Tratatul de la Versailles

1919
Semnarea Tratatului de la Versailles







Semnarea Tratatului de la 1919, Galeria de oglinzi, la Versailles

Tratatul ce încheie primul război mondial a fost semnat în Sala Oglinzilor de la Versailles, între Germania şi aliaţii la 28 iunie 1919.

El a anuntat crearea Ligii Naţiunilor şi a stabilit condiţiile de pace între Germania şi Aliaţii din primul război mondial.

Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forţele Aliaţilor (Franţa, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) şi cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea armistiţiului semnat la 11 noiembrie 1918, în pădurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula ca Germania să-şi asume completa responsabilitate pentru declanşarea războiului şi să plătească mari compensaţii (reparaţii de război) trupelor aliate. Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea ţărilor vecine, suferea o severă limitare a forţelor militare şi a fost deposedată de coloniile sale africane şi cele de dincolo de ocean. Reprezentanţii noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost obligaţi de către învingători să semneze acest tratat, altfel luptele aveau să înceapă iarăşi. Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Müller, a semnat Tratatul la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de către Liga Naţiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un şoc, resimţit, deseori, ca o traumă sau un complex anti-Versailles, care, eventual, a contribuit la colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, şi la accederea lui Adolf Hitler la putere.

Tratatul prevedea crearea Ligii Naţiunilor, un ţel important pentru preşedintele american Woodrow Wilson. Liga Naţiunilor avea să arbitreze conflictele dintre naţiuni înainte ca ele să fi ajuns la război. Nu toate cele "14 puncte" ale preşedintelui Wilson au fost realizate, spre exasperarea atât a germanilor, cât şi a lui Wilson. Cu alte cuvinte, principiul naţionalităţilor s-a aplicat inconsecvent, doar atunci când convenea Aliaţilor victorioşi. În cazul unor teritorii locuite în majoritate de populaţie germană s-a aplicat principiul istoric, nu cel naţional. Satisfacerea revendicărilor din partea Franţei a fost obiectivul principal în acest tratat. 

Alte prevederi includeau cedarea unor colonii aflate sub dominaţie germană (Togo, Camerun, Africa Germană de Sud-Vest - azi, Namibia -, Africa Germană de Est - azi, Burundi şi Rwanda - şi pierderea unor teritorii anexate sau cucerite de către Germania în trecutul recent:

Alsacia-Lorena (aparţinând Franţei, din secolul XVII până în 1871), prin politica expansionistă a lui Ludovic al XIV-lea, a fost redată Franţei (14.522 km², 1.815.000 locuitori, (în 1905));

Nordul Schleswigului, zona Tønder în Schleswig-Holstein, după Plebiscitul Schleswig, a fost redat Danemarcei (3.228 km² sau 3.938km²);

majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen") şi estul regiunii Pomerania (Prusia de Vest), pe care Prusia îl cucerise în Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei după Marea Răscoală Poloneză (53.800 km² cu 4.224.000 locuitori (în 1931), inclusiv 510 km² şi 26.000 locuitori din Silezia Superioară);

zona Hulczyn din Silezia Superioară a fost acordată Cehoslovaciei (316 sau 333 km² şi 49.000 locuitori);

Estul Sileziei Superioare, după plebiscit, a fost redat Poloniei (3.214 km² cu 965.000 locuitori);

zona oraşelor germane Eupen şi Malmedy a fost acordată Belgiei;

zona Soldau din Prusia de Est, incluzând calea ferată pe ruta Varşovia-Gdansk, a fost acordată Poloniei (492 km²).

Inconsecvenţa aplicării principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul naţional doar în detrimentul Germaniei, nu şi în cazul teritoriilor cu majoritate germană aflate în dispută, a dus la frustrările care au constituit sămânţa celui de-al Doilea Război Mondial.

Delegaţia Statelor Unite





Fronturile principale de luptă:
Frontul de vest
Frontul de est
Caucazul
Sinai şi Palestina
Mesopotamia
Africa
Atlantic
Pacific




1914:
• Bătălia de la Liège
• Bătălia de la Krasnik
•  Bătălia de la Tannenberg
• Prima bătălie de pe Marna
• Bătălia de la Tsingtao
1915:
• Bătălia de la Gallipoli
• Campania din Italia
1916:
• Bătălia de la Verdun
•  Bătălia de pe Somme
• Bătălia de la Jutland
• Ofensiva Brusilov
1917:
• Bătălia de la Passchendaele
• Revoluţia din Rusia
1918:
• Ofensiva de 100 de zile
• Ofensiva Meuse-Argonne
• Armistiţiul cu Germania

Participanţii

Puterile Antantei
•Imperiul Rus
•Franţa
•Imperiul Britanic
   Australia
   Canada
   India
   Newfoundland
   Noua Zeelandă
   Africa de Sud
  | Regatul Unit
• Italia
• România
• SUA
• Serbia
• Portugalia
• Japonia
• Belgia
• Muntenegru
• Grecia
•Alţii...

Puterile Centrale
• Imperiul German
• Austro-Ungaria
• Imperiul Otoman
• Bulgaria

Sala construita intre 1678 și 1684 și renumita pentru cele 350 de oglinzi, are o lungime totala de 800 de metri și a găzduit multe evenimente importante de-a lungul istoriei, cum ar fi semnarea Tratatul de la Versailles din 28 iunie 1919, care a pus final Primului Război Mondial.

Decorul este consacrat victoriilor militare și succeselor politice ale lui Ludovic al XIV-lea.