Publius Ovidius Naso

Publius Ovidius Naso nascut. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona/Aquila - decedat la 1 ianuarie 17sau 18 d. Hr., data acceptata de Cronica lui Eusebiu marele poet moare la Tomis cu gândul si inima mereu la Roma. A fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecţiunii formale a stilului, umorului fin şi fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu.

Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia Metamorfozelor, scrise în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.

Operele lui sunt pe placul înaltei societăţi şi printre protectori se află însuşi împăratul Augustus. După moartea lui Horaţiu (8 î.Hr.), devine cel mai cunoscut şi apreciat poet din Roma.

În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neaşteptat, fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai uşoară („relegatio”) şi nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuşi scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie şi o greşeală.

Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului, deşi această operă fusese publicată cu câţiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă şi la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obţină graţia lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmaşul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost şi înmormântat

Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic - următorul text, în forma unei scrisori trimise soţiei sale (Tristia, III, 73-76):

„Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent”.

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

„Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul
Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.

Poeme de iubire
_Amores - „Iubiri” (23 î.Hr.-16 î.Hr.), în 3 cărţi cuprinzând 49 elegii.
_Heroides sau Epistulae Heroidum - „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaţilor iubiţi, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea, Medeea către Jason
_Ars amandi - „Arta iubirii” (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărţi (două adresate bărbaţilor şi una adresată femeilor), cuprinzând „învăţăminte” privind arta seducţiei şi a dragostei.
_Remedia amoris - „Remediile iubirii”, replică ironică la Ars amatoria, în care se recomandă amanţilor nefericiţi diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare şi de urmările ei.
_De medicamine faciei femineae - „Îngrijirea feţei feminine”, cu diferite mijloace cosmetice