Bătălia de la Cannae, 2 august, 216 î.Hr., a avut loc aproape de oraşul Cannae în Apulia (sud-estul Italiei) a fost o bătălie semnificativă a celui de-al doilea război punic. Armata cartagineană condusă de Hannibal a distrus armata romană, superioară numeric, condusă de doi consuli: Lucius Aemilius Paullus şi Gaius Terentius Varro. Astăzi este privită ca una dintre cele mai mari bătălii tactice din istoria militară.
La începutul celui de-al doilea război punic, generalul cartaginez Hannibal a traversat foarte repede Alpii în timpul iernii şi a obţinut două victorii decisive asupra romanilor (bătălia de la Trebia şi bătălia de la Lacul Trasimene). După aceste pierderi, romanii sunt conduşi de dictatorul Fabius Maximus care devine celebru pentru tactica sa de a evita o luptă deschisă cu armata cartagineză. Totuşi, această tactică îl face nepopular printre romani.
Cei doi consuli nou aleşi de Senatul Roman, Lucius Aemilius Paullus şi Gaius Terentius Varro se hotărăsc să-l înfrunte în faţă pe Hannibal. Între timp o nouă armată romană se formase, numeric superioară.
Hannibal îşi aşezase tabăra la Cannae, unde deţinea un avantaj: vântul îi sufla din spate şi astfel cartaginezii aveau să lupte cu un duşman orbit de praf. Romanii şi-au aşezat şi ei tabăra la Cannae la estul râului Aufidus, care curgea pe lângă ambele tabere. Consulii romani, după ce şi-au împărţit trupele între ei, au făcut două castre fortificate. Cele două armate stăteau în locaţiile lor, gata de luptă, de două zile. Hannibal, pe deplin conştient de importanţa apei din râul Aufidus pentru trupele romane, a început sa-i trimită pe numizi dincolo de râu, ca să atace pe ostaşii însărcinaţi cu căratul apei. A doua zi, pe 2 august, Varro căruia îi venise rândul la comandă, fără să se sfătuiască cu colegul său, a dat semnalul de atac şi a trecut cu trupele rânduite în dispozitiv de luptă dincolo de râu.
Forţele combinate ale celor doi consuli totalizau 86.400 de ostaşi. În tabăra cealaltă, armata cartagineză deţinea 30.000 de efective infanterie grea, 6.000 infanterie uşoară şi 8.000 cavalerie.
La Cannae au căzut, între 50.000 - 60.000 de soldaţi din partea armatei romane în timp ce armata cartagineză a suferit mult mai puţin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu