am stat si m-am gandit cum sa se intituleze acest subiect.
a vorbi despre film nu-i chiar usor.
stiu,o sa-mi spuneti ca fac pe pretiosul si ca nu-mi dau seama cat este de lejer sa stai confortabil intr-un fotoliu in care-ti afunzi trupul ingurgitand popcorn si galgaind cola printre ragaielile inevitabile.
oare asa-i?
si mi-am amintit atunci de un film a lui Pollack care nu darama cerul dar care se potriveste de minune temei pe care am ales-o.
asadar sa incerc sa vorbesc despre film.
am s-o fac,dar nu oricum,ci asa cum vad eu fenomenul,caci poate fi numit fenomen.
eram odata la Budapesta,era una din iesirile mele de inceput.
protocolul delegatiei cuprindea si doua seri petrecute la cinema.
am ales intr-o seara sa mergem la Cinemateca Ungara,se cheama de fapt Muzeul Filmului (cam asta si este orice Cinemateca din lume).
si m-am simtit tare anapoda atunci cand in jurul meu au inceput sa apara spectatorii,aproape toti erau imbracati ca pentru un spectacol de opera,fracuri si rochii de seara.
am ramas impresionat.
acesta este de fapt respectul pentru arta.
voi incerca sa fac un lucru similar celui povestit mai sus.
imi voi lua imaginarul frac pe mine si voi incerca sa vorbesc despre film.
multora probabil ca nu le va placea ce spun,imi ramane speranta ca dintre toti cei ce-si vor arunca ochii in cuprinsul subiectului se vor ivi suficient de multi doritori care sa incerce apoi experiente similare celor avute de mine,nu pentru ca as avea alura de guru,nu.
o fac pentru ca odata,candva,la randul lui un om,un oarecare om,caruia ii voi arata un respect vesnic a facut acelasi lucru cu mine.
adica m-a scos din stare de om CU OCHII LARG INCHISI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu