- 2002 - A murit regina-mamă Elisabeth a Marii Britanii (n. 4.08.1900);
George al VI-lea al Angliei (engleză George VI of the United Kingdom) (pe numele sau întreg Albert Frederick Arthur George, 14 decembrie 1895, d. 6 februarie 1952) a fost rege al Marii Britanii, al Irlandei şi al altor dominioane britanice, împărat al Indiei din 11 decembrie 1936.
.
.
A fost cunoscut înainte de încoronare ca prinţul Albert, in copilărie prinţ de York, şi mai târziu ducele Albert de York,iar în cercul familiei era chemat „Bertie”. Îşi datora numele de Albert faptului că s-a născut la 14 decembrie, ziua comemorării decesului Prinţului Consort Albert, soţul reginei Victoria. Fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea şi-a petrecut primii ani în umbra fratelui său mai mare, Eduard, moştenitorul tronului. A servit în Marina Militară Regală în timpul primului război mondial şi după război, a avut o serie de angajamente publice. S-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, în 1923, şi au avut două fiice, Elizabeth (viitoarea regină Elisabeta a II-a) şi Margaret.
.
.
La moartea tatălui său în 1936, Eduard al VIII-lea preia tronul englez. Totuşi, în mai puţin de un an, Eduard îşi exprimă dorinţa de a se căsători cu americana Wallis Simpson. Din motive politice şi religioase premierul britanic, Stanley Baldwin, l-a sfătuit pe rege să nu se căsătorească şi să rămână rege. Eduard a abdicat şi s-a căsătorit. Prin acest act, unic în 2000 de ani de istorie britanică, George al VI-lea devine rege şi cel de-al treilea monarh al casei de Windsor.

Regina-mama Elizabeth a Marii Britanii s-a stins din viata, la venerabila varsta de 101 ani.
.
.
.
Nascuta la 4 august 1900 la Londra, Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon provine dintr-o familie scotiana de sange regal. In 1923, ca urmare a numeroase insistente, accepta casatoria cu Albert, ducele de York, zis Bertie, un tanar timid si fara carisma, cu care a avut doua fiice: Elizabeth, actuala regina, si Margaret. In 1936 fratele sau vitreg Eduard VIII a abdicat, fiind indragostit nebuneste de o americana divortata, Wallis Simpson, ceea ce a bulversat succesiunea monarhica britanica si a propulsat linistita familie de York pe tronul regal.

Din cauza firii slabe a lui Bertie, afacerile monarhiei au ramas mai mult in seama sotiei sale, Elizabeth si a mamei Mary. Elizabeth a impresionat prin figura sa materna si eroica in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, in special prin refuzul de a se refugia in Canada. La 51 de ani a trebuit sa renunte la titlul de regina, cand Bertie -Georges VI a murit de cancer. De atunci a inceput cel mai indelungat rol al carierei sale, acela de regina mama, imbracata in costume de muselina, inaugurand expozitii de trandafiri, pasind vioi pana destul de recent si, dupa cum spun unii observatori mai indrazneti, placandu-i ginul tonic.
Ziarul "Sunday People" scrie: "regina-mama nu a fost numai mama reginei Elizabeth II, ci si bunica intregii natiuni britanice"."Ea era un exemplu stralucitor pentru fiica sa si pentru restul familiei regale. Si nu o vom mai vedea niciodata",

Regina Elizabeth a reinventat ideea de familie regala activa, personalitatea ei puternica insuflandu-le celorlalti membri ai familiei credinta ca ei trebuie sa slujeasca poporul britanic prin actiuni individuale, dar si ca model de familie. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Londra era bombardata de avioanele germane, regina Elizabeth a ramas in capitala. Atatia altii au ales varianta cea mai usoara si au fugit, dar ea a ramas alaturi de supusii ei. Si acestia nu au uitat. Dupa moartea regelui in 1952 si incoronarea fiicei sale, multi s-ar fi asteptat ca regina-mama sa se retraga din viata publica, dar ea a continuat sa-si indeplineasca datoria. Regina-mama a crezut intotdeauna ca pentru ca poporul sa ramana fidel familiei regale, aceasta trebuie sa se dedice natiunii. Regina-mama a fost inainte de toate o familista. Ea si-a spijinit fiica cu care era in contact aproape zilnic. Ca bunica, regina-mama a jucat un rol activ, fiind foarte apropiata de Printul Charles. Acesta a fost foarte afectat de vestea mortii bunicii sale. Printul de Wales se afla in vacanta la ski impreuna cu printul William si printul Harry, cand a aflat vestea mortii bunicii sale.

HM Queen Elizabeth - Rare Photos & Portraits
O gamă largă de imagini rare, alb-negru şi color şi portrete ale MS Regina Elisabeta I
.
Queen Mum's biography
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu