photo eb1b08bb.png

3 iul. 2010

Franz Kafka

Dorul meu erau vremurile vechi
Kafka 
 traducere: Maria Banus
Dorul meu erau vremurile vechi,
dorul meu era prezentul,
dorul meu era viitorul,
şi cu toate astea mor într-o căsuţă de paznic,
la marginea drumului,
într-un sicriu vertical, de când lumea
un obiect în posesia statului.
Mi-am petrecut viaţa,
stăpânindu-mă, sfărâmând-o.


1883 - S-a născut scriitorul ceh Franz Kafka (m.03.06.1924).



Franz Kafka (* 3 iulie 1883, Praga - 3 iunie 1924, Viena) este un scriitor evreu de limbă germană originar din Praga.

Franz Kafka s-a născut la Praga, pe atunci capitala Regatului Boemiei, care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, într-o familie evreiască, fiu al comerciantului Hermann Kafka şi al Juliei Kafka, născută Löwy. Limba maternă a lui Kafka, în care a şi scris mai târziu, a fost germana, în acel timp limba oficială a ţării şi vorbită în particular de peste zece la sută din populaţia oraşului Praga.
După absolvirea liceului german, Kafka a studiat dreptul, şi-a luat doctoratul, apoi a lucrat un timp la tribunalul din Praga şi ulterior ca avocat la compania de asigurări Assicurazioni Generali (1908-1922. A părăsit arareori Praga, a călătorit în Italia, Germania, Austria şi a vizitat oraşul Arad, trăind într-un "cerc strâmt" până către sfârşitul vieţii.






În 1909, Kafka a debutat literar cu primele schiţe de proză publicate în revista literară Hyperion, care apărea la München. A întreţinut o corespondenţă asiduă, pe durata a circa patru ani, cu Felice Bauer şi apoi şi cu Milena Jesenska, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus în limba cehă câteva povestiri. Scriitorul a lăsat şi un jurnal intim, atipic şi greu de clasificat.
Iniţial, Kafka a suferit de o depresie cronică, fapt demonstrat de majoritatea scrisorilor trimise părinţilor, surorii sale Ottla şi prietenului său Max Brod. A încercat să se vindece de depresie recurgând la soluţia medicinii naturiste. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză (1917), pe fundalul unui regim vegetarian, care includea şi lapte nepasteurizat, Kafka a fost internat într-un sanatoriu din Italia. Starea sănătăţii i s-a agravat şi, începând din 1922, nu a mai putut lucra. Un nou tratament în sanatoriul din Kierling, lângă Viena, nu a dat roade. Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în braţele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, şi ale ultimei sale iubite, Dora Dymant.
Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de poetul Max Brod, prietenul şi legatarul său testamentar, cel care nu a dus la îndeplinire rugămintea lui Kafka să ardă manuscrisele.

Concepţia sa de viaţă, influenţată de filozofia lui Kierkegaard, îşi găseşte expresia într-o modalitate artistică originală, în care elemente de suprarealism se îmbină cu o formă de exprimare proprie expresionismului. Prezentând strivirea personalităţii în societate, Kafka înfăţişează destinul fără perspectivă al omului într-o viziune halucinantă, grotescă, impregnată de anxietate. Romanele şi nuvelele sale exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii destructive al unui monstruos aparat birocratic (Procesul, 1925; Colonia penitenciară, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice (Castelul, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane (Metamorfoză, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, într-o formă parabolică, obsesivă. Kafka a exercitat o puternică influenţă asupra literaturii contemporane.

Opere publicate în timpul vieţii
Opinie (Betrachtung), 1913
Verdictul (Das Urteil), 1913
Fochistul (Der Heizer), 1913
Metamorfoza (Die Verwandlung), 1915
Colonia penitenciară (In der Strafkolonie), 1919
Un medic de ţară (Ein Landarzt), 1919
Prima durere (Erstes Leid), 1921







Opere publicate postum
Procesul (Der Prozess), 1925
Castelul (Das Schloß), 1926
America (Amerika), 1927
La construirea zidului chinezesc (Beim Bau der chinesischen Mauer), 1931
Scrisori către Felice (Briefe an Felice)
Scrisori către Milena (Briefe an Milena)
Jurnal (Tagebücher)









Una din primele pagini ale jurnalului lui Kafka ţinut din 1910 









Opinie (Betrachtung), 1913
Verdictul (Das Urteil), 1913
Fochistul (Der Heizer), 1913
Metamorfoza (Die Verwandlung), 1915




Povestiri
Descrierea unei lupte (Beschreibung eines Kampfes – (1904)-(1905)), roman neterminat
Pregătiri pentru o nuntă la ţară (Hochzeitsvorbereitungen auf dem Lande – (1907)-(1908)), roman neterminat
Verdictul (Das Urteil - September 22-23, (1912))
Colonia penitenciară (In der Strafkolonie - October (1914))
Un învăţător de ţară (Cârtiţa uriaşă) (Der Dorfschullehrer or Der Riesenmaulwurf – (1914)-(1915))
Blumfeld, un burlac mai bătrâior (Blumfeld, ein älterer Junggeselle – (1915)
Paznicul criptei (Der Gruftwächter - 1916-( 1917), singura piesă de teatru scrisă vreodată de Kafka, de asemenea nefinalizată
Un doctor de ţară (Ein Landarzt – (1917)
Vânătorul Gracchus (Der Jäger Gracchus – (1917)
Marele zid chinezesc (Beim Bau der Chinesischen Mauer – (1917)
Un raport în faţa unei Academii (Ein Bericht für eine Akademie – (1917)
Refuzul (Die Abweisung – (1920)
Un artist al foamei (Ein Hungerkünstler – (1922)
Investigaţiile unui câine (Forschungen eines Hundes – (1922)
O femeie mică (Eine kleine Frau - (1923)
Vizuina (Der Bau – (1923)-(1924)
Josephine cântăreaţa, sau poporul şoarecilor (Josephine, die Sängerin, oder Das Volk der Mäuse – (1924)
Nuvele
Metamorfoza (Die Verwandlung – noiembrie-decembrie (1915)
Romane
Procesul (Der Prozeß – (1925)
Castelul (Das Schloß – (1926)
America (Amerika – (1927)




Praga




A Chronology of Franz Kafka\'s Life 

1883 -- Born in Prague, July 3, son of Hermann and Julie.
1899 - 1900 -- Reads Spinoza, Darwin, Nietzsche.
1899 - 1903 -- Early writings (destroyed).
1901 - 1906 -- Study of German literature, then law at German University, Prague.
1904 - 1905 -- "Description of a Struggle" written.
1906 -- Works in the law office of Richard Lowy, Prague. Gets degree of doctor juris at German University, Prague.
1907 - 1908 -- "Wedding Preparations in the Country" written.
1908 -- Position at the semi-governmental Worker's Accident Insurance Institute (until retirement, July 1922). Close friendship with Max Brod.
1909 -- Publication of eight prose pieces in Hyperion.
1910 -- Publication of five prose pieces in Bohemia, beginning of the Diaries.
1911 - 1912 -- Contact with Yiddish theater company and friendship with Yiddish actor Isak Lowy; study of Jewish folklore.
1911 - 1914 -- Working on Amerika (main parts written 1911-12).
1912 -- First studies of Judaism; meets Felice Bauer from Berlin; manuscript of Meditation sent to the publisher; beginning of correspondence with Felice Bauer; "The Judgment" written; "The Stoker" (later became first chapter of Amerika) written; "The Metamorphosis" written.
1913 -- Publication of Meditation; publication of "The Stoker"; publication of The Judgment.
1914 -- "Memoirs of the Kalda Railroad" written; "In the Penal Colony" written; begins writing The Trial.
1915 -- Renewed meeting with Felice Bauer; continues working on The Trial; receives Fontane Prize for "The Stoker"; publication of The Metamorphosis; "The Village Schoolmaster" written.
1916 -- Meeting with Felice Bauer in Marienbad; draws up a list of reasons for and against marriage; stories written, later collected in A Country Doctor.
1917 -- "The Hunter Gracchus" written; learning Hebrew; "The Great Wall of China" written; second engagement to Felice Bauer; begins coughing blood; diagnosis of tuberculosis; leave of absence from office; breaking of second engagement to Felice Bauer; aphorisms written (octavo notebooks).
1918 -- Aphorisms continued.
1919 -- Diary entries are resumed; engagement to Julie Wohryzek (broken November 1919); publication of In the Penal Colony; publication of A Country Doctor; "Letter to His Father" written; "He," collection of aphorisms, written.
1920 -- Sick leave from Worker's Accident Insurance; meets Gustav Janouch; meets Milena Jesenska'-Pollak, Czech writer (correspondence); writing stories.
1921 -- Tatra Mountains sanatorium; then Prague; Milena.
1921 - 1924 -- Stories written, collected in A Hunger Artist.
1922 -- The Castle written; "A Hunger Artist" written; last meeting with Milena; "Investigations of a Dog" written.
1923 -- With Dora Dyamant in Berlin-Steglitz; "The Burrow" written; A Hunger Artist sent to publisher.
1924 -- "Josephine the Singer, or the Mouse Folk" written; brought as a patient from Berlin to Prague; to Wiener Wald Sanatorium; death in Kierling; burial June 11, in the Jewish cemetery in Prague-Straschnitz; publication of A Hunger Artist.
1924 -- Death of K.'s sister Ottla in Auschwitz. The other two sisters also perished in German concentration camps.
1944 -- Death of Grete Bloch at the hands of a Nazi soldier. Death of Milena in a German concentration camp.
1952 -- Death of Dora Dyamant in London.
1960 -- Death of Felice Bauer.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!