Dinu (Constantin) Lipatti (n. 19 martie 1917, Bucureşti; d. 2 decembrie 1950, Geneva), a fost un celebru pianist, compozitor şi pedagog român. 16 ani de carieră artistică - din cei 33 de ani de viaţă l-au situat printre marii pianişti ai lumii. A fost ales postum membru al Academiei Române.
mainile lui Dinu Lipatti
Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală - tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
Între timp este admis la Conservatorul din Bucureşti, pentru ca în 1934 să participe la concursul internaţional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-şi continuie sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia şi lecţii de compoziţie cu Paul Dukas şi Nadia Boulanger şi de artă dirijorală cu Charles Munch.
.
În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania şi Italia, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, deasemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu şi decide să se stabilească cu Madeleine în Elveţia, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Îşi continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranţe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, şi cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutăţească. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, are loc ultimul său concert public la Besançon (Franţa). În partea doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşează la pian şi interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare".
Dinu Lipatti - Ravel - Alborada del gracioso
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu