Ceaikovski - Evgheni Oneghin

Evgheni Oneghin Scene lirice în trei acte Autor - Piotr Ceaikovski Denumirea originală: Евгений Онегин Libretul: Piotr Ceaikovski şi Constantin Şilovski După romanul omonim de Alexandr Puşkin  Regia: Eleonora Constantinov Maestru Emerit al Artei  Scenografia: Veaceslav Ocunev Pictor de costume: Irina Press Coregrafia: Anatol Carpuhin Conducerea muzicală: Dumitru Goia, Alfred Gherşfeld  Premiera mondială: 29 martie 1879, la Teatrul Mic din Moscova. Roluri şi interpreţi Evgheni Oneghin Larina, moşiereasă Tatiana Olga Filippievna, doica     Lenski, poet     Cneazul Gremin      Triquet      Căpitanul Zareţki   Acţiunea se petrece la conacul familiei Larin, la Petersburg în sec.XIX ACTUL I Tabloul I „ Larina şi doica, Niania, cum i se mai spune, stau de vorbă în grădină despre întîmplări vechi, despre treburi gospodăreşti. O dată cu seara, ţăranii care se întorc de la munca cîmpului intră în grădina boierului, aducînd un snop de grîu frumos împodobit, semn al recoltei îmbelşugate. Din depărtare se aude un zvon de clopoţei. Sosesc oaspeţii: poetul Lenski, logodnicul Olgăi, împreună cu Evgheni Oneghin, prietenul lui. După discuţia lui Oneghin, în sufletul Tatianei apare un sentiment de nelinişte, necunostut pînă atunci. Tabloul II Tîrziu, după plecarea oaspeţilor, Tatiana veghează în dormitorul ei. Amare gînduri şi dulci visări i se împletesc în suflet. Învingîndu-şi timiditatea, tînăra fată se hotărăşte să-i scrie o scrisoare lui Oneghin, în care să-şi destăinuie sentimentele. Cîte trăiri şi emoţii redă ea în scrisoare! E şi o declaraţie de dragoste, şi un vis înaripat, şi o frică ascunsă, dar şi o speranţă... Se zoreşte de ziuă. Apare doica, căreia Tatiana îi încredinţează scrisoarea, pentru a o transmite lui Oneghin. Tabloul III În pădurea de lîngă conac ţăranii culeg mure şi cîntă. Tatiana nu-şi mai găseşte locul. Sufletul ei se zbuciumă. Ce va crede Oneghin despre ea? Iată că cel aşteptat îşi face apariţia. Obişnuit cu viaţa uşuratică a Petersburgului, Oneghin răspunde cu o răceală măsurată sentimentelor curate ale tinerei fete. Dragostea şi căsătoria nu sunt făcute pentru el. Ea nu şi-ar găsi fericirea, iar el s-ar plictisi repede. Tatiana îl ascultă cu sufletul îndurerat. În casa familiei Larin e zarvă mare. E ziua Tatianei, şi cu acest prilej se dă un bal la care, printre alţi invitaţi, se află şi Lenski cu Oneghin. Tatiana îl mai iubeşte pe Oneghin, în ciuda speranţelor risipite cu atîta necruţare. Vrînd să-l pedepsească pe Lenski pentru plictiseala pe care i-o produce serata, Oneghin începe să-i facă, în glumă, curte Olgăi, logodnica poetului. Olga acceptă acest joc care o amuză. În sufletul lui Lenski gelozia se aprinde tot mai tare.  În încercarea nesocotită a lui Oneghin de a-l necăji, el vede trădarea, trădare din partea prietenului său. Scandalul izbucneşte şi, cu toate încercările celor din jur de a-i împăca, cei doi se vor bate în duel. O dimineaţă de iarnă. Lenski şi secundantul său Zareţki îl aşteaptă pe Oneghin. Sfîşiat de presimţiri rele, Lenski îşi aminteşte de zilele luminoase din viaţa sa şi de dragostea pentru Olga, dragoste ce s-a revărsat acum într-o cumplită durere sufletească. Însoţit de francezul Guillo, soseşte Oneghin. Foştii prieteni sunt cuprinşi de îndoială în justeţea hotărârii lor ... dar decizia a fost luată. Zareţki ordonă începutul duelului. Lupta este scurtă. Lenski lovit de glonte cade la pămînt. Au trecut ani… Nefericit şi plicitsit de viaţă, purtîndu-şi pretutindeni melancolia, urmărit de imaginea prietenului ucis, Oneghin se reîntoarce la Petersburb. Chiar în prima seară, el este invitat la un bal, unde îl întîlneşte pe cneazul Gremin, venit împreună cu soţia sa. Oneghin este uluit de frumuseţea tinerei femei care nu este alta decît Tatiana. Cneazul îi mărturiseşte lui Oneghin fericirea de care se bucură alături de această minunată fiinţă. Oneghin este prezentat Tatianei. După un schimb neînsemnat de cuvinte, Tatiana se depărtează la braţul soţului ei. Ars de flacăra mistuitoare a patimei ce se naşte în suflet, atins în mîndria lui de falsa indiferenţă a Tatianei, Oneghin îşi dă seama că liniştea şi nepăsarea lui obişnuită îl vor părăsi pentru totdeauna. Retrasă în salonul ei, Tatiana citeşte scrisoarea înflăcărată pe care i-a trimis-o Oneghin. Clipele de visare în care trecutul dureros reînvie sunt întrerupte de sosirea lui Oneghin. Cu răsuflarea tăiată de zbucium şi pasiune, el se aruncă la picioarele Tatianei. Cuvintele ei răsună aspru. Sentimentul datoriei o determină să-l respingă. Deşi se iubesc cei doi se despart pentru totdeauna” Karina