Muntii Apuseni - Cetatile Ponorului

mai frumoase decat orice altceva Cetatile Ponorului m-au atras inca de la prima lecturare
facuta despre acesti munti maiestosi care sunt Apusenii.
ma si gandeam ce interesant va fi in clipa in care ma voi afla in fata marelui portal cu
acea deschidere imensa pe care o banuiam dincolo de ingratitudinea pe care de multe ori
ti-o da o imagine pusa aiurea intr-o revista.
cat de coplesit am fost insa cand m-am aflat cu adevarat in fata lui este greu de descris.
am facut "cetatile" de cateva ori pe-afara si o singura data prin launtrul lor,atat cat am
putut inainta cu mijloacele ce le aveam atunci la dispozitie,eram si eu la inceput cu ale
cataratului si nici nu aveam aplombul necesar,mai ales gandindu-ma ca in orice clipa pot
sa fac cel putin o baie buna si asta in cel mai fericit caz.
totusi imi amintesc cu mare drag de acea zona care-mi va aduce mereu amintiri dintre cele
mai placute.
prima data cand m-am incumetat sa ajung acolo a fost doar asa o vizita de recunoastere,de
fapt planuisem sa facem "circuitul galbenei" o alta parte fabulos de frumoasa a muntilor de
la obarsia Somesului.
atunci am ajuns in drumul forestier ce trece pe langa intrare destul de repede si am fost
atras ca un magnet de ce se intrezarea din susul haului ce se casca amenintator la cativa
pasi de mine.
am inceput sa cobor si interesat de portiunea de coborare pe care o faceam nu am ridicat
capul decat in clipa in care am ajuns pe portiunea de plat.
ce vedeam?
ceva coplesitor,ceva cu adevarat maret.
o deschidere ca o ogiva a unei catedrale gotice,ceva care te facea sa te pleci smerit in
fata naturii atotcoplesitoare,adaugand la asta si aerul caldut ce venea dinspre intrare
(era o zi noroasa si afara nu era chiar cald) nu m-am putut abtine sa nu mai fac cativa
pasi si sa patrund intr-o alta lume,miraculoasa si mirobolanta.
se deschideau in fata mea mai multe perspective.
direct in fata se casca neagra si imensa intrarea propriu-zisa in fundul careia se auzea destul
de aminantator zgomotul apei ce insoteste pe o buna bucata de vreme drumul celor ce se
incumete sa exploreze pestera,lungimea este destul de mare,de cativa km buni.
cu alt prilej am incercat si eu sa merg,am facut asta cat am putut,cateva sute de metri pana
am dat de adevarate saritori ude de apa care se prelingea pe pereti si facea inaintarea si
mai deificila decat oricum se arata.
cumintindu-ma subit am explorat ceea ce in mod obisnuit este la indemana aproape a oricui
cu un minim de efort si un dram de curaj.
adica am inceput sa escaladez iesirile laterale ce se afla cocotate chiar la cativa metri
de intrarea in marele portal.
pe prima dintre ele,care este destul de mare si lumineaza feeric interiorul pesterii, am
atins-o destul de rapid iar cand am iesit la lumina am fost iarasi coplesit de minunatia
creata de Dumnezeu desfatandu-ma indelungat in fata imensului circ al carei arene cu
pereti inalti si infricosatori se aratau in toata splendoarea lor.
de aici se vedea foarte bine intreg planul traseelor superioare ce atingeau cele trei mari
"balcoane" suspendate deasupra haului si bine ingrijite de catre ocolul silvic din apropierea
cetatilor.
evident ca am introdus automat in program si vizitarea "balcoanelor",de aici de jos parand
floare la ureche totul.
dupa ce le-am facut am constatat ca trecusera cam doua ore ca sa le parcurg,dar meritase
efortul intrucat spectaculozitatea zonei te facea sa zabovesti indelung in fiecare dintre
ele,situate fiind la nivele diferite fata de baza haului.
de sus de acolo unde ne aflam ce-i ce se incumetau sa iasa din pestera si sa viziteze
zona circului interior,de fapt baza lui,pareau niste mici vietati parca desprinse dintr-un
film ce-l vazusem in copilarie si care m-a marcat foarte tare,este vorba de "Calatoriile lui
Guliver in tara piticilor".
dupa ce am admirat zona m-am repliat din nou in pestera si am incercat sa fac o iesire
pe versantul opus,nu tocmai facil,asa ca am renuntat destul de repede la indemnul majoritatii
feminine putin impresionata de catre evidentele fortari ale catorva dintre noi de a plusa
la capitolul notorietate,daca mai era cazul.
revenind peste ani impreuna cu bunii mei amici Alpinu si Radu am inceput explorarea efectiva
a pesterii pana acolo unde oboseala si teama ne-au cuprins pe toti trei.
la iesire tragand de firul calauzitor am constatat ca derulasem din mosorul de doua sute de
metri aproape tot semn ca mersesem ceva,dar cu ce pret,eram zgaraiati cu buricele degatelor
aproape inghetate,murdari de sus pana jos,dar bucurosi ca am putut sa insotim apa pe o
bucata de vreme si sa mai trecem la capitolul "am facut-o si pe asta" inca un loc minunat
al acestor munti intotdeauna surprinzatori si mareti.