photo eb1b08bb.png

27 iul. 2010

Ion Țuculescu

Ion TuculescuIon Ţuculescu (n. 19 mai 1910, Craiova, d. 27 iulie 1962, Bucureşti), personalitate complexă, biolog şi medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor.

Ion Ţuculescu: Autoportret


Numele lui Ion Ţuculescu a izbucnit exploziv în primăvara lui 1965, o dată cu neuitata lui retrospectivă postumă, care a situat publicul pe negândite în faţa unuia dintre marii pictori europeni ai epocii de după război.
Ion Ţuculescu s-a născut la 19 mai 1910 la Craiova, provenit dintr-o familie de intelectuali. Urmează cursurile Colegiului Naţional "Carol I" din Craiova, unde în orele de desen primeşte primele îndrumări de la profesorul său Eugen Ciolac, de la care a aflat o parte din tainele picturii. Prima expoziţie la care a fost remarcată prezenţa "pictorului diletant Ion Ţuculescu" - alături de a fratelui său Şerban - este cea organizată în 1925, în sala de recepţii a Palatului Administrativ al judeţului Dolj. Deşi apreciat pentru talentul său artistic, Ţuculescu nu se va îndrepta către o şcoală superioară cu profil artistic, ci se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1936. Paralel frecventează şi Facultatea de Medicină, obţinând doctoratul în 1939 cu calificativul magna cum laude. Deşi se dedicase studiului, Ion Ţuculescu continuă să picteze şi are prima expoziţie personală în 1938 în sala Ateneului Român din Bucureşti.
Până în anul 1960 participă la mai multe expoziţii colective, expune la Salonul Oficial în 1941 şi 1945, deschide şapte expoziţii personale în clădirea Ateneului Român.
Dacă medicina nu l-a solicitat prea mult, cu excepţia anilor de război, când fiind medic militar uimeşte prin devotament şi abnegaţie, biologia devine celălalt pol al existenţei sale în calitate de cercetător ştiinţific la Academia Română, zilele şi nopţile împărţindu-le între paletă şi microscop.

Pictura a învăţat-o ca autodidact şi distanţa de la primele sale tablouri până la cele din epoca maturităţii a parcurs-o muncind cu înverşunare disperată. Deşi a fost prezent în viaţa artistică fără întrerupere, opera lui a rămas aproape fără ecou, adevăratele sale dimensiuni vădindu-se abia în anii când nu mai expune, claustrat în locuinţa lui, unde materia lui plastică avea să se cristalizeze orbitor după îndelungate şi misterioase mutaţii. La 27 iulie 1962, moare, la Bucuresti, in plina putere de creatie, in varsta de numai 57 de ani. O boală neiertătoare îl doboară.Este înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în cavoul familiei Galaction.
Postum, pictura lui Ţuculescu provoacă o revelaţie uluitoare, descoperindu-se un mare artist al cărui nume, în timpul vieţii, n-a depăşit surâsul îngăduitor al unei admiraţii palide. Tablourile sunt acum expuse în nenumărate expoziţii organizate în ţară şi străinătate.
Pictura lui Ţuculescu frapează prin excepţionala ei forţă cromatică, culorile sale obligă însă să se vorbească mai curând despre magia decât despre violenţa lor. Astfel încât nu este hazardat să se spună că avem de a face cu un "expresionist întârziat de extracţie impresionistă", oricât de paradoxal ar părea această afirmaţie. În realitate opera lui Ţuculescu este produsul unic al unui artist original de geniu, care tocmai prin aceasta se refuză oricărei încadrări artificiale.

Listă selectivă de lucrări

Începuturi

Flori albe
Peisaj de ţară
Fetiţa
Interior de pădure

Expresionism

Interior ţărănesc
Portretul bunicului

Perioada folclorică

Albăstrele de câmp
Triplu autoportret
Compoziţie cu 2 fazani
Drama folclorică
Peisaj cu lac
Autoportret pe fond galben
Turc cu şalvari roz

Perioada totemică

Ochi călători
Pasiune
Metamorfoza
Pană de păun
Răsărit de soare
Totem solar
Ochi verzi
Totem sub copac
Ruginile toamnei
Opoziţie
Urme
Compoziţie Copii în grădină
Peisaj cu ţărănci
Peisaj din Grecia
Birja la Costineşti
Spre larg
Accente negre
Fecioara cu Pruncul
Circuite
Vieţi multiple

Ion Tuculescu-Marina la Mangalia.JPG
Ion Tuculescu-Marina la Mangalia
Portretul bunicului
Vine furtuna
Simbol negru 1956
Interior 
Privirile umbrei







Cele mai scumpe tablouri vândute la licitaţie în acest an în România





Artmark a obtinut preturi record, de 44.000 de euro pentru doua picturi - tehnici si viziuni diferite: Compoziţie si Costineşti




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!