Caterina de Medici (n. 13 aprilie 1519, Florenţa, d. 5 ianuarie 1589, Blois), a deschis ochii pe tărâmul frumoasei Italii, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de'Medici, iar mai târziu a trăit în Franţa, sub numele Catherine de Médicis. A fost regina Franţei şi soţia regelui Henric al II-lea al Franţei, precum şi mamă a încă trei regi aparţinând Casei de Valois.
Născută în Florenţa, a fost fiica lui Lorenzo II de Medici, duce de Urbino, nepotul lui (Lorenzo Magnificul) şi a prinţesei Madeleine de la Tour d'Auvergne. Şi-a pierdut ambii părinţi prematur, motiv pentru care a fost trimisă la o mănăstire de maici spre a fi educată. Avea doar paisprezece ani (28 octombrie 1533), când s-a măritat cu ducele de Orléans, în Marsilia.
Este crescută de unchiul ei, Papa Clement al VII-lea. Strănepoata lui Lorenzo Magnificul învaţă de timpuriu să măsoare riscurile puterii. Este reţinută ostatică la Florenţa, între anii 1527 şi 1530, de către locuitorii revoltaţi împotriva familiei sale.
La vârsta de numai 14 ani, este logodită cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din raţiuni politice. Caterina soseşte în Franţa în anul 1533. Fizicul său – ochii bulbucaţi, faţa osoasă, alura de femeie uscată – nu-l încântă deloc pe viitorul său soţ. Dar este plină de vitalitate, dezinvoltă, extrem de cultă şi lipsită de scrupule, calităţi ce până la urmă îl farmecă. Impresionează pe toată lumea prin talentul său de a călări. Totuşi, duce o existenţă ştearsă la curte.
.jpg)
Regele Henric al II-lea se afişează cu aleasa inimii, Diana de Poitiers. Cu toate că, în anul 1547, Caterina este încoronată la Saint-Denis, rolul de suverană îl joacă această femeie de 39 de ani, de un şarm irezistibil. Cu atât mai mult cu cât, timp de zece ani, regina rămâne sterilă. „Supravieţuieşte“ la curte printr-o disimulare florentină: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La rândul ei, Diana îl determină pe Henric să-şi achite datoriile conjugale. Şi miracolul se produce: Caterina de Medici aduce pe lume zece copii, în 12 ani, între anii 1544 şi 1556, şi capătă mai multă putere. De-acum, Henric al II-lea îi încredinţează regenţa regatului de câte ori pleacă la război.
Se dovedeşte o protectoare a artelor. Pune la cale căsătoria fiicei sale, libertina Marguerite de Valois – bine cunoscută sub numele de Regina Margot – cu un principe protestant, Henric de Navarre, viitorul Henric al IV-lea, într-o nouă încercare de reconciliere religioasă. Caterina suportă cu greu, şi ca politician, şi ca mamă, veleităţile de independenţă ale lui Carol al IX-lea şi antrenarea sa pe o pantă periculoasă de către amiralul Coligny – noul şef al protestanţilor după moartea lui Condé.
La 23 august 1572, înconjurată de consilieri francezi şi italieni. Populaţia pariziană profită de situaţie şi, la 23-24 august, în noaptea Sfântului Bartolomeu, sunt masacraţi protestanţii – hughenoţii – din Paris şi din provincie. Se declanşează un nou război religios (între anii 1572 şi 1573). Începând din anul 1574, după moartea lui Carol al IX-lea, „Regina neagră“ acţionează numai din culise, în contul altui fiu, Henric al III-lea. Aproape septuagenară, bolnavă şi izolată, controlează din ce în ce mai puţin acţiunile noului suveran. Moare, după o scurtă boală, pe data de 5 ianuarie 1589, la Blois – potrivit altor surse, la Chenonceaux –, înainte ca regele Henric al III-lea să fie asasinat de către Jaques Clément.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu