intalnirea cu Bunuel a fost una socanta,ma refer la intalnirea cu arta lui.
fiind unul dintre "fraierii" care-si pierdeau noptile la coada la Cinemateca nu mi-a fost greu sa pot avea acces la filmele sale.
din fericire cenzura opera mai putin in zona aceasta fiind vorba de filme ce rulau in fata unui public restrans,cam mereu acelasi,si care probabil nu reprezenta o amenintare la adresa regimului.
primul film regizat de catre Luis Bunuel vazut de mine a fost "Un chien andalou" - Cainele andaluz.
va dati seama ca eram siderat de ce vedeam.
exponent al suprarealismului in cinematografie,Bunuel (in aceasta pelicula scurta avandu-l partener in calitate de coscenarist pe un alt
compatriot celebru,Salvador Dali) imi dadea masura unui talent exceptional si unei viziuni cinematografice ce cu greu o mai poti intalni.
incarcat cu acest bagaj formidabil de cunoastere nu am ratat apoi nicio pelicula semnata de el si programata sa ruleze la Cinemateca.
dintre toate insa acesta despre care vorbesc astazi mi s-a parut cel mai aproape de tenta suprarealista.
semnand si scenariul acestui film Bunuel utilizeaza o sumedenie de simboluri si imagini socante,spatiul restrans in care se desfasoara actiunea (o simpla camera) precum si forta nevazuta dar prezenta care-i tine tintuiti acolo pe cei ce reprezinta personajele acestui film facand spectatorul sa priveasca cu respiratia taiata ce se intampla
pe ecran.
perceput si ca un protest la adresa unei societati rigide filmul ofera in pofida situatiilor absurde si ireale un bun motiv de meditatie la ceea ce suntem intr-o lume pe care niciodata nu o vom intelege cu adevarat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu