Cred că faţa ţi s-a luminat deja, zâmbeşti poate, dacă te gândeşti mai mult începi să auzi muzica, să vezi mişcările, să simţi atmosfera de bună dispoziţie - nu-i aşa că te simţi mai bine?... şi acesta este cel mai puţin important dintre efectele terapeutice ale dansului... Dansul este o formă de comunicare: între tine şi corpul tău, între tine şi ceilalţi oameni. Este o comunicare nonverbală, spontană, ceea ce implică participarea atât a conştiinţei cât şi a subconştientului, o comunicare într-o situaţie destinsă, securizantă, pe care o creează ritmul muzicii şi convenţia socială care asociază dansul cu momente de divertisment, de "distracţie". De aici rezultă două motive pentru care dansul are funcţie terapeutică şi totodată două rezultate terapeutice, care în cadrul terapiei prin dans se susţin reciproc.
Primul este că dansul reia contactul conştient cu emoţiile stocate la nivel somatic de-a lungul vieţii. Emoţiile puternice care nu sunt exprimate în momentul trăirii lor de către fiinţa umană se păstrează sub forma unor tensiuni musculare la nivelul acelor părţi ale corpului legate simbolic de situaţia trăită. Dansul solicită mult mai multe grupe de muşchi decât activităţile obişnuite. Prin dans, încercând să devii mai expresiv, descoperi din nou, ca un copil, posibilităţile uitate ale corpului tău şi conştientizezi acele tensiuni de mult uitate.
Al doilea este că dansul îţi impune acea stare de joc , de liber acces pe tărâmul imaginaţiei, unde totul este posibil prin improvizaţie, unde problemele îţi apar mai altfel, unde stereotipurile şi blocajele se pierd în varietatea posibilităţilor (un prim pas spre rezolvarea conflictului intern), şi acea stare de deschidere spre ceilalţi (primul pas spre rezolvarea conflictului cu celălalt).
Aceste două rezultate, la care terapiile verbale se străduie să ajungă prin interviuri lungi, sunt puncte de plecare în dans. Ceea ce îi lipseşte dansului pentru a avea efect terapeutic este centrarea pe problemă (de obicei dansul " te face să uiţi de griji", pentru că îţi propui să nu te gândeşti la ele când dansezi), care este realizată în folosirea terapeutică a dansului prin analiza verbală a mişcării.
Imaginează-ţi dansul ritualic al şamanului în zgomotul tobelor... dansul lui David în faţa chivotului legii... rotirea nesfârşită a dervişului... dansul închinat Soarelui de un indian din America... gesturile simbolice ale dansatoarei din India... dansul unei balerine pe o scenă de teatru... dansul unui negru pe o stradă într-un oraş american... şi nu mai este nevoie să argumentez eficienţa dansului în terapia individuală şi socială.
Imaginează-ţi o învârtită din Ardeal, în care un fecior mândru o joacă pe mândra lui într-un vârtej înfocat... un tango pasional, între un el brunet, cu trandafirul în dinţi şi o ea cu rochie roşie cu volane... un vals în care un tânăr în frac negru şi sclipitor poartă o tânără în rochie albă cu falduri largi pe deasupra podelelor unei săli de bal... dansul de împerechere al păsărilor... şi terapia de cuplu prin dans este un lucru firesc.
Dansul este manifestarea Instinctului Vieţii (fie că i se zice Energie creatoare, libido sau bucurie de a trăi), în evoluţia sa către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor. De aceea, exprimarea prin dans poate fi materia primă şi modalitatea de realizare a procesului de individuaţie."
Revista de psihoterapie experimentală nr.7"Imaginează-ţi oameni dansând într-o zi de sărbătoare: o horă duminica în sat, carnavalul de la Rio, un bal într-un salon din Viena, un dans tribal în jurul focului, o petrecere între prieteni la o zi de naştere. Gândeşte-te câteva momente la unul din aceste exemple...
Cred că faţa ţi s-a luminat deja, zâmbeşti poate, dacă te gândeşti mai mult începi să auzi muzica, să vezi mişcările, să simţi atmosfera de bună dispoziţie - nu-i aşa că te simţi mai bine?... şi acesta este cel mai puţin important dintre efectele terapeutice ale dansului...
Dansul este o formă de comunicare: între tine şi corpul tău, între tine şi ceilalţi oameni. Este o comunicare nonverbală, spontană, ceea ce implică participarea atât a conştiinţei cât şi a subconştientului, o comunicare într-o situaţie destinsă, securizantă, pe care o creează ritmul muzicii şi convenţia socială care asociază dansul cu momente de divertisment, de "distracţie". De aici rezultă două motive pentru care dansul are funcţie terapeutică şi totodată două rezultate terapeutice, care în cadrul terapiei prin dans se susţin reciproc.
Primul este că dansul reia contactul conştient cu emoţiile stocate la nivel somatic de-a lungul vieţii. Emoţiile puternice care nu sunt exprimate în momentul trăirii lor de către fiinţa umană se păstrează sub forma unor tensiuni musculare la nivelul acelor părţi ale corpului legate simbolic de situaţia trăită. Dansul solicită mult mai multe grupe de muşchi decât activităţile obişnuite. Prin dans, încercând să devii mai expresiv, descoperi din nou, ca un copil, posibilităţile uitate ale corpului tău şi conştientizezi acele tensiuni de mult uitate.
Al doilea este că dansul îţi impune acea stare de joc , de liber acces pe tărâmul imaginaţiei, unde totul este posibil prin improvizaţie, unde problemele îţi apar mai altfel, unde stereotipurile şi blocajele se pierd în varietatea posibilităţilor (un prim pas spre rezolvarea conflictului intern), şi acea stare de deschidere spre ceilalţi (primul pas spre rezolvarea conflictului cu celălalt).
Aceste două rezultate, la care terapiile verbale se străduie să ajungă prin interviuri lungi, sunt puncte de plecare în dans. Ceea ce îi lipseşte dansului pentru a avea efect terapeutic este centrarea pe problemă (de obicei dansul " te face să uiţi de griji", pentru că îţi propui să nu te gândeşti la ele când dansezi), care este realizată în folosirea terapeutică a dansului prin analiza verbală a mişcării.
Imaginează-ţi dansul ritualic al şamanului în zgomotul tobelor... dansul lui David în faţa chivotului legii... rotirea nesfârşită a dervişului... dansul închinat Soarelui de un indian din America... gesturile simbolice ale dansatoarei din India... dansul unei balerine pe o scenă de teatru... dansul unui negru pe o stradă într-un oraş american... şi nu mai este nevoie să argumentez eficienţa dansului în terapia individuală şi socială.
Imaginează-ţi o învârtită din Ardeal, în care un fecior mândru o joacă pe mândra lui într-un vârtej înfocat... un tango pasional, între un el brunet, cu trandafirul în dinţi şi o ea cu rochie roşie cu volane... un vals în care un tânăr în frac negru şi sclipitor poartă o tânără în rochie albă cu falduri largi pe deasupra podelelor unei săli de bal... dansul de împerechere al păsărilor... şi terapia de cuplu prin dans este un lucru firesc.
Dansul este manifestarea Instinctului Vieţii (fie că i se zice Energie creatoare, libido sau bucurie de a trăi), în evoluţia sa către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor. De aceea, exprimarea prin dans poate fi materia primă şi modalitatea de realizare a procesului de individuaţie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu