photo eb1b08bb.png

26 iul. 2010

Aldous Huxley

Nastere Aldous Huxley 

















Aldous Leonard Huxley (n. 26 iulie 1894; d. 22 noiembrie 1963) a fost un scriitor britanic care a emigrat în Statele Unite. A fost un membru al faimoasei familii Huxley care a dat un mare număr de minţi ştiinţifice briliante.
Este cunoscut pentru romanele, pentru eseurile, povestirile, literatura de călătorie, scenariile sale de film. Dacă la începutul vieţii a fost un umanist, a devenit la finalul ei interesat de subiecte spiritualiste, cum ar fi parapsihologia şi filozofia mistică.

Huxley a terminat primul său roman la vârsta de 17 ani, dar cariera de scriitor profesionist şi-a început-o abia pe la 20 de ani. A scris câteva capodopere ale literaturii engleze, utopia Brave New World (Minunata lume nouă), şi un roman eseu despre pacifism, Orb în Gaza). Huxley a fost puternic influenţat de F. Matthias Alexander, pe care l-a inclus ca personaj în romanul Orb în Gaza.

După război Huxley semnează cronici literare şi plastice în mai multe reviste, printre care Atheneum, condusă de criticul John Middleton Murry, şi Westminster Gazette. În 1916 publică volumul de versuri Roata în flăcări. Debutul în proză se produce patru ani mai târziu, în 1920, cu un volum de nuvele, Limbo, iar în anul următor apare primul sau roman, Galben crom. Admirator al literaturii franceze (numeroasele cronici literare si recenzii publicate o dovedesc pe deplin), Aldous Huxley s-a modelat ca scriitor graţie lecturilor din operele lui Denis Diderot, Voltaire, Baudelaire, Marcel Proust, Andre Gide ori Anatole France. Avea o mare admiraţie pentru Shakespeare şi, dintre contemporani, pentru prietenul sau D.H. Lawrence. Autor prolific, Huxley a publicat de-a lungul vieţii peste patruzeci de volume, cele mai semnificative scrise în deceniile al treilea şi al patrulea ale secolului XX.

Fiind deja un autor satiric şi un gânditor politic redutabil, în timpul primului război mondial, Huxley a locuit la Garsington Manor, reşedinţa doamnei Ottoline Morrell. Mai târziu, în romanul Galben crom (1921) a caricaturizat modul de viaţă al celor de la Garsington, dar a rămas prieten al familiei Morrells. S-a căsătorit, de altfel, cu Maria Nys, pe care a cunoscut-o chiar la Garsington.
Huxley s-a mutat apoi la Llano, California în 1937, dar, exact ca şi în cazul prietenului său, filozoful Gerald Heard, care l-a urmat la scurt timp, i s-a refuzat acordarea cetăţeniei americane pentru că nu a dorit să renunţe la ideile sale pacifiste pentru nişte false convingeri religioase . În cartea sa din 1937 Scopuri şi mijloace, Huxley explică faptul că în civilizaţiile moderne majoritatea oamenilor doresc o lume a libertăţii, păcii, dreptăţii, şi dragostei frăţesti, deşi nu au nici cea mai vagă idee cum să o realizeze.
În 1938 Huxley devine prietenul filozofului indian J. Krishnamurti, pe care îl admira nespus. Devine un vedantist din cercul lui Swami Prabhavananda, şi îl introduce şi pe Christopher Isherwood în acesta cerc. Imediat după această experienţă scrie cartea sa fundamentală în materie de idei şi valori spirituale, Filozofia perenă, în care analizează scrierile unor mari gânditori mistici.
Vederea sa a fost slabă în ciuda scurtei perioade de refacere care i-a permis, totuşi, să studieze la Oxford. În 1939 a auzit de Metoda Bates pentru creşterea naturală a vederii, şi de Margaret Corbett, care i-a predat-o. El a pretins într-o carte intitulată Arta de a vedea (joc de cuvinte în limba engleză, titlul cărţii se mai poate traduce si prin "arta de a înţelege"), care a apărut în SUA în 1942, şi în 1943 în Marea Britanie, că vederea i s-a îmbunătăţit substanţial în urma aplicării acestei metode. El a mărturisit că după ce a aplicat această metodă, putea citi fără ochelari pentru prima după 25 de ani .

A început şedinţe de meditaţie şi a devenit vegetarian. Poate şi din acest motiv operele lui au fost puternic influenţate de misticism şi a început să experimenteze un drog halucinogen, mescalina, care i-a fost prezentat pentru prima oară de psihiatrul Humphry Osmond în 1953. Experienţele sale după ingerarea acestui drog psihedelic sunt descrise în eseul Uşile percepţiei (titlul derivă de la câteva rânduri dintr-un poem compus de William Blake) şi romanul Rai şi Iad. Titlul eseului a inspirat de asemenea numele formaţiei de rock The Doors. Scrierile lui Huxley au fost foarte populare în perioada hippie.
Interesul principal al lui Huxley nu viza o entitate vagă, misterioasă şi subiectivă, ci un misticism înalt pe care îl exprima prin termenul "filozofie perenă". În anii 50 interesul lui Huxley pentru cercetările din câmpul psihismului uman creşte.
Prima sa soţie, Maria Ney, a murit de cancer de sân în 1955, şi în 1956 el s-a recăsătorit cu Laura Archera, care era şi ea scriitoare, şi care a redactat o biografie a soţului ei. În 1960, Huxley a fost diagnosticat ca având cancer de laringe. În anii care au urmat a scris utopia Insula, şi în ciuda stării de sănătate tot mai precară a ţinut conferinţe la institutul Esalen. În 1959, Huxley, care a rămas cetăţean britanic, a refuzat ordinul Knight Bachelor oferit de fundaţia Macmillan.
Ideile lui au stat la baza formării mişcării Potenţialului Uman. A fost invitat să ţină numeroase conferinţe de către mai multe universităţi americane prestigioase. Într-un asemenea discurs ţinut în 1961 la California Medical School în San Francisco, Huxley atrăgea atenţia: "Va exista, poate pentru generaţia următoare, o metodă farmaceutică de a-i determina pe oameni să-şi iubească respectivele servituţi şi de a produce dictaturi fără lacrimi, ca să spunem aşa, o metodă de a produce un fel de lagăr de concentrare pentru societăţi întregi, astfel încât oamenii, deşi le vor fi luate libertăţile, chiar îi va bucura această stare de fapt."
Părerile lui Aldous Huxley asupra rolului ştiinţei si tehnologiei (cum apar acestea exprimate, să spunem, în romanul utopic Insula) sunt similare celor ale unor prieteni ai săi americani, cum ar fi Lewis Mumford, Gerald Heard sau Buckminster Fuller şi E.F. Schumacher).
Printre umanişti, Huxley a fost considerat un intelectual de vârf. Deşi circumstanţele financiare l-au obligat să scrie foarte mult, gândirea si ideile sale încă se bucură de un înalt prestigiu. Cărţile sale figurează pe listele de lecturi obligatorii ale literaturii şi filozofiei engleze sau filozofiei moderne în multe dintre colegiile sau universităţile americane sau britanice.

Pe patul de moarte, fără să mai poată vorbi, i-a cerut în scris soţiei sale Laura 100 µg de "LSD, într-o injectie intramusculară". Ea a acceptat aceasta "eutanasie" şi Aldous Huxley a murit uşor a doua zi, pe data de 22 noiembrie, 1963. Moartea sa a fost eclipsată de asasinarea Preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, şi de moartea autorului britanic C. S. Lewis.
In Ultimate jouney a lui Stanislav Grof exista o anexa cu descrierea acestui episod exceptional, preluata din cartea Laurei Huxley, This timeless moment.
Romanele satirice, distopice sau utopice ale lui Huxley nu îşi ratează niciodată scopul de a-şi pune cititorul pe gânduri. Acelaşi lucru se poate spune şi despre colecţiile sale de eseuri.

Selectii opera:

The Burning Wheel, 1916;
The Defeat of Youth, 1918;
Limbo, 1920;
Crome Yellow, 1921;
Antic Hay, 1923;
On the Margin, 1923;
Along the Road, 1925;
Those Barren Leaves, 1925;
Jesting Pilate, 1926;
Essays New and Old, 1926;
Proper Studies, 1927;
Point Counter Point, 1928;
Do What You Will, 1929;
Holy Face, and Other Essays, 1929;
Brief Candles, 1930;
The World of Light, 1931;
Music at Night, 1931;
The Letters of D. H. Lawrence, 1932 (ed.);
Brave New World, 1932;
Beyond the Mexique Bay, 1934;
Eyeless in Gaza, 1936;
The Olive Tree, and Other Essays, 1936;
Stories, Essays, and Poems, 1937;
Ends and Means, 1937;
An Encyclopaedia of Pacifism, 1937 (ed.);
After Many a Summer Dies the Swan, 1938;
Time Must Have a Stop, 1944;
The Perennial Philosophy, 1946 (ed.);
Ape and Essence, 1948;
The Perennial Philosophy, 1948;
Gioconda Smile, 1948;
Themes and Variations, 1950;
The Devils of Loudon, 1952;
The Doors of Perceprion, 1954;
Adonis and the Alphabet, 1956;
Collected Short Stories, 1957;
The World of Aldous Huxley, 1957;
Brave New World Revisited, 1958;
Collected Essays, 1959;
On Art and Artist, 1960;
Selected Essays, 1961;
The Island, 1962;
Literature and Science, 1963;
Letters of Aldous Huxley, 1969;
The Collected Works of Aldous Huxley, 1970;
Huxley and God, 1992;
Hearst Essays, 1994;
Between the Wars, 1994;
The Hidden Huxley, 1994.

Romane

Galben crom (1921)
Fân antic (1923)
Frunze uscate (1925)
Punct. Contrapunct (1928)
Brava lume nouă (1932)
Orb în Gaza (1936)
După multe veri (1939)
Timpul are un sfârşit (1944)
Maimuţă şi esenţă (1948)
Geniul şi zeiţa (1955)
Insula (1962)

Povestiri

Limbo (1920)
Lumânări stinse (1930)
Două sau trei Graţii|Grace
Micul mexican
Miinile lui Iacob, o fabulă (sfârşitul deceniului al treilea al secolului XX)

Poezie

Roata de foc (1916)
Iona (1917)
Înfrângerea tinereţii (1918)
Leda (1920)
Arabia Infelix (1929)
Cicadele si celelalte poeme (1931)

Literatură de călătorie

Pe drum (1925)
Bufonul lui Pilat (1926)
Dincolo de golful Mexic (1934)

Eseuri

Fă ceea ce vrei (1929)
Măslinul (1936)
Arta de a vedea (1942)
Mâine, mâine, mâine (1952)
Porţile percepţiei (1954)
Rai şi iad (1956)
Brava lume nouă revizitată (1958)
Literatură şi ştiinţă (1963)

Filozofie

Scopuri şi mijloace (1937)
Filozofia perenă (1944)

Biografii

Eminenţa gri (1941)
Diavolii din Lodun (1952)

Literatură pentru copii

Ciorile din Pearblossom (1967)


Colecţii

Text şi pretext (1933)
Antologia prozei scurte (1957)
Moksha: scrieri despre experienţe psihedelice şi vizionare (1977)

Detalii comune

A studiat baletul timp de câţiva ani;
A fost profesorul lui George Orwell de limba franceză timp de un semestru la Eton.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!