H. Creanga a proiectat în România mai mult de 75 cladiri moderne: vile, blocuri de locuinte, clădiri publice importante de diferite tipuri, cladiri industriale. A fost cel mai bun exemplu de modernism în România. În consecinţă, atelierul său a jucat rolul unei "şcoli paralele" pentru tinerii arhitecti. S-ar putea spune că, prin intermediul proiectelor sale, Creangă a reuşit să disemineze mişcarea modernă în România în aceeaşi măsură ca  Marcel Iancu, fapt care a pus pe amândoi în avangarda arhitecturii moderne romanesti.

Promotor al arhitecturii moderne în România, a construit mai multe edificii (peste 70) administrive, social-culturale, industriale, dar şi clădiri de locuinţe (cea mai cunoscută fiind blocul ARO). Alte construcţii realizate după planurile arhitectului: Teatrul Giuleşti, Uzinele Malaxa, Grupul Şcolar Mihai Bravu, Blocul Burileanu-Malaxa, şi altele.

Pasajul Basarab

 

Foto: Andreea Alexandru

Pasajul Basarab are 1,9 km si este cel mai lat pod hobanat urban din Europa. Viaductul principal al pasajului are o lungime totală de 1450 de metri - din care 117 metri Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, respectiv 340 de metri Podul Hobanat peste zona Gării de Nord -, cu bretele de acces la pasaj de 1126 metri lungime şi rampe de acces de 1250 m.





Pe pasaj, în zona Podului Hobanat va fi realizată staţia de tramvai dotată cu scări fixe, lifturi şi escalatoare menite să asigure legătura între nivelul peroanelor staţiei şi nivelul solului, precum şi cu staţia de metrou Basarab.





Acesta face legatura rutiera si de tramvai intre Blvd. Nicolae Titulescu - Soseaua Orhideelor - Podul Grozavesti - Blvd. Vasile Milea, respectiv Soseaua Grozavesti, intregindu-se astfel inelul principal de circulatie al Municipiului Bucuresti in partea de nord-vest. Proiectul cuprinde doua traversari majore de obstacole, a raului Dambovita peste podul existent largit si a caii ferate in zona Garii de Nord.

Traficul pe Pasajul Basarab este monitorizat video la cele doua capete.

Foto: Andreea Alexandru

Foto: Andreea Alexandru

Foto: Andreea Alexandru

Pentru date mai multe hotnews.ro

1918 Nastere Utzon

Lucrări

Clădiri semnificative Opera din Sydney

Casa arhitectului, Hellebæk, Danemarca

Melli Bank, Teheran, Iran

National Assembly of Kuwait, Kuwait City, Kuwait

Proiecte semnificative Muzeu al artistului Asger Jorn, Silkeborg, Danemarca

Teatru, Zürich, Elveţia

Teatrul Jeita, Liban,

Design semnificativ Sydney Opera House

Premii şi distincţii Premiul Wolff (1992)

Premiul Pritzker (2004

Jørn Utzon,  (n. 9 aprilie 1918  – d. 28 noiembrie 2008) a fost un arhitect danez. Utzon este în primul rând cunoscut pentru proiectarea clădirii Operei din Sydney (în original, Sydney Opera House), Australia, care a devenit în 2007 parte a Patrimoniului UNESCO.

Utzon s-a născut în Copenhagen ca fiu al unui inginer naval şi a crescut în Danemarca. Începând cu 1937 a studiat arhitectura la Universitatea din Copenhaga, lucrând ulterior pentru celebrii arhitecţi Alvar Aalto şi Frank Lloyd Wright. În 1950, şi-a deschis propriul său birou de arhitectură în Copenhaga.

Sydney Opera House

În 1957, cu totul neaşteptat, întrucât era prima sa lucrare propusă în afara Danemarcei şi a spaţiului scandinav, Utzon a câştigat competiţia pentru proiectarea Operei din Sydney, Sydney Opera House. Desenele pe care Uzon le-a trimis depăşeau criteriile minimale cerute, fiind aproape un adevărat proiect. Unul dintre arbitrii concursului, arhitectul american de origine finlandeză Eero Saarinen, a declarat că a recunoscut imediat "geniul" arhitectului şi al proiectului, fiind pentru el absolut singura opţiune de ales dintre toate lucrările primite. Prin contrast, Ludwig Mies van der Rohe i-a întors efectiv spatele lui Utzon, când acesta i-a fost prezentat.

Machetă din holul Operei din Sydney, demostrând îmbinarea "cochiliilor" într-o sferă

În cadrul viaţii sale profesională, Utzon a adus puţin câte puţin diferite schimbări conceptului său original. Spre exemplu, structurile de forma unor cochilii, care acoperă cele două holuri au fost reproiectate devenind din eliptice secţiuni sferice cu diferite raze de curbură şi mărimi. Conform arhitectului, designul care a devenit cel actual a fost inspirat de simpla cojire a unei portocale. De fapt, cele 14 forme curbate de tipul unor cochilii, dacă sunt combinate, formează o sferă completă.

În ciuda planurilor spectaculoase pe care arhitectul danez le-a avut pentru interiorul acestor holuri, Utzon nu a fost lăsat să le realizeze din motive ce ţin strict de politicianismul australian al anilor târzii 1960. La alegerile statului New South Wales din anul 1965, guvernul liberal al Sir Robert William Askin a fost ales şi Utzon s-a găsit imediat în conflict cu Ministrul lucrărilor publice, Davis Hughes. Încercând să taie continuu din costurile proiectului, a cărui valoare totală fusese anterior masiv sub-evaluată, Hughes a început să inspecteze agresiv proiectul lui Utzon, orarul şi costurile de realizare ale diferitelor segmente ale clădirii. Apoi a oprit toate plăţile către Utzon, forţându-l pe acesta să demisioneze din funcţia de arhitect-şef al proiectului în februarie 1966. Aceste lucruri fiind cu mult peste capacitatea lui de înţelegere şi acceptare, Jørn Utzon a părăsit Australia, nemaiîntorcându-se niciodată la "locul crimei".

După multe întâmplări, în final, The Sydney Opera House a fost terminată şi inaugurată oficial de regina Elizabeth II, în calitatea ei de Regină a Australiei. Arhitectul nu a fost invitat la ceremonie şi nici măcar numele său nu a fost pomenit.

Proiecte majore realizate

Majlis al-Umma, clădirea Ansamblului Naţional din Kuwait.

Turn de apă în Svaneke, Bornholm, Danemarca, 1949 - 1951

Casa arhitectului, Hellebæk, Danemarca, 1950 - 1952 image

Proiecte majore nerealizate

Liceu în Elsinore, Denemarca, 1958 - 1962

Propria casă a arhitectului, Bayview, Sydney, Australia, 1963 - 1965

Muzeu dedicat artistului Asger Jorn, Silkeborg, Danemarca, 1963

Teatru, Zürich, Elveţia, 1964 - 1970

Teatrul Jeita, Liban, 1968

Stadion, Jeddah, Arabia Saudită, 1969

Majlis al-Umma, clădirea Ansamblului Naţional din Kuwait.

Opéra Bastille

1990 - A fost inaugurată noua operă pariziană, Opéra Bastille.

Opera Bastille a fost inaugurata in anul 1989, in Piata Bastiliei, in prezenta presedintelui Francois Mitterand.

În 1968, ideea pentru o casa noua de operă in Paris a venit prima oara compozitorului Pierre Boulez si lui Maurice Béjart , împreună cu Jean Vilar , un credincios în nevoia de teatru popular. Raportul lor l-a inspirat pe François Mitterrand , preşedintele francez, să sponsorizeze o competitie pentru a construi o casă nouă. El a dorit să devină un "modern si popular" loc, în scopul de a face accesibila muzica clasica, maselor.

Prin urmare, el a creat un concurs pentru a selecta un arhitect care sa construiasca această casă nouă: opera. 756 lucrari au fost primite, şi în noiembrie 1983 competiţia a fost câştigată de, la acel moment, un arhitect necunoscut, Carlos Ott , un uruguayan care locuia în Canada .

Situata la Place de la Bastille , în arondismentul 12 , casa a fost proiectata cu 2723 de locuri.

Construcţia a început în 1984 odata cu demolarea de la Paris a garii Bastille.

Cladirea a fost inaugurata la 13 iulie 1989, la aniversarea a 200 de ani de la asaltul asupra Bastiliei , cu un concert de gală realizat de Georges Prêtre şi cântăreţi featuring, cum ar fi Teresa Berganza şi Placido Domingo . Cu toate acestea, primul spectacol de operă accesibil a fost pe 17 martie 1990, cu Berlioz " Les Troyens , în regia lui Pier Luigi Pizzi .

Quelques chiffres:

• Grande salle de 2 703 places
• Salle LIEBERMANN. Cette salle prévue modulable de 300 à 1 200 places, notamment pour la création d'œuvres contemporaines, n'a jamais été réalisée. L'espace prévu a été transformé en 2005 en salle de répétition pour l'orchestre.
• Amphithéâtre de 500 places
• Studio de 250 places

Colonne de Juillet and Opera Bastille

The Colonne de Juillet glows in the middle of Place de la Bastille, the site of the famous prison stormed on July 14, 1789 beginning the French Revolution. Nearby stands the Opera Bastille completed in 1989 for Revolution's Bicentennial. Paris, France.

IMAGE:
© Robert Holmes/CORBIS

CREATOR NAME
Louis Philippe

DATE CREATED
1840-41

DATE PHOTOGRAPHED
June 19, 1996

LOCATION
Paris, France

PHOTOGRAPHER
Robert Holmes