Pentru ca in sinea mea imi zic;uite asa trebuie facut,daruieste cat esti capabil sa faci asta,
va voi darui un gand despre un loc minunat al unei tari minunate....
Am vorbit mai deunazi CU CINEVA despre intinsul pe iarba (fara nici o conotatie erotica) am sa
povestesc atunci ce inseamna pentru mine senzatia de intins pe iarba.
Exista un singur loc in lume unde am probat sentimentul acesta,se cheama Poiana Ascunsa si se afla in masivul Piatra Craiului,undeva in zona cabanei Plaiul Foii.
Se intampla cam asa;pana la baza traseului este de mers nu gluma,te scoli matale pe la cinci
dis-de-dimineata (este ora cea mai draga,cand iti place la nebunie sa traga cineva de tine
si sa-ti spuna
Odata ajuns la baza traseului care se cheama Padina Lancii (toponimia se trage de la o stanca
care se afla chiar la intrarea in poiana,care are,curios,chiar forma unei arme
un urcus destul de accidentat,dar foarte frumos,prin dreptul Orgii Mari,care se afla mereu in
partea stanga a mersului spre creasta.
Dupa aproximativ doua ore de urcat (insotit de gafaieli si opinteli) se ajunge in poiana;chiar
la intrare se gaseste un izvor captat (debitul este de cateva picaturi pe minut) in memoria
unui alpinist din Pitesti care a cazut din creasta.
Din acel izvor am baut intotdeauna cu nesat apa rece si buna.
Cantitatea mare de apa,in pofida debitului insignifiant de scazut,se explica prin aceea ca in
medie saptamanal locul cu pricina este vizitat de 10-15 oameni,restul din gramamada celor
sositi pe la cabana prefera sportul national cu greutati (halbere) sau celalalt sport national
de care e mai bine sa numai amintesc.
Revenind la problema;ca un ritual dupa ce beau apa aceea minunata ma intind in iarba din preajma izvorului.
Nu exagerez cu nimic dar cred ca are 30 de cm.inaltime,este deasa si moale.
Nu odata am adormit dupa cateva zeci de secunde,te fura somnul fara sa-ti dai seama.
Pana sa ajungi in starea aceea te imbata mirosul de iarba neindoita de somnul negru al orasului,
de ciripitul rebel al unei pasari ajunsa pana la inaltimea de aproape doua mii de metri,de vantul
ce-ti muta vesel o suvita de par,de cerul ce atarna deasupra ta invitandu-te sa-l atingi,de culoarea ciudata a pietrei de pe peretele "orgii",de respiratia-ti abia perceputa pentru a nu intina locul,sau de nesfarsitul vals al linistii depline ce se instaureaza la un momentdat.
Este clipa pamantului,atunci ii auzi bataia,atunci ii simti vibratia si maretia.
Ceva se deschide in tine si lasa sa fii invadat de un fior straniu de telur amestecat cu muzica,
de miros de odalisca imbalsamat cu ideea de cai zburdand pe campii nesfarsite,de aer spintecat
de lumina cu intrarea in propria-ti stare de ins netulburat,nici de rau si nici de bine.
Apoi adormi pe nesimtite si te visezi un inger.
Unul de o culoare nedefinita plutind deasupra lumii anuntand-o ca ai devenit cu adevarat om.
Asta asociez eu cu intinsul pe iarba,nicaieri in alta parte nu voi putea spune ca m-am intins
pe iarba,numai acolo.
Si pe cuvant c-am fost prin foarte multe locuri,de la noi si un strop si de pe la altii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu