Niccolò Machiavelli (în italiana Niccolò di Bernardo dei Machiavelli)(Florenţa,3 mai 1469-Florenţa,21 iunie 1527) diplomat,functionar public,filiosof politic si scriitor italian.
Născut în micuţul sat San Casciano in Val di Pesa,la aproximativ cincisprezece kilometrii de Florenţa, la 3 mai 1469,fiul lui Bernardo Machiavelli (avocat aparţinînd unei ramure sărăcite a unei influente familii Florentine) şi al Bartolomeii di Stefano Nelli,ambii de familii culte şi de origini nobiliare dar cu puţine resurse din cauza unor datorii ale tatălui. Intrat în serviciul guvernului între 1469 şi 1512 în calitate de contabil,a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost secretar al consiliului de zece oameni care conduceau negocierile diplomatice şi supravegheau operaţiunile militare ale republicii. Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504, 1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), şi la împăratul german (1507-1508). În timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulţi dintre principii italieni şi a putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.
Din 1503 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine. Deşi, în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente şi patriotice a bunurilor publice. În 1512, când familia florentină Medici a recâştigat puterea asupra Florenţei şi republica a fost dizolvată, Machiavelli a fost destituit din funcţie şi arestat pentru scurt timp,a fost închis în Florenţa,fiind învinuit de o presupusă conspiraţie împotriva noii puteri. După eliberarea sa,a fost exilat şi detaşat în San Casciano,unde şi-a scris cele mai importante lucrări. În ciuda încercărilor sale de a câştiga încrederea casei de Medici, nu şi-a a recâştigat niciodată poziţia înaltă pe care o deţinuse în cadrul guvernului. Când republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulţi republicani că ar susţine casa Medici. În acelaşi an, a murit în Florenţa, la 21 iunie şi a fost îngropat în Santa Cruz.
Viata sa se divide in trei perioade;fiecare din ele reprezinta insele istoria Florentei.Tineretea sa coincide cu maretia Florentei ca putere italiana,sub mandatul lui Lorenzo de Medici,Magnificul.Caderea Medici-lor a avut loc in 1494,in acelasi an Machiavelli se integra in serviciul public.In timpul carierei sale de ofiter,Florenta a fost libera sub guvernarea unei republici,care a durat pina in 1512,cind Medici-i au revenit la putere si Machiavelli si-a pierdut postul.Medici-i au guvernat Florenta intre 1512 si 1527,cind au fost din nou indepartati de la putere.Acesta a fost perioada de activitate literara a lui Machiavelli si bineinteles a cresterii influentei sale;fara indoiala,a murit la citeva saptamini dupa expulzarea Medici-lor,la 21 iunie 1527,la cincizeci si opt de ani,fara a-si mai recupera pozitia.
Chiar daca exista putine dovezi din timpul tineretii lui Machiavelli,Florenta acelor timpuri era atit de cunoscuta incit este usor de imaginat climatul in care tinarul cetatean si-a dezvoltat personalitatea.Florenta era un oras in care se infruntau doua curente de opinii,unul reprezentat de austerul Girolamo Savonarola si celalalt de Lorenzo,iubitor al splendorii.Desi puterea lui Savonarola asupra averilor Florentei era imensa,nu se pare a fi fost de prea mare importanta pentru Machiavello,care il mentioneaza in Principele ca un profet infrint si dezarmat. Pe de alta parte,maretia mandatului lui Lorenzo il impresioneaza puternic pe Machiavelli,ajungind inclusiv sa dedice Principele nepotului acestuia.Machiavello a fost considerat unul din marii scriitori in colegiul sau.A fost un scriitor si un militar foarte cunoscut care a avut influenta in umanism.
De-a lungul carierei sale, Machiavelli a căutat să creeze un stat capabil de a rezista atacurilor externe. Scrierile sale tratează principiile pe care este bazat un asemenea stat şi modalităţile prin care aceste principii pot fi implementate şi menţinute. În opera sa cea mai cunoscută, Principele (1513), descrie metodele prin care un principe poate dobândi şi menţine puterea politică. Acest studiu, care a fost privit, adeseori, ca o sprijinire a tiraniei şi despotismului unor conducători, precum Cesare Borgia, este bazat pe credinţa lui Machiavelli că un suveran nu este constrâns de normele etice tradiţionale: “Se pune astfel problema dacă este mai bine să fii iubit decât temut, sau invers. Răspunsul este că ar trebui să fii şi una şi alta; dar întrucât este greu să împaci aceste două lucruri, spun că, atunci când unul din două trebuie să lipsească, este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit.” În viziunea sa, un principe ar trebui să fie preocupat doar de putere şi să se supună doar regulilor care duc spre succes în acţiunile politice. Machiavelli credea că aceste reguli pot fi descoperite, prin deducţie, din practicile politice ale vremii, ca şi ale perioadelor anterioare.
Formularea de către Machiavelli a principiilor istorice inerente într-o guvernare romană pot fi găsite în al său Discurs asupra primelor zece cărţi ale lui Titus Livius (1513-1521). În studiul său, Machiavelli se îndepărtează de conceptele teocratice medievale asupra istoriei, atribuind evenimentele politice, într-o mai mare măsură, capriciilor omeneşti şi elementului neprevăzutului. Printre celelalte lucrări ale sale se numără Arta războiului (1521), care descrie avantajele recrutării asupra trupelor mercenare. Istorii Florentine (1525) interpretează cronicile oraşului, din punct de vedere al cauzalităţii istorice. Machiavelli a fost, de asemenea, autorul biografiei Viaţa lui Castruccio Castracani (1520), precum şi al câtorva poeme şi o serie de piese de teatru, dintre care cea mai cunoscută e Mătrăguna (1524), o critică acidă şi obscenă a corupţiei societăţii italiene contemporane. Multe dintre scrierile sale au anticipat formarea statelor naţionaliste.
Numele său este şi folosit, sub forma de machiavelism, pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii în viaţa politică sau personală sunt numiţi frecvent machiavelici.
Citate
Puţini văd cum suntem într-adevăr, dar toţi văd ce ne prefacem că suntem.
În anumite circumstanţe, simularea nebuniei constituie dovada celei mai înalte înţelepciuni.
Curajos ca un leu, viclean ca o vulpe. Leul înfruntă capcanele, iar vulpea ocoleşte haita de lupi.
Nu ştiu ce e mai bun, răul care aduce folos, sau binele care dăunează.
Singurul mod de a te apăra de linguşeli este să îi faci pe toţi să înţeleagă că nu te jignesc spunându-ţi adevărul. Dar când toţi îţi vor spune adevărul, nu te vor mai respecta.
Dumnezeu ne-a dat cuvântul ca să ne putem ascunde gândurile.
Există trei feluri de gândiri: cei care înţeleg singuri, cei care apreciază ceea ce înţeleg alţii şi cei care nu înţeleg nici singuri, nici cu ajutorul celorlalţi; prima este cea mai folositoare, a doua este bună, a trei inutilă.
Cine a spus că aşteptarea e o tortură n-a spus decât adevărul.
Cel ce-şi învinge duşmanii printr-o stratagemă este mai de preţuit decât cel cei învinge prin forţă.
Scopul scuză mijloacele.
Dumnezeu nu vrea să facă totul, pentru a nu ne lua liberul arbitru.
Materia nu-i decât energie acumulată; şi energia poate lua toate formele, de la căderea unei pietre până la gândirea omului. Materia şi spiritul sunt două aspecte ale aceleiaşi substanţe, ale aceleiaşi existenţe, ale aceleiaşi energii.
Un război este drept când este necesar.
