Petru Movilă (n. 21 decembrie 1596, Suceava d. 22 decembrie 1646/1 ianuarie 1647 Kiev) a fost Mitropolit al Kievului care a avut un rol deosebit în Sinodul de la Iaşi din 1642.
Pregătirea Teologică
Petru Movilă s-a născut la Suceava, în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Ţara Românească, şi al soţiei acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca fraţi pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 şi pe Gheorghe Movilă, viitorul mitropolit al Moldovei.
După moartea tatălui său, tânărul fiu de domnitor va pribegi, împreună cu mama şi cu fraţii săi în Ţara Românească, după care se vor aşeza definitiv în Polonia. Învăţătura şi-o va începe în casa părintească, apoi o va continua la vestita şcoală a „Frăţiei” ortodoxe din Kiev şi la Academia Zamoiska din Zemosč. Acolo studiază limbile latină, greacă, slavonă şi polonă, la care se adăugau discipline standard din vremea respectivă: gramatica, poetica, retorica, dialectica, teologia. A studiat în limba latină şi la Sorbona. Potrivit obiceiului nobililor polonezi şi-a însuşit mânuirea armelor şi a luat parte la două lupte ale polonilor împotriva turcilor, la Ţuţora (1620) şi Hotin (1622).
Datorită unei chemări lăuntrice, dar şi sub înrâurirea stareţului mânăstirii Pecerska, arhimandritul Zaharia Kopâstenski, a hotărât să se călugărească. Astfel, după ce se va pregăti, începând din 1622, duhovniceşte la moşia sa din Rubiejovka, unde a zidit şi o biserică cu hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, va fi tuns în monahism, la Lavra Pecerska, după anul 1625. În toamna anului 1627 a fost ales egumen al mânăstirii, la vârsta de 31 de ani. Situaţia ortodoxiei în acea perioadă era tulbure din cauza încercărilor de catolicizare a nobilimii lituane, bieloruse şi ucrainiene, care era, în mare parte, ortodoxă. Însă, prin activitatea sa depusă timp de 5 ani ca egumen, Petru Movilă a reuşit să ridice prestigiul cultural şi bisericesc al mânăstirii la un nivel necunoscut până atunci. Astfel, s-a ocupat de restaurarea şi înfrumuseţarea mânăstirilor şi a peşterilor în care se găseau moaşte de sfinţi şi a continuat activitatea tipografică a înaintaşilor săi, dând la lumină mai multe cărţi de slujbă şi de învăţătură.
Arhimandritul Petru a desfasurat o bogata activitate bisericeasca si culturala, continuand sa tipareasca mai multe carti care aveau rostul de a apara Ortodoxia în fata prozelitismului catolic care a început să pustiiască aceste pământuri imediat după "Unirea de la Brest-Litovsk" din 1596. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Manastirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziţia Academiei şi domeniile sale de la Rubejovka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.
Semnează la 16 august 1628 declaraţiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnaţi clericii care au aderat la Uniaţia din 1596. A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului şi a mentinut "Frăţiile Ortodoxe".
Sub aspect tipografic, se cunosc aproximativ 50 de tipărituri îngrijite de mitropolitul Petru Movilă, unele dintre ele fiind lucrate de el însuşi. Aceste lucrări se pot împărţi în 3 categorii: de slujbă, de evlavie şi zidire sufletească, şi de apărare a ortodoxiei. Dar cea mai însemnată carte a lui Petru Movilă rămâne Evhologhionul sau Molitfelnicul (Trebnicul), cu peste 1500 de pagini şi 126 de slujbe, tipărit în 1646 la Lavra Pecerska. Mai putem menţiona ca făcând parte dintre lucrările sale şi lucrarea Evanghelia învăţătoare sau Cazania, tradusă din greceşte şi tipărită la Kiev în 1637, precum şi Nomocanonul, o lucrare canonico-juridică apărută în 1629.
Ca expresie a dragostei sale faţă de neamul din care făcea parte, pe frontispiciul multora din tipărituri se găsea stema Movileştilor sau a celor două ţări române în care domnise ai săi, iar el însuşi se intitula adesea „fiu de neam moldovean” sau „fiu al voievodului Ţării Moldovei”.
Dar dintre toate se distinge prin importanţa ei, lucrarea Mărturisirea Ortodoxă (Pravoslavnica Mărturisire), care a apărut ca urmare a nevoii de învăţătură ortodoxă, cât şi din pricina apariţiei unei mărturisiri de credinţă calvinizante, pusă în seama patriarhului ecumenic Chiril Lucaris. Această lucrare a fost întocmită în limba latină sub titlul Expositio fidei Ecclesiaae Rusiae minoris, şi cuprindea 261 de întrebări şi răspunsuri, împărţite după cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Deoarece la lucrările Sinodului întrunit între 8 şi 18 septembrie 1640 la Kiev nu s-au putut pune de acord membrii participanţi asupra a două puncte din această lucrare, care stipulau existenţa purgatoriului şi momentul epiclezei, s-a ajuns la ideea convocării unui alt Sinod, cu participarea delegaţiilor mai multor Biserici Ortodoxe surori. Cum acest Sinod nu se putea ţine nici la Constantinopol, care era stăpânit de turci, şi nici la Kiev, aflat sub stăpânirea polonilor catolici, mitropolitul Petru Movilă s-a gândit că Moldova, ţara sa natală, ar fi un loc potrivit pentru convocarea acestui Sinod. Astfel, între 15 septembrie şi 27 octombrie 1642, la Iaşi s-au ţinut lucrările acestui Sinod, care avea ca drept scop cercetarea Mărturisirii ortodoxe a mitropolitului Petru Movilă. Cele două puncte care conţineau influenţe catolice au fost îndreptate, astfel că la data de 30 octombrie Mărturisirea, tradusă în greceşte, a fost transmisă Sinodului patriarhal din Constantinopol, care în martie 1643 a aprobat ca traducerea greacă a acestei Mărturisiri, să devină Mărturisirea ortodoxă a Bisericii soborniceşti şi apostoleşti a Răsăritului. Astfel, lucrarea învăţatului mitropolit de neam român devenea a treia mărturisire de credinţă a Bisericii ortodoxe, după Simbolul credinţei şi Dogmatica Sf. Ioan Damaschin. După 1667, această Mărturisire va fi tradusă în mai multe limbi şi tipărită în numeroase ediţii, fiind cercetată şi apreciată de numeroşi teologi, din toate timpurile şi toate confesiunile, mult timp fiind folosită şi ca manual în şcolile teologice din Rusia, ţările române sau alte părţi. De aceea, pe bună dreptate, marele istoric şi dogmatist Macarie Bulgakov socotea pe Petru Movilă drept „părintele teologiei ortodoxe moderne”, iar profesorul Alexandru Elian remarca faptul că ”opera lui Movilă şi-a câştigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe”[3]. În acest fel putem considera că Petru Movilă a fost un mare dar duhovnicesc făcut de poporul român Bisericii ucraino-bieloruse, dar şi Ortodoxiei întregi.
După o păstorire de 13 ani, mitropolitul Petru Movilă a trecut la cele veşnice, în ziua de 1 ianuarie 1647, fiind îngropat în biserica cea mare a mânăstirii Pecerska. prin testamentul său, averea sa fost lăsată Colegiului de la Kiev şi catedralei Sfintei Sofia şi mânăstirii Pecerska, pentru refacerea lor şi pentru azilul de bătrâni.
În anul 19995, pe data de 27 iulie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina a trecut în rândul sfinţilor pe marele ierarh român, ca dată de prăznuire fiind stabilită ziua de 31 decembrie.
Sursa:http://www.univ-ovidius.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu