Taina

---

Psalmul de taină - Tudor Arghezi

O, tu aceea de-altădată,
ce te-ai pierdut din drumul lumii!

Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-însul locul mumii,

Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,


Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,

Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji

Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji

Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.

Cu care-am năzuit alături să leagăn pruncul omenirii.

Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea

Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.

Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.




Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,

De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare,

Si ţărmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde

Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinţe;

Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?

Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?

Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind

Şi-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?




Tu ce-nfiori pe şesuri plopii când treci din creştet la picioare,

Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.

Tu ce scrutezi, scoţându-ţi sânii pe jumătate din vestminte

Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,

Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,

Cărora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;



Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,

Si frumuseţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.


Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pândi făptura

Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;

Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,

Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

(sursa: http://etsycottagestyle.blogspot.com/2009/09/i-cant-take-mystery.html)