- 1826 - A murit Thomas Jefferson, scriitor francofil, arhitect si avocat, unul dintre fondatorii SUA. In numai cateva zile, a redactat Declaratia de Independenta , un model pentru toate democratiile lumii (1776). Chipul lui Jefferson, alaturi de Washington, Roosevelt si Lincoln, este sculptat in granitul Muntelui Rushmore (n. 13.04.1743);

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 - d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreşedinte şi al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1801 - 1809), autor al Declaraţiei de Independenţă (1776), şi unul dintre cei mai influenţi dintre "părinţii fondatori" ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul preşidenţiei sale includ Louisiana Purchase (1803), Actul Embargoului din 1807 şi expediţia Lewis şi Clark (1804 – 1806).

Thomas Jefferson a fost un filozof al politicii, care a promovat liberalismul clasic, republicanismul şi separarea bisericii de stat. Jefferson a fost autorul lucrării Statutul Virginiei pentru libertatea religioasă (1779, 1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament al Constituţiei Statelor Unite şi totodată parte a seriei primelor zece amendamente ale Constiţiei Statelor Unite (The Bill of Rights, 1791).

Numele lui Jefferson a devenim omonimul conceptului de democraţie jeffersoniană, iar Thomas Jefferson însuşi a fost atât fondatorul cât şi liderul Partidului Democrat-Republican care a dominat scena politică americană pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astăzi din Statele Unite.
Jefferson a fost de asemenea al doilea guvernator al Virginiei (1779 - 1781), primul secretar de stat (1789 - 1795), şi al doilea vicepreşedinte al Statelor Unite (1797 - 1801).

Ca o completare armonioasă a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, horticultor, arhitect, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist şi fondator al Universităţii din Virginia. Thomas Jefferson este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanţi ai fotoliului de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Cu ocazia primirii a 49 de laureaţi ai premiului Nobel la Casa Albă, în anul 1962, preşedintele John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson şi la acei savanţi spunând: "Cred că această [adunare] este cea mai extraordinară colecţie de talente şi de cunoştinţe umane care a fost vreodată adunată în Casa Albă, cu excepţia posibilă a [momentului] când Thomas Jefferson lua masa [de unul] singur," conform originalului în engleză: "I think this is the most extraordinary collection of talent, of human knowledge, that has ever been gathered at the White House, with the possible exception of when Thomas Jefferson dined alone."


i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu