Numele săsesc al aşezării, Weißkirch, provine din traducerea denumirii latine Alba ecclesia („Biserica albă”) care apare în actele oficiale încă înainte de întemeierea localităţii săseşti. Prima menţiune datează de la începutul secolului al XII-lea, când se pare că aici, înainte de venirea saşilor colonizaţi de regele Geza al II-lea între 1141-1162, trăiau secui, care construiseră o primă capelă dreptunghiulară cu altar semicircular din calcar alb-verzui. Iniţial, capela a fost folosită ca o biserică-sală romanică de către saşi, aducându-i-se doar unele modificări, cum ar fi construirea în vest a unei tribune de lemn, destinată greavului şi familiei sale în timpul slujbelor religioase. Din aceasta perioadă datează patru capiteluri romanice, păstrate in corul bisericii, unul dintre ele servind mai târziu drept cristelniţă. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea a fost construit, la 4 m distanţă de capelă, turnul-locuinţă al greavului, asemănător cu un donjon, capela şi turnul fiind înconjurate de o incintă ovală, ceea ce reprezintă prima etapă a fortificaţiei bisericii.
După stingerea familiei greavului, în secolul al XIV-lea, cetatea trece în posesia obştii, capela fiind amplu transformată. În prima fază absida este mult lărgită şi transformată într-un cor trapezoidal, sprijinit de şapte contraforţi. În a doua fază, sala bisericii şi corul au fost dotate cu bolţi semicirculare şi supraînălţate cu un cat de apărare, a cărui ziduri erau prevăzute cu guri de tragere. De aici se putea arunca cu apă fiartă sau păcură asupra duşmanului aflat la piciorul zidurilor.
Fortificarea bisericii a continuat în prima jumătate a secolului al XVI-lea, din cauza iminentului pericolului turcesc. În această a treia fază, biserica este lărgită spre vest, sala bisericii fiind racordată la turnul-locuinţă, care devine turn-clopotniţă şi de apărare. La parter se face legătura cu sala bisericii, iar etajul patru al turnului este legat direct cu catul de apărare de deasupra bisericii, turnul căpătând şi un al cincilea nivel, în care sunt aşezate clopotele, fiind prevăzut de jur împrejur cu drum de strajă. Zidul de deasupra acestui cat este prevăzut cu mici guri de tragere, turnul fiind încheiat cu un acoperiş piramidal.
Încă din secolul al XIII-lea biserica a fost înconjurată cu un zid de apărare oval din piatră de râu, din care s-au mai păstrat laturile de sud, de est şi de nord-est, de 5,5 - 7 m înălţime. Intrarea se făcea pe latura de sud-est, căreia i-au fost adăugate in secolul al XVI-lea două turnuri si două bastioane. Turnul din sud, adosat în exteriorul incintei, avea trei niveluri, şi, la fel ca şi bastionul din sud, era prevăzut cu un drum de strajă pe console din lemn, turnul şi bastionul fiind prinse sub acelaşi acoperiş. În apropiere se află turnul de poartă cu patru niveluri, construit mai în interiorul incintei, ridicat deasupra masivei porţi de lemn de stejar întărită cu benzi de fier. Şi acest turn era prevăzut cu drum de strajă, legat prin platforme de lemn de turnul sudic, alăturat. Bastionul de est era prevăzut iniţial şi el cu drum de strajă, acesta fiind dezafectat în secolul al 19-lea, iar catul său superior mai era folosit şi prin anii 1960 ca turn de slănină.
Lucrările de fortificare au continuat şi în secolul al XVII-lea , pe latura nord-vestică a incintei a fost adăugat un zid cu doua turnuri devansate, plasate la nord şi vest. Turnul din nord, cu trei niveluri, a fost construit în anul 1630, iar cel din vest, de patru niveluri, în anul 1648, de către arhitectul Johann Hartmann. Ambele turnuri sunt prevăzute cu drumuri de strajă, turnul de vest fiind folosit şi ca locuinţă a preotului în caz de asediu.
Un al doilea cordon de ziduri, acum doar de 1 m înălţime, a fost adăugat cetăţii în secolul al XVIII-lea, dar care s-a păstrează doar parţial.
În secolul al XIX-lea drumul de strajă de pe zidurile de apărare a fost dezafectat, iar de-a lungul zidurilor, în interiorul incintei, au fost construite şoproane care adăposteau lăzile de cereale ale locuitorilor satului.
Actualmente, în interiorul impresionantelor ziduri ale fortificaţiilor bisericii se poate vizita şi un muzeu etnografic în care sunt expuse obiecte specifice vieţii de zi cu zi a populaţiei săseşti din Viscri. Biserica-cetate din Viscri, face parte, împreună cu alte biserici fortificate din Transilvania, din patrimoniul mondial UNESCO.
(Sursa Google)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu