.
Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750, Leipzig) a fost un compozitor german şi organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive, pentru frumuseţea artistică.
.
.
Bach - Toccata and Fugue in D Minor (Phantom of the Opera) cathedral pipe organ
.
În 1708, Bach obţine postul de organist de curte şi maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. În această funcţie avea obligaţia de a compune nu numai muzică pentru orgă, dar şi compoziţii pentru ansambluri orchestrale, bucurându-se de protecţia şi prietenia ducelui Johann Ernst, el însuşi compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi în timpul activităţii sale în Weimar.
.
.
Din această perioadă datează celebra compoziţie Clavecinul bine temperat, care include 48 preludii şi fugi, câte două pentru fiecare gamă majoră şi minoră, o lucrare monumentală nu numai prin folosirea magistrală a contrapunctului, dar şi pentru faptul de a fi explorat pentru prima dată întreaga gamă tonală şi multitudinea intervalelor muzicale.
.
Din această perioadă datează celebra compoziţie Clavecinul bine temperat, care include 48 preludii şi fugi, câte două pentru fiecare gamă majoră şi minoră, o lucrare monumentală nu numai prin folosirea magistrală a contrapunctului, dar şi pentru faptul de a fi explorat pentru prima dată întreaga gamă tonală şi multitudinea intervalelor muzicale.
.
.
Din cauza deteriorării raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Cöthen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum şi suitele pentru violoncel solo, sonatele şi partitele pentru vioară solo şi suitele orchestrale.
În 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor şi director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la şcoala de canto, pe de altă parte, să furnizeze compoziţii muzicale celor două biserici principale din Lipsca, compunând câte o cantată în fiecare săptămână, inspirate din lecturile biblice duminicale. Pentru zilele festive, Bach a compus cantate şi oratorii de o deosebită frumuseţe, ca Pasiunea după Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Crăciun ş.a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborării cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezintă compoziţii aşa zise erudite, ca cele patru volume de exerciţii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variaţiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian ş.a.
.
Din cauza deteriorării raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit să părăsească Weimarul în 1717, transferându-se la curtea prinţului Leopold de Anhalt-Cöthen. În acest timp, compune cele 6 concerte brandenburgice, precum şi suitele pentru violoncel solo, sonatele şi partitele pentru vioară solo şi suitele orchestrale.
În 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor şi director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la şcoala de canto, pe de altă parte, să furnizeze compoziţii muzicale celor două biserici principale din Lipsca, compunând câte o cantată în fiecare săptămână, inspirate din lecturile biblice duminicale. Pentru zilele festive, Bach a compus cantate şi oratorii de o deosebită frumuseţe, ca Pasiunea după Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Crăciun ş.a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborării cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezintă compoziţii aşa zise erudite, ca cele patru volume de exerciţii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variaţiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian ş.a.
.
.
Bach a dat mare amploare şi adâncime concertului pentru instrument şi orchestră, dând roluri solistice pentru prima oară şi clavecinului, ce slujise doar ca instrument de acompaniament în realizarea aşa-numitului basso continuo. Pentru clavecin şi orchestră a scris şapte concerte, şi 16 transcrieri (după Vivaldi, Marcello şi Telemann), dar şi trei Concerte pentru două clavecine şi orchestră; două Concerte pentru trei clavecine şi orchestră şi un Concert (transcris după cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine şi orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin şi orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un concerto grosso prin numărul mare de solişti. Concertul în re minor şi cel în fa minor pentru clavecin şi orchestră au deosebită frumuseţe tematică, variate efecte timbrale şi bogăţie expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului.
.
Bach a dat mare amploare şi adâncime concertului pentru instrument şi orchestră, dând roluri solistice pentru prima oară şi clavecinului, ce slujise doar ca instrument de acompaniament în realizarea aşa-numitului basso continuo. Pentru clavecin şi orchestră a scris şapte concerte, şi 16 transcrieri (după Vivaldi, Marcello şi Telemann), dar şi trei Concerte pentru două clavecine şi orchestră; două Concerte pentru trei clavecine şi orchestră şi un Concert (transcris după cel pentru patru viori de Vivaldi) pentru patru clavecine şi orchestră. Un triplu Concert pentru flaut, vioară, clavecin şi orchestră completează seria lucrărilor concertante cu clavecin principal, de fapt un concerto grosso prin numărul mare de solişti. Concertul în re minor şi cel în fa minor pentru clavecin şi orchestră au deosebită frumuseţe tematică, variate efecte timbrale şi bogăţie expresivă, fiind construite în tiparul clasic al timpului.
.
.
În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte şi în Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată şcolii italiene, precum şi cultivarea virtuozităţii de către maeştrii germani au pregătit drumul creaţiei violonistice bachiene. Cele şase Sonate pentru clavecin şi vioară, ca şi Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calităţile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Şi Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate şi trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca nişte acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate
.
În afară de pasajele solistice din Concertele brandenburgice (1721), Bach a utilizat vioara ca instrument solistic în două Concerte şi în Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor. Marea dezvoltare a tehnicii violonistice, datorată şcolii italiene, precum şi cultivarea virtuozităţii de către maeştrii germani au pregătit drumul creaţiei violonistice bachiene. Cele şase Sonate pentru clavecin şi vioară, ca şi Sonata în sol minor (transcrisă 166 după sonata de clavecin), valorifică calităţile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Şi Sonatele pentru vioară, fără acompaniament (trei Sonate şi trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca nişte acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate
.
.
Vioara devine instrumentul care vorbeşte nu numai în limbajul monodic, ci şi în cel plurivocal, armonic şi polifonic, realizând efecte armonice şi polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilităţile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilităţile de nuanţare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de armonie (Allemanda din Partita a II-a), iar arpegiile şi pasajele de virtuozitate în mişcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a).
.
Vioara devine instrumentul care vorbeşte nu numai în limbajul monodic, ci şi în cel plurivocal, armonic şi polifonic, realizând efecte armonice şi polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilităţile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilităţile de nuanţare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de armonie (Allemanda din Partita a II-a), iar arpegiile şi pasajele de virtuozitate în mişcare rapidă ne dau impresia de polifonie sau de succesiuni acordice (Preludiul din Partita a III-a).
.
.
Aceleaşi probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilităţile tehnice şi expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit şi în orchestră, dar a compus şi pentru viola da gamba un număr de trei Sonate.
Creaţia sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniştilor francezi cu cea a violoniştilor italieni şi a organiştilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii instrumentale, creaţia sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci şi o prefigurare a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile şi pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice şi armonice.
În operele sale a sintetizat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-şi un limbaj inconfundabil şi atingând una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile umanităţii, el se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa fiind atotprezentă, depăşind timpul şi spaţiul, ca orice permanenţă a spiritului uman.
Aceleaşi probleme pun Suitele pentru violoncel solo (1720), în care valorifică posibilităţile tehnice şi expresive ale instrumentului. A scris pentru violoncel, instrument folosit şi în orchestră, dar a compus şi pentru viola da gamba un număr de trei Sonate.
Creaţia sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniştilor francezi cu cea a violoniştilor italieni şi a organiştilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii instrumentale, creaţia sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci şi o prefigurare a viitorului stil clasic. El este primul compozitor care utilizează clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile şi pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice şi armonice.
În operele sale a sintetizat împlinirile muzicale anterioare, făurindu-şi un limbaj inconfundabil şi atingând una dintre culmile muzicale universale. Ca toate geniile umanităţii, el se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa fiind atotprezentă, depăşind timpul şi spaţiul, ca orice permanenţă a spiritului uman.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu