Ioana d'Arc
Ioana d'Arc (Joan of Arc sau Jeanne d'Arc) (n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este eroina naţională a Frantei, sfântă a Bisericii Catolice. Ea era supranumită fecioara din Orleans, şi afirma că a avut viziuni de la Dumnezeu care i-a spus să reîntoarcă pămînturile Franţei care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani (1337 - 1453).
Născută în ianuarie 1412, la Domremy, Franţa (pe coasta franceză a râului Meuse, regiunea Lorena), Fecioara din Orleans este considerata cea mai importanta figura din Evul Mediu al Frantei. Ioana a afirmat de nenumarate ori ca auzea voci de origine Divina, voci care-i porunceau sa mobilizeze armata in lupta pentru eliberarea Frantei de sub dominatia engleza. Trimisa sa conduca trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reusit sa o cucereasca in doar 9 zile. Dupa mai multe victorii in serie, ea a contribuit la incoronarea regelui Charles VII la Catedrala de la Rheims.
În anul 1415, francezii sunt învinşi de către Henric al V-lea la Azincourt. După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a Franţei. Mai mult decât atât, prin ruşinosul tratat de la Troyes - consecinţă a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan Fără Frică, de către oamenii Delfinului, viitorul Carol al VII-lea - Henric al V-lea reuşeşte să se facă recunoscut drept moştenitor al coroanei Franţei. Fiul lui Carol al VI-lea şi al lui Isabeau de Baviere este renegat de propria mamă şi considerat bastard. Tronul Franţei este promis fiului lui Henric al V-lea, căsătorit cu Catherine de Valois (fiică a lui Carol VI).
Delfinul (viitorul Carol VII) se refugiază la Bourges. Chinon şi Bourges sunt capitalele sale. Domneşte numai la sud de Loara şi legitimitatea lui este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franţei - inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi în anul 1418 - aparţine englezilor. Robită, populaţia franceză se află într-o stare jalnică.
La vârsta de 13 ani, Ioana d'Arc aude "voci" care îi comandă să meargă la Bourges şi să salveze regatul. În anul 1428, locuitorii din Domremy fug din faţa armatelor anglo-burgunde, care dau foc bisericii. Ioana este martoră la violarea şi uciderea surorii sale, Catherine, de către soldaţii englezi. "Vocile", pe care numai ea le aude, devin imperative. Reticentă până atunci, se hotărăşte să-i mărturisească unchiului său că primeşte ordine misterioase să meargă să elibereze regatul. Acesta o duce la castelanul de Veaucouleurs, Robert Bedricourt, un fidel al casei de Valois. Sceptic la început, căpitanul se lasă convins până la urmă. Îi dă un cal, o mică escortă, veşminte bărbăteşti şi o scrisoare de recomandare pentru a se putea apropia de Delfinul Carol (regentul Charles).
În februarie 1429, tânără - acum în vârstă de 17 ani - porneşte spre Chinon. Anturajul Delfinului încearcă să-l convingă că demersul ei poate fi o capcană. Soacra acestuia, Yolande d'Aragon - care avea o mare influenţă asupra sa - insistă s-o primească, pentru că a auzit de "puterile" Ioanei. Carol hotărăşte să o pună la încercare. Fata îl recunoaşte "după un semn" şi îi dezvăluie patru profeţii.
Timp de trei săptămâni este interogată de prelaţi şi teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul. Dată pe mâna moaşelor, pentru a confirma dacă este virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard şi escortă. Cât despre spadă, unii spun că i-ar fi dat-o căpitanul de Veaucouleurs, iar alţii susţin că ar fi găsit-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră "vocile". Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbaţi ce nu au obişnuinţa disciplinei. Venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aştepta impasibil căderea Orleansului, aflat de multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.
La 29 aprilie, Ioana intră în oraş, alături de Dunois. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge şefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificaţii care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuşi, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaţilor să "spargă" fortăreaţa. Se supun şi succesul nu întârzie să vină. A doua zi, Talbot ridica asediul. Vestea împlinirii primei profeţii a Ioanei este răspândită în întreaga Franţă. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.
Însă Fecioara din Orleans nu face aceeaşi impresie asupra englezilor. Ei râd mai ales când, înainte de fiecare bătălie, le trimite mesaje de curtoazie, prin care le cere să plece de bună voie acasă. Este pentru prima oară, după multă vreme, când trupele franceze îi înving pe englezi, reuşită cu consecinţe psihologice profunde. Victoriile se ţin lanţ. La 18 iunie, la Patay, armata engleză, condusă de Falstaff şi Talbot, este din nou înfrântă. Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obţinut şi să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum i-au comandat "vocile". În pofida sfaturilor înţelepţilor, ale prudenţilor şi intriganţilor, se supune planului său. După 15 zile de călătorie triumfală, Ioana şi Delfinul intră în Reims.
Carol al VII-lea este uns rege în prezenţa ei şi a stindardului. Se împlineşte a doua profeţie. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres îndeplineşte ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimităţii Delfinului şi este esenţială pentru ca poporul să-l considere singurul şi adevăratul suveran. Ioana d'Arc vrea să profite de elanul popular şi să continue lupta, pentru a-i alunga din întreaga ţară pe englezi. Însă regele tergiversează. Yolande d'Aragon îl sfătuieşte de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea momentană a ostilităţilor. Încep eşecurile pentru Fecioara din Orleans. Participă la o serie de lupte fără glorie. Se spune că "vocile" încetaseră să-i mai vorbească, după ungerea regelui. Ducele de Burgundia asediază Compiegne în anul 1430. Ioana vine în ajutorul oraşului.
La 24 mai, este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziţiei. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce actul de abjurare. Se spune că ar fi fost minţită că hârtia conţine altceva. Cert este că, două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piaţa Vieux-Marche din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că şi-a îndeplinit misiunea.
Este adevărat, Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuşi, nu a uitat-o cu totul. El este iniţiatorul procedurii care anulează sentinţa din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Ordonă să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepţi şi că englezii îi voiau moartea. Inocenţa fetei este foarte importantă pentru legitimitatea sa ca suveran. Sentinţa este anulată în 1456. Ioana d'Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franţei se afla o putere de dreapta.
Ioana d'Arc (Joan of Arc sau Jeanne d'Arc) (n. 6 ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este eroina naţională a Frantei, sfântă a Bisericii Catolice. Ea era supranumită fecioara din Orleans, şi afirma că a avut viziuni de la Dumnezeu care i-a spus să reîntoarcă pămînturile Franţei care erau dominate de Anglia după Războiul de o sută de ani (1337 - 1453).
Născută în ianuarie 1412, la Domremy, Franţa (pe coasta franceză a râului Meuse, regiunea Lorena), Fecioara din Orleans este considerata cea mai importanta figura din Evul Mediu al Frantei. Ioana a afirmat de nenumarate ori ca auzea voci de origine Divina, voci care-i porunceau sa mobilizeze armata in lupta pentru eliberarea Frantei de sub dominatia engleza. Trimisa sa conduca trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reusit sa o cucereasca in doar 9 zile. Dupa mai multe victorii in serie, ea a contribuit la incoronarea regelui Charles VII la Catedrala de la Rheims.
În anul 1415, francezii sunt învinşi de către Henric al V-lea la Azincourt. După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a Franţei. Mai mult decât atât, prin ruşinosul tratat de la Troyes - consecinţă a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan Fără Frică, de către oamenii Delfinului, viitorul Carol al VII-lea - Henric al V-lea reuşeşte să se facă recunoscut drept moştenitor al coroanei Franţei. Fiul lui Carol al VI-lea şi al lui Isabeau de Baviere este renegat de propria mamă şi considerat bastard. Tronul Franţei este promis fiului lui Henric al V-lea, căsătorit cu Catherine de Valois (fiică a lui Carol VI).
Delfinul (viitorul Carol VII) se refugiază la Bourges. Chinon şi Bourges sunt capitalele sale. Domneşte numai la sud de Loara şi legitimitatea lui este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franţei - inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi în anul 1418 - aparţine englezilor. Robită, populaţia franceză se află într-o stare jalnică.
La vârsta de 13 ani, Ioana d'Arc aude "voci" care îi comandă să meargă la Bourges şi să salveze regatul. În anul 1428, locuitorii din Domremy fug din faţa armatelor anglo-burgunde, care dau foc bisericii. Ioana este martoră la violarea şi uciderea surorii sale, Catherine, de către soldaţii englezi. "Vocile", pe care numai ea le aude, devin imperative. Reticentă până atunci, se hotărăşte să-i mărturisească unchiului său că primeşte ordine misterioase să meargă să elibereze regatul. Acesta o duce la castelanul de Veaucouleurs, Robert Bedricourt, un fidel al casei de Valois. Sceptic la început, căpitanul se lasă convins până la urmă. Îi dă un cal, o mică escortă, veşminte bărbăteşti şi o scrisoare de recomandare pentru a se putea apropia de Delfinul Carol (regentul Charles).
În februarie 1429, tânără - acum în vârstă de 17 ani - porneşte spre Chinon. Anturajul Delfinului încearcă să-l convingă că demersul ei poate fi o capcană. Soacra acestuia, Yolande d'Aragon - care avea o mare influenţă asupra sa - insistă s-o primească, pentru că a auzit de "puterile" Ioanei. Carol hotărăşte să o pună la încercare. Fata îl recunoaşte "după un semn" şi îi dezvăluie patru profeţii.
Timp de trei săptămâni este interogată de prelaţi şi teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul. Dată pe mâna moaşelor, pentru a confirma dacă este virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard şi escortă. Cât despre spadă, unii spun că i-ar fi dat-o căpitanul de Veaucouleurs, iar alţii susţin că ar fi găsit-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră "vocile". Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbaţi ce nu au obişnuinţa disciplinei. Venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aştepta impasibil căderea Orleansului, aflat de multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.
La 29 aprilie, Ioana intră în oraş, alături de Dunois. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge şefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificaţii care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuşi, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaţilor să "spargă" fortăreaţa. Se supun şi succesul nu întârzie să vină. A doua zi, Talbot ridica asediul. Vestea împlinirii primei profeţii a Ioanei este răspândită în întreaga Franţă. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.
Însă Fecioara din Orleans nu face aceeaşi impresie asupra englezilor. Ei râd mai ales când, înainte de fiecare bătălie, le trimite mesaje de curtoazie, prin care le cere să plece de bună voie acasă. Este pentru prima oară, după multă vreme, când trupele franceze îi înving pe englezi, reuşită cu consecinţe psihologice profunde. Victoriile se ţin lanţ. La 18 iunie, la Patay, armata engleză, condusă de Falstaff şi Talbot, este din nou înfrântă. Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obţinut şi să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum i-au comandat "vocile". În pofida sfaturilor înţelepţilor, ale prudenţilor şi intriganţilor, se supune planului său. După 15 zile de călătorie triumfală, Ioana şi Delfinul intră în Reims.
Carol al VII-lea este uns rege în prezenţa ei şi a stindardului. Se împlineşte a doua profeţie. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres îndeplineşte ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimităţii Delfinului şi este esenţială pentru ca poporul să-l considere singurul şi adevăratul suveran. Ioana d'Arc vrea să profite de elanul popular şi să continue lupta, pentru a-i alunga din întreaga ţară pe englezi. Însă regele tergiversează. Yolande d'Aragon îl sfătuieşte de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea momentană a ostilităţilor. Încep eşecurile pentru Fecioara din Orleans. Participă la o serie de lupte fără glorie. Se spune că "vocile" încetaseră să-i mai vorbească, după ungerea regelui. Ducele de Burgundia asediază Compiegne în anul 1430. Ioana vine în ajutorul oraşului.
Este adevărat, Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuşi, nu a uitat-o cu totul. El este iniţiatorul procedurii care anulează sentinţa din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Ordonă să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepţi şi că englezii îi voiau moartea. Inocenţa fetei este foarte importantă pentru legitimitatea sa ca suveran. Sentinţa este anulată în 1456. Ioana d'Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franţei se afla o putere de dreapta.
