Nicu Alifantis (n. 31 mai 1954, Brăila) este un cântăreţ de muzică folk, actor şi poet din România.
Nicu Alifantis, născut la 31 mai 1954, la Brăila din părinţi greco-macedonieni, face studii muzicale particulare şi debutează scenic în 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul Maria Filotti din Braila şi devine destul de cunoscut şi iubit de public pentru ca în 1976 Electrecord-ul să-i editeze primul single, Cântec de noapte. În acelaşi an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Paunescu, şi participă la majoritatea "întâmplărilor artistice", melodii ale sale figurând pe compilaţiile Folk 1 şi 2 apărute la Electrecord în 1977 şi, respectiv, în 1978. În 1983, la apariţia casetei de discuri care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album.
Între 1973 - 2002 a susţinut 4036 concerte.În 1995 fondează grupul Alifantis & ZAN, ca trupă de studio pentru albumul său "Voiaj". În 1996, după înregistrarea albumului Alifantis "Nichita", ZAN devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: [Virgil Popescu (chitară bass, voce)], Sorin Voinea (keyboars, voce), Răzvan Mirică (chitare el. ac., sitar, mandolină, voce), Relu Bitulescu (tobe).
În aprilie 1999 înfiinţează Fundaţia Nicu Alifantis cu scopul de a promova "proiecte artistice în care valoarea, forţa şi autenticitatea vor fi primordiale".
Despre Nicu Alifantis, Emil Brumaru scria:
"Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cîntecul vieţii fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămaţi o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroşi, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndeţea-l simte poet de cînd lumea şi-s fericit să o spun şi altora. Şi s-o repet pînă la îngeri!"
Debut
componistic în 1972 ("Furtuna" de Ostrovski, Teatrul Maria Filotti Brăila)
scenic în 1973 (emisiunea TVR, Tele Top)
discografic în 1976 (single "Cîntec de noapte", Electrecord)
Discografie
Cântec de noapte (1976)
După melci (1979)
Nicu Alifantis (1984)
Mitică Popescu (1984)
Piaţa Romană nr. 9 (1988)
Risipitorul de iubire (1990)
Decembrie (1992)
Ia toji baladist (1993)
Voiaj (1995)
Nichita (1996)
Nicu Alifantis 25 (1999)
Cadavrul viu (2001)
Neuitatele femei (2002)
Şah Mat (2004)
Simphonicu (2006)
Roluri în teatru
Alter Ego (în "Philadelphia eşti a mea" - 1972)
Acordeonistul (în "Furtuna" - 1972)
Trubadurul (în "Swanewit" - 1973)
Baladistul (în "Întîlnirea mea cu Micul Prinţ" - 1973)
Comentatorul (în "O şansă pentru fiecare" - 1973)
Toboşarul (în "Copiii lui Kenedy" - 1979)
Baladistul (în "Şoareci de apă")
Roluri în film
Radu Cantacuzino (în "Bietul Ioanide" - 1979)
Premii
Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991)
Premiul pentru muzica de scenă de la spectacolul "Ubu Rex" cu scene din "Macbeth" (1991)
Premiul pentru muzică de teatru Constanţa (1995)
Premiul pentru muzica de scenă de la spectacolul "Cadavrul viu" (2002)
interesanta colaborarea muzicala intre paula seling shi nicu elefantu' alifantis.
RăspundețiȘtergere