05.01.1589 a decedat Caterina de Medici, regină a Franţei (n. 1519)
Caterina de Medici (n. 13 aprilie 1519, Florenţa, d. 5 ianuarie 1589, Blois), a deschis ochii pe tărâmul frumoasei Italii, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de'Medici, iar mai târziu a trăit în Franţa, sub numele Catherine de Médicis. A fost regina Franţei şi soţia regelui Henric al II-lea al Franţei, precum şi mamă a încă trei regi aparţinând Casei de Valois.
Născută în Florenţa, a fost fiica lui Lorenzo II de Medici, duce de Urbino, nepotul lui (Lorenzo Magnificul) şi a prinţesei Madeleine de la Tour d'Auvergne. Şi-a pierdut ambii părinţi prematur, motiv pentru care a fost trimisă la o mănăstire de maici spre a fi educată. Avea doar paisprezece ani (28 octombrie 1533), când s-a măritat cu ducele de Orléans, în Marsilia.
Este crescută de unchiul ei, Papa Clement al VII-lea. Strănepoata lui Lorenzo Magnificul învaţă de timpuriu să măsoare riscurile puterii. Este reţinută ostatică la Florenţa, între anii 1527 şi 1530, de către locuitorii revoltaţi împotriva familiei sale.
La vârsta de numai 14 ani, este logodită cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din raţiuni politice. Caterina soseşte în Franţa în anul 1533. Fizicul său – ochii bulbucaţi, faţa osoasă, alura de femeie uscată – nu-l încântă deloc pe viitorul său soţ. Dar este plină de vitalitate, dezinvoltă, extrem de cultă şi lipsită de scrupule, calităţi ce până la urmă îl farmecă. Impresionează pe toată lumea prin talentul său de a călări. Totuşi, duce o existenţă ştearsă la curte.
Regele Henric al II-lea se afişează cu aleasa inimii, Diana de Poitiers. Cu toate că, în anul 1547, Caterina este încoronată la Saint-Denis, rolul de suverană îl joacă această femeie de 39 de ani, de un şarm irezistibil. Cu atât mai mult cu cât, timp de zece ani, regina rămâne sterilă. „Supravieţuieşte“ la curte printr-o disimulare florentină: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La rândul ei, Diana îl determină pe Henric să-şi achite datoriile conjugale. Şi miracolul se produce: Caterina de Medici aduce pe lume zece copii, în 12 ani, între anii 1544 şi 1556, şi capătă mai multă putere. De-acum, Henric al II-lea îi încredinţează regenţa regatului de câte ori pleacă la război.
La 29 iunie 1559, regele Henri al II-lea este rănit mortal într-un turnir. Caterina preia conducerea efectivă a regatului. Mereu în doliu, timp de 30 de ani, reuşeşte să păstreze frâiele puterii pe parcursul domniilor a trei dintre fiii săi. De altfel, aceşti nevolnici nu sunt în măsură să administreze un regat. Tuberculos, Francisc al II-lea moare la vârsta de 16 ani. În timpul scurtei sale domnii, Florentina îşi face ucenicia de conducătoare. Urmează Carol al IX-lea, care este încă un copil când urcă pe tron. Caterina subtilizează regenţa de la Antoine de Bourbon. Pentru a păstra prestigiul monarhiei, instituie un exigent „înţeles“ al statului. Diana de Poitiers este obligată să părăsească imediat Curtea. Dar nu este persecutată peste măsură.
Se dovedeşte o protectoare a artelor. Pune la cale căsătoria fiicei sale, libertina Marguerite de Valois – bine cunoscută sub numele de Regina Margot – cu un principe protestant, Henric de Navarre, viitorul Henric al IV-lea, într-o nouă încercare de reconciliere religioasă. Caterina suportă cu greu, şi ca politician, şi ca mamă, veleităţile de independenţă ale lui Carol al IX-lea şi antrenarea sa pe o pantă periculoasă de către amiralul Coligny – noul şef al protestanţilor după moartea lui Condé.
La 23 august 1572, înconjurată de consilieri francezi şi italieni. Populaţia pariziană profită de situaţie şi, la 23-24 august, în noaptea Sfântului Bartolomeu, sunt masacraţi protestanţii – hughenoţii – din Paris şi din provincie. Se declanşează un nou război religios (între anii 1572 şi 1573). Începând din anul 1574, după moartea lui Carol al IX-lea, „Regina neagră“ acţionează numai din culise, în contul altui fiu, Henric al III-lea. Aproape septuagenară, bolnavă şi izolată, controlează din ce în ce mai puţin acţiunile noului suveran. Moare, după o scurtă boală, pe data de 5 ianuarie 1589, la Blois – potrivit altor surse, la Chenonceaux –, înainte ca regele Henric al III-lea să fie asasinat de către Jaques Clément.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Clic pe avatar!
Album: Renaissance
Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211
|
Album: Northern Renaissance
Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851
|
Album: Mannerism
Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364
|
Album: Baroque
Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418
|
Album: Rococo
Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354
|
Album: Neoclassicism
Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189
|
Album: Romanticism
Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991
|
Album: Hudson River School
Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563
|
Album: Academic Art
Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914
|
Album: Pre-Raphaelite Brotherhood
Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752
|
Album: Victorian Classicism
Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637
|
Album: Orientalism
Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749
|
Album: Realism
Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107
|
Album: Barbizon School
Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370
|
Album: Impressionism
Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024
|
Album: Post-Impressionism
Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250
|
Album: Symbolism
Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799
|
Album: Aestheticism
Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411
|
Album: Tonalism
Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031
|
Album: Western Art
Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203
|
Album: Naturalism
Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456
|
Album: Ashcan School
Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750
|
Album: Expressionism
Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080
|
Album: Art Nouveau
Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211
|
Album: Fauvism
Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505
|
Album: Cubism
Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458
|
Album: Futurism
Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248
|
Album: Abstract Art
Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260
|
Album: Surrealism
Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119
|
Album: Abstract Expressionism
Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu