Ruggiero Leoncavallo – Pagliacci

1919 - A murit compozitorul italian Ruggiero Leoncavallo (n.08.03.1858) Pagliacci Karina

Paiaţe (I Pagliacci) este o operă compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu.

Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice.

Premiera operei a avut loc la „Teatro Dal Verme”, din Milano, pe data de 21 mai 1892.

Acţiunea se petrece în satul Montalto din Calabria (sudul Italiei), la 15 august 1865.

M. del Monaco în rolul Canio

Ruggiero Leoncavallo (n. 8 martie 1857, Napoli – d. 9 august 1919, Montecatini Terme) compozitor, pianist şi dirijor italian a fost, alături de Pietro Mascagni, un iniţiator al verismului îndreptat împotriva romantismului din muzica italiană. Excelent versificator, şi-a scris singur libretele. 

Creaţii

• Opere cu o dramaturgie solidă şi o vână melodică intensă şi sinceră, având pronunţate accente lirice (Paiaţe, Zaza, Boema)
• Baletul Viaţa de marionetă
• Poem simfonic
• Romanţe

J. Farrar în rolul Nedda

Prologul

Prologul este expus de unul din personajele operei, comediantul Tonio. El subliniază că subiectul acţiunii ce va urma este inspirat din viaţa reală. Actorii, care vor apărea pe scenă, nu trebuie consideraţi simpli comedianţi, al căror rol ar fi doar să distreze publicul; ei sunt în primul rând oameni, cu sentimentele lor fireşti.

Gobbi T. ca Tonio

Actul I

Piaţa satului Montalto din Calabria. Ţăranii întâmpină cu mare bucurie sosirea trupei de comedianţi. Conducătorul trupei, Canio, anunţă mulţimea că în această seară se va organiza un spectacol de comedie, la care invită pe toată lumea. Atunci când Tonio, care din cauza sluţeniei sale joacă întotdeauna rolurile bufonului din comedie - încearcă s-o ajute pe Nedda să coboare din căruţă - el este dat la o parte cu brutalitate de Canio, care în gelozia lui feroce, nu lasă pe nimeni să se apropie de soţia sa. Umilit, Tonio îşi ascunde cu greu sentimentele de răzbunare. Ţăranii îi invită pe comedianţi la un pahar de vin, la care răspund bucuroşi atât Canio cât şi Beppo. 

Caruso E. ca Canio

Numai Tonio ramâne de o parte. Ţăranii remarcă, în glumă, că probabil de aceea nu vine şi el, spre a putea rămâne singur cu Nedda. La auzul acestor cuvinte, Canio devine dintr-o dată serios. El acceptă să se faca glume pe socoteala sa numai atunci când joacă pe scenă, dar în viaţă, în realitate, este gelos pe Nedda, pe care chiar o ameninţă, căci în ultimul timp ea s-a înstrăinat. Se aud clopotele satului şi ţăranii se îndreaptă spre casele lor. Nedda, rămasă singură, este tulburată de cuvintele lui Canio, dar curând se linişteste şi sufletul ei este curpins din nou de bucurie. Tonio a aşteptat tot timpul clipa în care s-o găsească singură pe Nedda; acum el se apropie şi-i face declaraţii înfocate de dragoste, dar ea îsi bate joc de el. Atunci când Tonio devine agresiv şi încearcă s-o cuprindă în braţe, Nedda îl alungă cu lovituri de bici. Tonio, în culmea furiei, pleacă, jurând că se va răzbuna. Apare acum Silvio, un tânar ţăran care o iubeşte pe Nedda. Cei doi îndrăgostiţi îşi jură credinţă. Într-adevăr, Nedda este sătula de viaţa nesigură a comedianţilor şi, după o scurtă şovăire, primeşte propunerea iubitului ei de a fugi împreună chiar în noaptea aceea. Întâlnirea lor însă a fost observată de Tonio, care aleargă la Canio spre a-i putea surprinde. Se reîntorc chiar în clipa când Nedda îi promite lui Silvio că la noapte va fi pentru totdeauna a lui. Canio se aruncă furios asupra lui Silvio, dar acesta reuşeste să dispară fără a putea fi recunoscut. Deoarece, cu toate ameninţările, Nedda refuză să divulge numele iubitului ei, Canio scoate un cutit s-o ucidă. Este împiedicat de Tonio şi Beppo, care-i smulg cuţitul din mână. Totuşi, Tonio îl sfătuieste în şoaptă pe Canio s-o supravegheze îndeaproape pe Nedda, căci tânărul ţăran va veni desigur la reprezentaţie şi va putea fi recunoscut. Canio rămâne singur. Deşi sufletul său este răvăşit de durere din cauza necredinţei soţiei sale, va trebui totuşi să-şi joace rolul de comedie, să distreze publicul şi să râdă.

Actul II

Un intermezzo orchestral, bazat pe tema din aria lui Canio şi pe tema principală din prolog, prevesteşte deznodământul tragic. Acelaşi decor. Sătenii s-au adunat în faţa scenei înjghebate de comedianţi şi aşteaptă nerăbdători începerea spectacolului. Comedia începe, iar acţiunea ei se aseamănă cu cele întâmplate în realitate: Colombina (jucată de Nedda), ştiind că soţul ei este plecat, îşi aşteaptă iubitul, pe Arlechino (jucat de Beppo). Acesta îi cântă o serenadă, la auzul căreia Colombina îi face semne pe fereastră ca să intre. Dar în locul său îşi face apariţia prostul Taddeo (interpretat de Tonio care o plictiseşte cu declaraţiile sale caraghioase de dragoste, până ce este alungat de Arlechino). Întâlnirea celor doi iubiţi este întreruptă prin venirea Paiaţei (rol jucat de Canio), soţul Colombinei, care soseşte chiar în clipa când Colombina îi promite iubitului ei Arlechino că la noapte va fi pentru totdeauna a lui (aceleaşi cuvinte pe care Nedda i le spusese lui Silvio). La început, Canio îşi stăpâneşte sentimentele, dar asemănarea situaţiei din comedie cu propria sa dramă sufletească îl face să-şi uite rolul de comediant şi jocul se transformă brusc în realitate. El cere cu insistenţă ca Nedda să-i divulge numele iubitului ei. Nedda refuză acest lucru şi încearcă sa joace mai departe rolul Colombinei din comedie, prefăcându-se că nu înţelege situaţia. Cuprins de furie, Canio o ameninţă cu un cuţit, apoi, văzând refuzul ei hotarât, precum şi încercările disperate de a fugi de pe scenă, îi împlântă cuţitul în piept. La strigătele ei de ajutor, tânarul Silvio - aflat în rândurile spectatorilor - se repede spre scenă, dar Canio îl ucide şi pe el. Ţăranilor, îngroziţi de cele întâmplate, Canio le spune cu o voce sinistră: "la commedia è finita !" („comedia s-a terminat !”)...

CONTEXT

Domingo P. ca Canio

Textul libretul aparţine compozitorului, iar el a profitat de evenimentul real, locul şi timpul care sunt indicate în operă. Leoncavallo a participat la concursul anunţat de către editor Milanese Sonzono cea mai bună operă într-un act (în 1890 competiţia a fost atribuit Opera Mascagni onoare rurală "). Dar Leoncavallo a scris o operă în două acte, şi din cauza concurenţei nu a fost permis. Cu toate acestea, premiera Pagliacci în Opera din Milano, a avut loc douăzeci şi una mai 1892, a fost marcată de un binemeritat succes mare. 

MUSIC

"Pagliacci" - cea mai buna si cea mai populara operă Leoncavallo. Muzica ei ajunge la o forţă mare în reprezentare a pasiunilor umane.