Victor Ion Popa (n. 29 iulie 1895, Călmăţui, comuna Griviţa, judeţul Tutova, actualmente în judeţul Galaţi; d. 30 martie 1946, în Bucureşti), om de teatru şi literat polivalent a adus prin opera sa dramatică, regizorală şi pedagogică o contribuţie însemnată la evoluţia teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale.Şcoala primară a urmat-o în Călmăţui, unde tatăl său era învăţător. La Iaşi urmează cursurile primelor cinci clase de liceu la Liceul internat “Costache Negruzzi”, iar ultimele două clase liceale la Liceul “Naţional”, pe care-l absolvă în 1914. Debutează în literatură ca elev. S-a înscris la Conservatorul ieşean şi, pentru un timp, la Facultatea de Drept; devine pedagog la Liceul Internat pentru a-şi asigura situaţia materială. Între anii 1916 şi 1917 a urmat Şcoala de ofiţeri de rezervă şi a luat parte la luptele de la Oituz, cu Regimentul 12 Infanterie din Bârlad. Participant la şedinţele cenaclului literar Academia Bârlădeană (1917 – 1919), actor al Teatrului Naţional din Iaşi (1918), stabilit în Bârlad (1919), revenit în Iaşi, unde se căsătoreşte cu Getta Kernbach; devine ajutor de pictor la Teatrul Naţional din Bucureşti (1923), pictor scenograf, secretar literar (1925 – 1926), secretar al Societăţii Autorilor Dramatici (1923 – 1924). În cadrul Grupării teatrale “Atelier” (1923 – 1924) a predat cursul de Istoria Costumului şi Decorului. Director de scenă la Teatrul Popular Bucureşti (1924). Montează piese la Teatrele Naţionale din Craiova şi Cernăuţi. Director general al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1927 – 1929) unde a montat 41 de premiere şi reluări. Acolo a creat primul teatru românesc de păpuşi şi marionete, a deschis un ciclu de audiţii muzicale însoţite de conferinţe. Regizor la Teatrul “Regina Maria” (1929 – 1933). Se dedică în exclusivitate scrisului (1933 – 1938). În 1937 participă la Paris cu machete de decoruri de teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez. Inspector delegat cu organizarea teatrului sătesc (1934). Director al Teatrului Muncitoresc “Muncă şi Voie Bună” (1938), devenit “Luptă şi lumină”, apoi “Muncă şi lumină”. Trece la Teatrul din Sărindar (1939), director al Oficiului Naţional Cinematografic (O. N. C.); în 1943, demisionează din postul de director al Teatrului “Muncă şi Voie Bună” (1944) şi se angajează regizor la Sala “Comedia” a Teatrului Naţional bucureştean. A fost profesor suplinitor la catedra de Dicţiune, dramă şi comedie a Conservatorului din Bucureşti, în anul şcolar 1943 – 1944.
S-a dovedit şi un scriitor de mare talent, autorul unor piese apreciate de marele public precum şi de critica literară.
Sfârlează cu fofează
Meşterul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (Biografia lui Aurel Vlaicu, pionierul aviaţiei)
Velerim şi Veler Doamne (Ecranizat de Sergiu Nicolaescu sub titlul Osânda cu Amza Pellea în rol principal)
Opera dramatică
Piesele sale alternează între tabloul idilic care face sa dispară contradicţiile realităţii şi drama sumbră, cu referire de critică socială, cu final ce alunecă spre tragic. Pentru tematică se refugiază în lumea burgheză, sătească, viaţa pitorească, sau în liniştea târgului patriarhal. Victor Ion Popa a considerat că piesele sale au nevoie de cultivarea tradiţiei patriarhale, respectiv de combatarea arivismului şi a prostiei.
Din variata sa creaţie dramaturgică se desprind câteva lucrări care relevă preocuparea pentru dramă şi pentru comedia sentimentală:
Muşcata din fereastră, 1928
Take, Ianke şi Cadâr, 1933
Acord familiar
">
">
">
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu