Julius Cæsar by Nicolas Coustou, a sculpture commissioned in 1696 for the Gardens of Versailles, to go with the statue of Hannibal by Sébastien Slodtz
Gaius Iulius Cezar n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic şi militar roman şi una dintre cele mai influente personalităţi din istorie. Rolul său a fost esenţial în transformarea Romei din Republică în Imperiul Roman. Cucerirea Galiei, regizată de Cezar, a extins lumea romană până la Oceanul Atlantic, introducând influenţe romane în ceea ce avea să devină mai târziu Franţa, fapt ale cărei consecinţe se simt chiar şi astăzi. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.Cezar a ieşit învingător într-un război civil, devenind astfel conducător indiscutabil al lumii romane, şi a iniţiat o vastă acţiune de reformare a societăţii romane şi a guvernului acesteia. El a fost proclamat dictator pe viaţă şi a centralizat puternic deja şovăitorul guvern al Republicii slăbite. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a îl asasina, în speranţa de a salva Republica. Dramatica asasinare din Idele lui Martie a fost catalizatorul unui al doilea război civil, între Cezari (Octavian, Marc Antoniu, Lepidus) şi Republicani (Brutus, Cassius şi Cicero, printre alţii). Acest conflict s-a încheiat cu victoria Cezarilor în Bătălia de la Philippi şi stabilirea formală a unui al Doilea Triumvirat, în care Octavian, Antoniu şi Lepidus împărţeau controlul asupra Romei. Tensiunile iscate între Octavian şi Antoniu au condus la un nou război civil, culminând cu înfrângerea lui Antoniu în Bătălia de la Actium. Octavian ajunge astfel liderul indiscutabil al lumii romane.
Această perioadă de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu nepotul de bunic, în acelaşi timp şi fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca Cezar August, instalându-se ca primul împărat.
Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu din prisma propriilor sale notări: Commentarii de Bello Gallico, şi multe detalii ale vieţii sale sunt înregistrate mai târziu de către istorici precum Suetonius, Plutarh şi Cassius Dio.
Cezar era considerat unul dintre cei mai mari oratori şi prozatori din Roma vremurilor sale— chiar şi Cicero lăuda retorica şi stilul lui Cezar. Printre cele mai faimoase opere ale sale se numără discursul său funerar pentru mătuşa sa paternală Iulia (văduva lui Marius) şi Anticato, un document menit să distrugă reputaţia lui Cato din Utica şi să fie o replică la memorialul Cato al lui Cicero. Din păcate majoritatea operelor şi discursurilor sale s-au pierdut. Cele mai faimoase opere dintre cele care s-au păstrat sunt:
Commentarii de Bello Gallico (Comentarii despre războiul galic), relatări despre campaniile din Galia şi Britania în timpul mandatului său de proconsul şi
Commentarii de Bello Civile (Comentarii despre războiul civil) 2, evenimentele din timpul Războiului civil, până imediat după moartea lui Pompei.
Alte scrieri atribuite lui Cezar, dar a căror paternitate literară este pusă la îndoiala, sunt:
De Bello Hispaniensis (Despre războiul hispanic), campaniile din Spania modernă;
De Bello Africo (Despre războiul african), campaniile din Africa de Nord, şi
De Bello Alexandrino (Despre războiul alexandrin), campaniile din Alexandria.
Aceste naraţiuni, scrise aparent într-un stil direct şi simplu, sunt de fapt mijloace sofisticate de propagandă a agendei sale politice, destinate în special clasei de mijloc sau micii aristocraţii a Romei, Italiei şi provinciilor.
Posibili iubiţi
În Roma veche homosexualitatea masculină era comună şi larg-răspândită în societate, în special în clasele superioare. Însă societatea romană, cel puţin ostentativ, dezaproba homosexualitatea per total, egalizând-o cu neputinţa grecilor. Conform lui Cicero, Bibulus şi alţi inamici ai lui Cezar, el a avut o aventură cu Nicomedes al III-a al Bithyniei la începutul carierei sale. Adevărat sau nu, povestirile au fost relatate în maniera de a îl umili şi degrada, încercând să-l facă să pară nimic mai mult decât o prostituată de curte orientală, o poziţie extrem de joasă în ochii romanilor. Nu există destule dovezi pentru a dovedi astfel sau contrariul, că Cezar ar fi avut o relaţie cu Nicomedes, şi virtual aceeaşi nesiguranţă există privind toate celelalte ocazii. Ce este sigur este că povestea lui Nicomedes a venit din pricina şederilor sale cu regele în timpul tinereţii lui, aderând ca o pată în restul carierei sale. Însuşi Cezar nu a încercat să se apere vreodată împotriva acestor acuzaţii, dar nici nepotul Augustus nu a încercat vreodată să sprijine povestea. 3
Marc Antoniu a acuzat că Gaius Julius Caesar Octavianus şi-a câştigat adopţia sa de către Cezar prin favoruri sexuale. Suetonius, deşi relatând că aventura dintre Cezar şi Nicomedes este adevărată a caracterizat acuzaţia lui Antoniu cum că Octavian ar fi avut o relaţie cu Cezar drept calomnie politică. Băiatul avea să devină primul împărat roman după moartea lui Cezar.
Cezar a fost ales numărul 67 în lista celor mai influente figuri din istorie, scrisă de Michael H. Hart.
A primit titlul Divus, sau zeu, după moartea sa.
În timpul vieţii, a primit multe distincţii, inclusiv titluri precum Pater Patriae (Părintele Patriei), Pontifex Maximus (Cel mai Înalt Preot) şi Dictator. De fapt, multe dintre titlurile pentru care Senatul a votat sunt considerate o cauză a asasinării sale, din prisma faptului că părea nepotrivit pentru mulţi dintre contemporanii săi ca un muritor să primească atât de multe onoruri.
Poate că cel mai semnificativ titlu pe care l-a purtat a fost numele pe care l-a primit la naştere: Cezar. Numele avea să fie acordat fiecărui împărat roman şi a devenit un semnal de mare putere şi autoritate departe de graniţele imperiului (precum germanul Kaiser şi rusul ţar).
Zeificarea
Pentru faptele sale Iulius Caesar a fost declarat zeu primind numele Divus Julius. Oameni au crezut că Jupiter l-a luat cu el în Olimp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu