Ocupația sovietică a României se referă la ocuparea teritoriului României de către trupele armatei roșii, pe durata ofensivei din 1944 de pe Frontul de Răsărit din al doilea război mondial. Partea de nord-est a Moldovei a fost ocupată pe durata luptelor din mai până în august, România fiind în acel moment în continuare aliată a Germaniei naziste. Restul țării a fost ocupat după ce România a schimbat tabăra ca urmare a loviturii de stat, din 23 august. La acea dată, Regele a anunțat faptul că România încetează unilateral toate acțiunile împotriva forțelor aliate, a acceptat armistițiul aliat, și intra în război împotriva forțelor Axei. Cu toate acestea Armata Roșie a ocupat România în marea ei parte.
Convenția armistițiului și ulterioarele tratate de pace de la Paris din 1947 au conferit baza legală a ocupației militare sovietice a României, care a durat până în august 1958, atingând un vârf de 615.000 militari în 1946.
Autorii sovietici, regimul comunist instalat de armata roșie și Constituția din 1952 se refereau la evenimentele din 1944 ca la "eliberarea României de către glorioasa Uniune Sovietică", majoritatea surselor românești și occidentale folosesc însă termenul Ocuparea sovietică a României, pentru perioada 1944 - 1958.
După retragerea din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a ultimatului sovietic din 1940, România s-a aliat cu Germania Nazistă și a declarat război Uniunii Sovietice. Trupele române, aflate sub comandă germană, au intrat în 1941 în război, în cadrul Operațiunii Barbarossa. După reocuparea teritoriului anexat de către Uniunea Sovietică în 1940, România a ocupat și Ucraina de Sud până la Bug. Până la sfârșitul anului 1943 însă, Armata Roșie a eliberat majoritatea teritoriului sovietice avansând spre vest.
Pe 23 august 1944, Regele Mihai a lansat o lovitură de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Ca rezultat, Regele Mihai a scurtat al doilea război mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de persoane. Lovitura de stat a permis totodată și creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie în România și a oferit în același timp Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană. În absența unui armistițiu semnat , trupele sovietice au tratat în continuare pe români drept inamici. Armistițiul a fost semnat trei săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a echivalat, practic, cu o „capitulare”, o „predare” „necondiționată”, în fața sovieticilor si a restului Aliaților. Negocierile inter-aliate au întârziat semnarea armistițiului pentru ca sovieticii să ocupe cât mai mult posibil din România astfel încât să poată dicta termenii armistițiului. În această perioadă, un număr de 114.000 - 160.000 de soldați români au fost luați prizonieri de război de către sovietici fără luptă, ca urmare a ordinului de încetare a focului dat de rege, și au fost trimiși pe jos în lagăre din Uniunea Sovietică; aproximativ o treime dintre ei murind pe drum.
Până pe 12 septembrie Armata Roșie controla o mare parte din teritoriul țării. Prin armistițiul dintre România și Aliați, România se punea sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie, în timp ce militarii sovietici exercitau controlul de-facto. Basarabia și Bucovina de Nord au fost încorporate Uniunii Sovietice.
După ce pactul de armistițiu a fost definitivat în 1944, trupele sovietice au ocupat întreg teritoriul României. Estimările dimensiunii trupelor variază între 750.000 și 1 milion de soldați sovietici (estimări ale oficialilor militari britanici), până la 1-1,5 milioane (estimări ale Înaltului Comandament Militar Român); mulți diplomați și experți occidentali referindu-se la trupe de peste 1 milion de soldați.
Dimensiunile estimate ale forțelor sovietice din România (incluzând trupele aeriene, navale, la sol și de securitate), din ziua victoriei în Europa (7 mai 1945) până în 1952, sunt următoarele:
Dimensiunea forțelor sovietice din România.
Data Soldați
8 mai, 1945 80.000
1 noiembrie, 1945 500.000
4 ianuarie, 1946 420.000
1 martie, 1946 615.000
1 iunie, 1946 400.000
1 noiembrie, 1946 240.000
1947 60.000 – 130,000
1 mai–1 iulie, 1948 35.000
1 octombrie, 1948 32.000
1 iulie, 1949 28.000
1 octombrie, 1949 19.000
1 ianuarie, 1950 32.000
1 aprilie, 1950 33.000
1 septembrie, 1950–septembrie 1952 32.000
În a doua parte a anului 1946, mai mult de jumătate din forțele aeriene ale URSS erau staționate în afara țării, cu cea mai mare flotilă staționată în Polonia și România (2.500 de avioane în fiecare dintre cele 2 state). Dimeniunea trupelor au atins un vârf de 615.000 în martie 1946, dar au scăzut după încheierea Tratatului de Pace din 1947. La sfârșitul lui 1946, unitățile sovietice erau concentrate în 5 zone: Craiova–Slatina, Sibiu–Alba-Iulia, Constanța și Brăila–Focșani. În perioada 1948 - 1956 dimensiunea trupelor a rămas relativ stabilă: două divizii complete plus unități de sprijin formând aproximativ o a treia divizie.
Odată cu Tratatul de Stat Austriac din 1955, motivul prezenței trupelor, așa cum era specificat în Tratatul de la Paris, a încetat să mai existe. Primministrul Gheorghiu-Dej a anunțat însă că trupele vor staționa atâta vreme cât vor mai exista soldați străini în Germania de Vest. Trupele sovietice din România au fost folosite și pentru a suprima Revoluția ungară din 1956.
În cultura populară
Davai ceas, davai palton. Bine-cunoscutul actor Constantin Tănase juca în București, la un an după sosirea trupelor sovietice. El obișnuia să satirizeze obiceiul soldaților sovietici de a confisca obiectele personale ale oamenilor pe care îi întâlneau (în particular hainele și ceasurile), spunându-le "Davai ceas, davai palton". Există suspiciuni asupra sorții sale, în august 1945, el fiind găsit mort la două zile după ce a jucat într-una din piesele sale satirice.
Printre martorii evenimentelor din 1944 s-a aflat și scriitorul Mihail Sebastian. În jurnalul său Jurnal, 1935-1944: Anii fasciști), el a descris atmosfera din Bucureștiul acelor clipe astfel: "Sălbăticie, teamă, neîncredere. Soldații ruși violează femeile (după cum îmi povestea Dina Cocea ieri). Soldații opresc mașinile, scot afară șoferul și pasagerii, se urcă la volan și demarează. Magazine jefuite. În după-amiaza aceasta, la Zaharia, trei dintre ei au spart magazinul și au furat ceasuri. (Ceasurile sunt jucăriile pe care le plac cel mai mult.)" Sebastian a murit într-un accident de tramvai la câteva săptămâni după ocuparea sovietică a României. Jurnalul său a fost publicat recent în vest. În 2004, actorul american David Auburn a scris o piesă de teatru intitulată Jurnalul lui Mihail Sebastian; a fost jucată pentru prima oară în același an la New York, cu Stephen Kunken în rolul lui Sebastian.
Ora 25. Cea mai cunoscută carte a lui Virgil Gheorghiu descrie viața unui tânăr fermier, Johann Moritz, sub ocupație nazistă și apoi sovietică. Johann este trimis la la muncă forțată de un căpitan de poliție care o dorea pe soția sa, Suzanna. La început el este etichetat ca evreu, dar este "salvat" de un ofițer nazist, care îl forțează să lucreze pentru propaganda germană. Întemnițat după război, este bătut până aproape de moarte de către temnițerii ruși, apoi judecat de forțele aliate pentru activitatea sa pentru naziști. În 1967, Carlo Ponti a produs un film bazat pe această carte, film regizat de Henri Verneuil și avându-i ca actori pe Anthony Quinn ca Johann și Virna Lisi ca Suzanna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu