Valeriu Mircea Popa.
a fost mai intai muzician folk, apoi grafician si poet.Inițial m-am exprimat mai mult prin muzică. Am fost unul dintre primii “cantautori” din Țara Românească. Ei bine, eu am fost chiar primul posesor și utilizator al sitarului în România. Din acea frumoasă perioadă datează și primele “distincții” pe care le-am obținut, premii la primele două ediții ale Festivalului Pop al Arhitecturii (1969 si 1971).
In momentul de fata preda ca lector la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Asistenta Sociala si Teologie Romano-catolica, avand un doctorat in psihologia artei. Membru in Uniunea Scriitorilor din 1996. A publicat pana in prezent cartile de poezie : Antologie de versuri (Debutul oficial a fost un ciclu de poeme incluse în Caietul debutantilor, Ed. Albatros, l982.), Furnicile si oglinda, Razboinicul cu ciorapi de piele, Ultimele patrate de frig si Camera de subsol, ultimele doua fiindu-le acordat Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Cel mai recent volum de poezie semnat de Valeriu Mircea Popa a apărut la editura UNArte anul trecut. Volumul este ilustrat de Ion Atanasiu Delamare.
Relatia mea cu lumea literara este politicos distantă. Nefiind filolog, având un alt mod de a scrie, alt stil, alte rădăcini, alte preocupări, am rămas mereu un outsider. Unul din underground. De fapt, relaţiile au fost relativ normale până când am luat cele două premii ale Asociaţiei Scriitorilor. Apoi s-a spus despre mine că aş fi un jidan împuţit, un legionar, un securist. Mai exact, că sunt colonel în Serviciul Contrainformaţiilor Armatei. Am rămas cu gura căscată. Nici nu ştiam ce-i aia. A trebuit să-l întreb pe un vecin. Cam asta i se întâmplă unuia care nu e în „gaşcă” atunci când, pe merit, primeşte un premiu. Asta e o metodă. Cealaltă, mult mai eficace, este să te faci că nu există. Să îi ignori cărţile. Cam ăsta e tratamentul care mi se aplică acum. Ei şi? Uite, eu cred că un text poetic conceput cu talent nu are cum să dispară. E ca o fiinţă care a preluat ceva din vibraţia celui care l-a scris. O să dau un exemplu:
pe o tavă, printre cuburi de gheaţă,eu îţi dăruiesc proprii mei ochi
ca să văd prin tine,cum curge sângele când dormi,
cum îţi deschizi pulpele,şi ai vrea să fii linsă de lupii din aer. ....
Nu e frumos? Nu e mai „erotic” decât porno- poemele pe care le întâlneşti acum prin revistele literare?
Sunt versuri scrise de Virgil Teodorescu, prin anii ’30-’40.
Paharul de hartie - Valeriu Mircea Popa
"atunci, înainte de a pleca,am scos din portofel marele zid chinezesc
şi am plătit totul,
mai puţin triunghiul acela de sânge,care se prelingea printre gleznele comesenilor
adulmecând urma celor dispăruţi,
de fapt cea mai erogenă zonă din trup rămâne sufletul,
mărturisea Swedenborg,mortul,aprinzându-şi o ţigară,
un blid de lăcuste prăjite costă ceva mai puţin decât o porţie de stridii,
aşa că diseară o să mâncăm spanac,răspundeam eu, cel aproape mort,
apoi tăceam amândoi,până ce apa începea să fiarbă în paharul de hârtie"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu