Francois Villon

1431 - S-a nascut poetul Francois Villon (m. 1463);

.

.



Nume: VILLON
Prenume: Francois
Loc nastere: Paris (Franta)
Data nastere: 00/00/1431
Data deces: 00/00/1474
Nationalitate: franceza

Activitate:
Unul dintre primii poeti ai Frantei, Francois Villon a dus o viata de vagabond, a fost hot si partas la spargeri. Asa il prezinta numeroase biografii ce s-au nascut in urma sa. Nici chiar numele nu-i apartinea, acesta fiind imprumutat de o ruda care il crescuse, preotul Guillaume de Villon, de la care a primit primele notiuni de scriere si citire. Numele sau adevarat este contrazis de documente, caci pe unul apare Francois de Montcorbier iar pe celalalt Maestrul Francois des Loges zis Villon. Nascut sarac, Villon nu si-a ales cele mai normale mijloace de a-si castiga existenta. De aceea din gluma lui de geniu, spiritualitatea umana s-a imbogatit. In anul 1455 a injunghiat un preot intr-o lupta de strada si a trebui sa fuga din oras, pentru ca anul urmator sa se intoarca la Paris si sa jefuiasca Colegiul Navarre. In anul 1461 este arestat si inchis in temnita Meung-sur-Loire. Din fericire, noul rege al Frantei, Ludovic al XI-lea, trecand pe acolo, va elibera o serie de puscariasi, printre care si pe Villon. Dupa acest eveniment fericit penrtu el ia parte la o serie de hotii si spargeri si este condamnat la spanzuratoare. Face apel si pedeaspsa ii este comutata la zece ani de ocna. In timp ce astepta hotararea tribunalului, Villon scrie vestitul sau "Epitaf: Balada spanzuratilor". La data 8 ianuarie 1463 pleaca din Paris si i se pierde urma definitiv. In anul 1489, apare prima editie a poeziilor sale prin grija lui Pierre Levet. Acest volum, dar altele care i-au urmat n-au facut decat sa puna pe seama sa o serie de poezii care, de fapt, nu-i apartineau. In fapt, opera lui Villon intruneste doua piese mari si cateva balade, la care se adauga cincisprezece poezii diverse. "Micul Testament" ("Lais" -1456), un poem de patruzeci de strofe, scrise in octosilabe, e un amestec de burlesc si ironie, de gluma si sarja satirica, cu aluzii directe la oameni si fapte din Parisul vremii. Insa, cea mai de seama opera a sa, "Testamentul" ("Marele Testament") aduce la cunostinta lumii marea poeziei a sfarsitului de Ev Mediu, ceea ce nici un poet inaintea sa nu a mai facut. Aceasta scriere prezinta aspectele vietii sale asa cum a fost, neincercand sa dea vina pe nimeni pentru neajunsurile pe care a fost nevoit sa le indure. Este primul poet care face din persoana sa subiectul propriei opere. Desi, ambele testamente par o gluma prelungita, niste variatiuni pe teme deseori amuzante, Villon si-a masurat fiecare vers, opera sa surprinzand imoralitatea vesnic manifestata. Pentru Villon, viata adevarata este cea de pe pamant, unde se nasc, traiesc si mor oameni si tot ce se petrece in lume cunoaste un ciclu ireversibil. Iata de ce, Villon nu vede in moarte altceva decat o necesitate a firii care nu trebuie sa se revolte. Francois Villon este complex pentru ca vorbeste simplu, aduce in poezie o lume a literaturii medievale putin cunoascuta pana la el. Printre lucrarile sale se numara "Ballade de la grosse Margot", "Ballade des dames du temps jadis" si poeme precum "Debat du coeur et du corps de Villon" (Dezbatere intre inima si trupul lui Villon). Francois Villon a fost redescoperit, ca poet, cu precadere dupa secolul XIX-lea.

Sursa compendium.ro

.

ALBA IARNĂ DUNĂREANĂ

.
Alba iarna dunareana 
Cu zapezi pâna la brâu
Culca-n sarica balana
Baraganele de grâu.

Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni :
Mistuiti în adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fâra vaduri
Îsi azvârle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.

Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n some nedeslusit
Îsi descarca-n gol o arma
Chiotul înabusit.

Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a închis
T;ara fara de prihana
În omat ca într-un vis.

Iar la guri de vai, pe laturi,
Într-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-împarat.

Fulger alb, întreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul a atât de tare,
Ca ajunge veninos.

Si-n cumplita lor albete
Dorm adânci pustietati;
Pun troienii vami razlete
Între mari singuratati.

Româneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti...
Trece-un lup într-o ureche
Pe gorgane de nameti.

1943, ianuarie 11 Bucuresti

.

MICHELANGELO

.
Aluat în mâini argila necurata
Si ca pe-o jerta a zvârlit-o-n foc,
Din brazda flacarilor albe, iata
A rasarit o frumusete-n loc.
Întreaba aprig pietrele cu dalta
Ca pe-un oracol somnoros de greu,
Le rascoleste una dupa alta,
Raspunsul, pururi urma unui zeu.

Ca-n niste porti izbeste cu ciocanul
Si ploi de aschii împrejuru-i curg...
Prin colbul orb ce-i bântuie aleanul
Zvâcneste-n el strabunul demiurg.

Oriunde bate, sparge si patrunde
Adânc sub coaja îndârjitei humi,
Ecou, îndata împietrit raspunde
Conturul vag al unei alte lumi.

1948, februarie

ÎNALTELE NELINISTI

.
Înaltele nelinisti din plopi s-au desteptat
Si-n ierburile prinse de presimtiri strecoara
Cu sosote, un tremur de gând întunecat,
Si carnea goala-a verii deodata se-nfioara.

Ce uneltiri apasa si cine sta la pânda?
O clipa helesteul se face de pamânt,
Sibila prinsa-n spasme cu frunza spumegânda,
O pluta despletita profetizeaza-n vânt.

Surd, în zaduful zarii s-a zvârcolit o zvoana:
Furtuna-n cap cu goarne zbucnite din senin
Galopuri nevazute, bubuitoare zboruri...

Crunt, Nordul îsi rastoarna cumplita lui bulboana
Din care grele armii de nori vuind în coruri
Cu tolbele de ploaie si grindeni pline vin.

1943, iulie 25