Filaret Barbu (n. 16 aprilie 1903, Lugoj — d. 31 mai 1984, Timişoara) a fost un compozitor român de operetă.
A absolvit conservatorul la Viena, unde a studiat vioara şi contrapunctul cu maeştrii vienezi, între 1922-1926, la Neues Wiener Konservatorium.
Întors în România, a devenit profesor de muzică la liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj şi dirijor al corului "Ion Vidu", la a cărui înfiinţare, în 1922, a fost unul dintre iniţiatori.
În, 1931, după decesul profesorului Ion Vidu, i-a urmat acestuia la conducerea corului Reuniunii române de muzică şi cântări, care a primit numele lui Ion Vidu.
Lucrarea sa de debut a fost vodevilul Privighetoarea albă (1924), după care au urmat o serie întreagă de lucrări, între care şi Armonii bănăţene, Nocturnă, Roză albă, etc.
A scris şi un studiu monografic dedicat lui Traian Grozăvescu şi o culegere de coruri intitulată Portativ bănăţean.
A decedat în 1984 la Timişoara.

Ana Lugojana-'Carpe In Deum"
Plutasul de pe Bistrita
Lucrări muzicale
Privighetoarea albă (vodevil în 2 acte), 1924
Lugojana nouă (prelucrări corale), 1928
Armonii bănăţene (operetă în 3 acte) 1935
Florentina (opereta in 2 părţi), 1940
Omul (oratoriu), 1942
Balada lui Bălcescu (operă), 1948
Ana Lugojana (operetă în 3 acte), 1950
Plutaşul de pe Bistriţa (operetă în 3 acte), 1955
Sună buciumul (cantată), 1958
Ăl mai mare om din lume (balet într-un act), 1959
O nuntă în Tara Oaşului (muzică de film), 1960

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu