1944
Normandia debarcările
D-Day - Ziua D

Abordare a navelor
Normandia debarcările
D-Day - Ziua D

Abordare a navelor
Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forţele germane şi forţele Aliaţilor ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operaţiunea Overlord şi s-a desfăşurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliaţii au traversat Sena, sau, după alţi autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operaţiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldaţi, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza iniţială a Operaţiunii Overlord a purtat numele de cod Operaţiunea Neptun. În faza iniţială a invaziei, aliaţii au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie.
Primele forţe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit şi Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forţe substanţiale ale Franţei Libere şi Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda şi Norvegia.
Invazia din Normandia a început cu acţiunile aeropurtate ale trupelor de paraşutişti şi ale infanteriei transportate cu planoare şi cu atacuri masive ale aviaţiei, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie.
Soldaţi americani ai Batalionului al 2-lea de asalt mărşăluind spre orăşelul de coastă Weymouth de pe coasta de sud a Angliei, în vederea îmbarcării pe vasele de debarcare pentru invazia din Franţa




1944
| Informaţii generale | ||
|---|---|---|
| Perioadă | 6 iunie – 25 august (sau 19 august) 1944 | |
| Loc | Normandia, Franţa | |
| Rezultat | Victorie decisivă aAliaţilor occidentali | |
| Beligeranţi | ||
| Conducători | ||
( Comandant Suprem Aliat) (armata terestră) (marină) (aviaţie) (Armata I americană) (Armata a II-a americană) (Armata I canadiană) | (OB WEST) Erwin Rommel (Heeresgruppe B) (7.Armee Oberkommando) | |
| Efective | ||
| 1.452.000 (până pe 25 iulie) | 380.000 (până pe 25 iulie) | |
| Pierderi omeneşti | ||
| Statele Unite: 29.000 morţi. 106.000 răniţi şi dispăruţi;Regatul Unit: 11.000 morţi. 54.000 răniţi şi dispăruţi;Canada: 5.000 morţi; 13.000 răniţi şi dispăruţi;Franţa: 12.200 civili morţi şi dispăruţi. | 23.019 morţi; 67.060 răniţi; 198.616 dispăruţi şi răniţi - | |



Această imagine provine din arhivele canadian şi arată detaşament canadian pe PLAD de Juno
În dimineaţa zilei de 6 iunie a fost declanşată acţiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forţele destinate acţiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod şi mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acţiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise şi la eliberarea Parisului la sfârşitul luni august 1944.
Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spaţiilor ne va .... permite o pierdere de teritoriu ... fără ca şansele de supravieţuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu e acelaşi lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici ... vor urma consecinţe de proporţii uriaşe în foarte scurt timp”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu