Otto i-a urmat tatălui său ca rege al germanilor în 936. Ceremonia încoronarii s-a ţinut la catedrala din Aachen, fosta capitală a lui Carol cel Mare. După istoricul saxon Widukind de Corvey, la banchetul de încoronare, el i-a avut pe ducii de Franconia, Suabia, Bavaria şi Lotharingia, ca servitori personali: Arnulf I de Bavaria ca mareşal (sau şef al grajdurilor), Herman de Suabia ca paharnic (latină pincerna sau buticularius), Eberhard III de Franconia ca seneşal şi pe Gilbert de Lotharingia ca şambelan. Astfel şi-a aratat, chiar de la începutul domniei, ambiţiile de a fi succesorul lui Carol cel Mare, a cărui linie de succesiune încetase în 911 şi de a nu se lăsa dominat de clericii bisericii germane. Otto intenţiona, prin controlul bisericii, să fie conducătorul unui imperiu teocratic. Biserica îi oferea bogăţie, recunoaştere, prestigiu. Otto promitea bisericii protecţie contra abuzurilor nobililor locali şi implicare în actul guvernării.
După moartea (950, posibil prin otrăvire, a lui Lothar de Arles,tronul italian a fost moştenit de Adelaide, fiica, nora, şi văduva ultimilor trei regi ai Italiei. Un nobil local, Berengar de Ivrea, s-a autodeclarat rege al Italiei, răpind-o pe Adelaide şi încercând să-şi legitimizeze tronul, forţand-o să se mărite cu fiul său Adalbert. Adelaide a reuşit să fugă la Canossa de unde a cerut intervenţia germană. Luitdolf şi Henric, independent, au invadat nordul Italei pentru a profita de situaţie, dar în 951 Otto a intrat cu trupe în Italia forţându-l pe Berengar să-i jure supunere şi apoi, fiind văduv din 946, căsătorindu-se cu Adelaide.
Acest mariaj a declanşat altă revoltă. Când Adelaide a născut un fiu, Liutdolf a început sa se teamă pentru poziţia sa de moştenitor al lui Otto şi în 953 a declanşat o rebeliune armată împreună cu Conrad cel Roşu si cu Arhiepicopul de Mainz. Otto a început o campanie militara de restabilire a autoritaţii în Lotharingia, dar a fost capturat în timp ce ataca oraşul Mainz, iar pâna anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul. Conrad şi Luitdolf s-au aliat cu maghiarii. Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei în 954 i-au convins pe nobilii germani să convoace Dieta la Auerstadt. Conrad şi Luitdolf au fost deposedaţi de titluri iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto şi-a consolidat autoritatea spulberând forţele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld.
Acest mariaj a declanşat altă revoltă. Când Adelaide a născut un fiu, Liutdolf a început sa se teamă pentru poziţia sa de moştenitor al lui Otto şi în 953 a declanşat o rebeliune armată împreună cu Conrad cel Roşu si cu Arhiepicopul de Mainz. Otto a început o campanie militara de restabilire a autoritaţii în Lotharingia, dar a fost capturat în timp ce ataca oraşul Mainz, iar pâna anul următor, rebeliunea s-a extins în tot regatul. Conrad şi Luitdolf s-au aliat cu maghiarii. Frecventele raiduri maghiare în sudul Germaniei în 954 i-au convins pe nobilii germani să convoace Dieta la Auerstadt. Conrad şi Luitdolf au fost deposedaţi de titluri iar autoritatea lui Otto a fost restabilită. În 955, Otto şi-a consolidat autoritatea spulberând forţele maghiare în vestita Bătălie de la Lechfeld.
Imediat după anul 960, Italia se găsea într-o stare de agitaţie politică iar când Berengar a ocupat statele papale din nord, Papa Ioan al XII-lea a cerut ajutorul lui Otto. Acesta s-a reîntors în Italia şi la 2 februarie 962, papa l-a încoronat ca împărat. (Translatio imperii.) Zece zile mai târziu, au ratificat Diploma Ottoniana, prin care împăratul a devenit garantul independenţei statelor papale.
Dupa ce Otto a parasit Roma şi a recucerit Statele papale de la Berengar, papa Ioan a început sa se teamă de puterea imperială şi a trimis solie maghiarilor şi bizantinilor, cu apelul de a forma o alianţă împotriva lui Otto. În noiembrie 963, Otto s-a întors la Roma şi a convocat un sinod al episcopilor care l-a depus pe Ioan şi l-a ales pe Papa Leon al VIII-lea. Dupa ce Otto a părăsit Roma a izbucnit un război civil între partizanii săi şi partizanii fostului papă Ioan. Ioan s-a reîntors în forţă la Roma, prigonindu-i pe cei care l-au depus şi obligându-l astfel pe Otto sa se întoarcă în grabă în iulie 964. Între timp decedase Papa Ioan al XII-lea şi urcase pe scaunul pontifical Papa Benedict al V-lea. Cu acesta ocazie, Otto a obţinut promisiunea cetăţenilor Romei de a nu alege vreun alt papă fără aprobarea sa.
Otto a mai dus câteva campanii militare nereuşite în Italia între 966–972. În 967, a dăruit ducatul de Spoleto lui Pandulf Cap-de-fier, prinţ de Benevento şi Capua, un puternic aliat italian. În anul urmator (968) Otto a lăsat asediul oraşului Bari în sarcina lui Pandulf, dar ducele aliat a fost capturat în bătălia de la Bovino de către bizantini. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces a recunoscut titlul de împărat al lui Otto şi a fost de acord cu o căsătorie între fiul şi moştenitorul lui Otto, Otto II şi nepoata sa Theophano. Pandulf a fost eliberat.
La moarte, în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soţie Edith de Wessex în catedrala din Magdebu
Dupa ce Otto a parasit Roma şi a recucerit Statele papale de la Berengar, papa Ioan a început sa se teamă de puterea imperială şi a trimis solie maghiarilor şi bizantinilor, cu apelul de a forma o alianţă împotriva lui Otto. În noiembrie 963, Otto s-a întors la Roma şi a convocat un sinod al episcopilor care l-a depus pe Ioan şi l-a ales pe Papa Leon al VIII-lea. Dupa ce Otto a părăsit Roma a izbucnit un război civil între partizanii săi şi partizanii fostului papă Ioan. Ioan s-a reîntors în forţă la Roma, prigonindu-i pe cei care l-au depus şi obligându-l astfel pe Otto sa se întoarcă în grabă în iulie 964. Între timp decedase Papa Ioan al XII-lea şi urcase pe scaunul pontifical Papa Benedict al V-lea. Cu acesta ocazie, Otto a obţinut promisiunea cetăţenilor Romei de a nu alege vreun alt papă fără aprobarea sa.
Otto a mai dus câteva campanii militare nereuşite în Italia între 966–972. În 967, a dăruit ducatul de Spoleto lui Pandulf Cap-de-fier, prinţ de Benevento şi Capua, un puternic aliat italian. În anul urmator (968) Otto a lăsat asediul oraşului Bari în sarcina lui Pandulf, dar ducele aliat a fost capturat în bătălia de la Bovino de către bizantini. În 972, împăratul bizantin Ioan I Tzimisces a recunoscut titlul de împărat al lui Otto şi a fost de acord cu o căsătorie între fiul şi moştenitorul lui Otto, Otto II şi nepoata sa Theophano. Pandulf a fost eliberat.
La moarte, în 973, a fost înmormântat lânga prima sa soţie Edith de Wessex în catedrala din Magdebu
Predecesor: Henric I Rege al Germaniei
936 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Vacantde la Berengario Sfânt Împărat Roman
962 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Berengario II Rege al Italiei
951 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Henric I Duce de Saxonia
936 - 961 Otto I
Succesor: Hermann
936 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Vacantde la Berengario Sfânt Împărat Roman
962 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Berengario II Rege al Italiei
951 - 973 Otto I
Succesor: Otto II
Predecesor: Henric I Duce de Saxonia
936 - 961 Otto I
Succesor: Hermann
Otto I, pictură de Lucas Cranach cel Bătrân
