photo eb1b08bb.png

21 aug. 2010

1911 Furtul secolului: dispariţia celebrei “Mona Lisa” a lui da Vinci















1244537232_5 (88x67, 2Kb)


Furtul tabloului „Mona Lisa”, din august 1911, nu a fost elucidat pe deplin nici până în prezent. Două noi romane de investigaţie încearcă să aducă mai multă lumină în această privinţă. Misterioasa doamnă pictată de Leonardo da Vinci în 1503 stârneşte în continuare patimi.

Pe la începutul secolului XX, un îndrăgostit fără speranţă – probabil şi psihopat – s-a împuşcat în faţa portretului ei, disperat că nu o poate avea doar pentru el. În această privinţă, nu era de condamnat. Şi Leonardo da Vinci, cel care a pictat-o pe „Lisa Gherardini, nevasta lui Francesco del Giocondo”, nu s-a despărţit de tablou din clipa când l-a terminat. De fapt, nici nu i-a dat tuşele finale.

Chiar şi aşa, imperfectă, mulţi au vrut să o aibă numai pentru ei pe „Gioconda”. Unii au şi plătit pentru asta. Revista „Time Magazin” a făcut recenzia celor mai noi cărţi având ca subiect furtul portretului, din august 1911: „Vanished Smile: The Mysterious Theft of Mona Lisa” („Surâsul furat: Misteriosul furt al Mona Lisei”), de R.A. Scotti şi „The Crimes of Paris: A True Story of Murder, Theft, and Detection” („Crimele Parisului: O poveste adevărată despre crimă, furt şi investigaţie”), de Dorothy şi Thomas Hoobler. Autorii reanalizează mărturiile privind dispariţia tabloului şi urmăresc firul anchetei până în zilele noastre, cazul nefiind pe deplin elucidat.

Cum s-a produs furtul din 1911

În dimineaţa de 21 august 1911, înainte de deschiderea Muzeului Luvru, tabloul Mona Lisei a fost sustras fără ca paznicii să bage de seamă. Surprinzător, furtul nu a fost descoperit până a doua zi. Toată lumea a crezut că tabloul a fost mutat pentru o şedinţă foto, cum se mai întâmplase în ultimul timp. În clipa în care oficialii muzeului au fost întrebaţi când va fi adus înapoi tabloul, s-a instalat panica.

Muzeul a fost închis, poliţia a luat  la întrebări toţi lucrătorii, utilizându-se şi noua tehnică introdusă în procedură: amprentarea. Ancheta nu părea a scoate la lumină vreun fir, aşa că s-a apelat la tot felul de detectivi particulari, clarvăzători şi magicieni. Fără niciun rezultat. Muzeul nu se putea plânge de încasări. Mii de oameni se aliniau la intrare doar ca să privească peretele gol unde stătuse enigmatica Mona Lisa. Mulţi aduceau buchete de flori, pe care le depuneau în faţa peretelui.

După o săptămână de la furt, apare primul indiciu

La o săptămână după furt, la redacţia ziarului „Paris Journal” s-a prezentat un personaj ciudat care voia să încaseze recompensa oferită pentru oricine avea o informaţie ce ducea la prinderea hoţului. Ca dovadă că ştia cine este hoţul, bărbatul adusese o statuetă antică din alte câteva furate de la Luvru.

Picasso, unul dintre suspecţi

Personajul dubios era un bisexual pe nume Honore Joseph Gery Pieret, care făcea diferite „servicii” pentru Guillaume Apollinaire, poet şi critic de artă renumit, prieten al lui Picasso. Aşa au intrat ultimii doi în colimatorul poliţiei franceze, care i-au luat la întrebări. Strâns cu uşa, Apollinaire a spus doar ce ştia: că statuetele la care se referea Pieret fuseseră vândute de acesta lui Picasso. Dus în faţa anchetatorilor, tânărul pictor a recunoscut că a cumpărat statuetele, fără să ştie că erau furate.

De altfel, folosise trăsăturile chipurilor sculptate în tabloul „Domnişoarele din Avignon”. Anchetatorii n-au reuşit să construiască un caz incriminator pentru Apollinaire şi Picasso, în sensul că aceştia ar fi comandat furturile. Pieret, intermediarul, i-ar  fi şantajat, dar văzând că nu obţine mai mult, s-a dus la „Paris Journal”. Oricum, nu exista nicio legătură între cei trei şi furtul Mona Lisei şi nici Pieret n-a mers mai departe cu dezvăluirile.

Periplul Giocondei

În următoarele luni, ziarele au publicat tot felul de „trasee” pe care ar fi apucat-o misterioasa doamnă, din Elveţia până în America de Sud. Multe surse, care doreau să-şi păstreze anonimatul, mărturiseau că văzuseră preţioasa comoară într-un apartament din Bronx, într-o galerie privată din St. Petersburg sau într-o cameră secretă din reşedinţa bancherului J.P.Morgan. Acesta din urmă a fost favoritul numărul unu în ceea ce priveşte „creierul” operaţiunii.

Cine era hoţul?

Hoţul a fost prins după doi ani. Era un italian, Vincenzo Perugia, zugrav şi tâmplar, care lucrase la Luvru, chiar la rama de protecţie din faţa tabloului. Cu toate acestea, el nu fusese niciodată pe lista de suspecţi a poliţiştilor francezi. A fost prins de autorităţile italiene, la Florenţa, unde Perugia dusese pânza pentru a o „returna” Galeriilor Uffizi, în schimbul unei sume de bani nu prea mare, pentru că el susţinea că furase tabloul din patriotism! Povestea putea să se termine aici, cu Perugia un erou pentru presa italiană, deşi tabloul fusese dus în Franţa chiar de Leonardo da Vinci şi rămăsese la curtea regală după moartea lui.

Planul diabolic: mai multe copii ale tabloului

Dar, în 1932, un plan diabolic a fost dezvăluit, tot de un personaj misterios: tabloul fusese furat pentru a fi copiat în mai multe exemplare şi într-un interval de timp, aceste copii să fie vândute unor milionari, iar originalul să fie păstrat de cel ce organizase operaţiunea, tot un milionar. Pânza recuperată de la Perugia, a fost autentificată de mulţi experţi, dar, conform autorilor, şi alte pânze au fost „autentificate” prin galeriile particulare. Cazul rămâne deschis!

1244537212_3 (220x133, 10Kb)
Karina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!