Lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi romanii care se minunau precum fac azi mulţimile de turişti, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălţate de faraoni şi supuşii lor.
Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Ch, fiind stăpânit de numeroase dinastii aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes şi Ramses, prin cucerirea Africii şi Asiei, Egiptul devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominaţia persanilor, în 595 î.Ch. şi cucerit apoi de Alexandru cel mare în 320 î.Ch.
Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înţelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.
Arabii au cucerit Alexandria în 641 şi în 646 completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului şi sfârşind 975 ani de dominaţie greco-romană asupra Egiptului.
S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea personajelor în atitudini convenţionale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau destinate cultului morţilor sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă egiptene ca o expresie a vieţii religioase intense.
Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate şi nici o credinţă fierbinte în transfigurarea vieţii după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul şi dreptatea. Această artă exprimă năzuinţa ca fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogaţi şi puternici, să continue şi pe lumea cealaltă.
Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că ele au fost create cu preţul unor mari suferinţe omeneşti. Herodot relatează, admirând piramidele, suferinţele şi munca istovitoare ale egiptenilor ca să le înalţe: “Au fost necesari două zeci de ani ca să se zidească piramida însăşi…” Despre faraonul care a construit-o scrie: “După ce Keops a domnit, poporul a îndurat tot felul de suferinţe … el sili pe egipteni să lucreze pentru el. Unora le-a dat sarcina să tragă până la Nil pietre extrase din malul libian (malul libian = malul Nilului). Ei lucrează fără odihnă în număr de o sută de mii, schimbaţi la fiecare trei luni. Poporul copleşit a construit drumul pe care erau aduse pietrele în zece ani, şi el era o lucrare, cu puţin mai mică decât piramida însăşi, după cât mi se pare.”
Opera de artă egipteană nu trebuie admirată pentru frumuseţea ei, ci înţeleasă, interpretată prin degajarea sensului magic şi mitic pentru care a fost creată. Mesajul ei trebuie citit şi pus în relaţie cu împrejurările, locurile, personajele, zeităţile, episoadele mitice sau acţiunile magice la care se referă. O operă de artă egipteană trebuie aşadar nu admirată pentru frumuseţea ei, ci citită, înţeleasă în sensul în care scrie Spinoza: “Non ridere, nec flere; neque mirari sed intelligere” (“Să nu râzi, să nu plângi, nici să admiri, ci să înţelegi”).
Luxor
Cairo
