Semnificatia zilei de 23 August

După ce a fost confiscată de către comunişti, semnificaţia zilei de 23 august a căpătat conotaţii diverse şi controversate în ultimii 18 ani. În 1948 a devenit zi naţională, după lovitura de stat  şi proclamarea frauduloasă a Republicii din 1944. La început 23 august era asociată cu eliberarea României de către „glorioasa Armată Roşie”, apoi a fost ziua insurecţiei armate antifasciste şi antihitleriste, pe vreme lui Gheorghiu Dej, pentru a reduce apologia armatei sovietice. Mai târziu,  Ceauşescu, acum regretat de tot mai mulţi, a redenumit 23 august ca fiind ziua „Revoluţiei de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă şi Antiimperialistă”.

La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenta a URSS, cu urmarile stiute. Dincolo de implicatiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata româna a jucat un rol determinant, spun unii istorici, în desfasurarea celui de-al doilea Razboi Mondial. Alaturi de sovietici, militarii români au eliberat Transilvania si au ajuns, luptând împotriva armatei germane, pâna la portile Berlinului.

Lovitura de stat de la 23 august 1944 a reprezentat înlăturarea de la putere a conducerii pro-naziste a generalului Ion Antonescu în România celui de al Doilea Război Mondial, de către regele Mihai I, susținut de o coaliție a partidelor democratice interbelice (liberal, țărănist și social-democrat, aliate în [[Blocul Național Democrat) și de mai mulți ofițeri superiori ai armatei, înlăturare care s-a soldat cu ieșirea imediată a acestei țări din război și cu trecerea ei de partea Aliaților. Ea a avut loc în seara zilei de 23 august 1944. În urma loviturii de stat de la 23 August 1944, România a semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte și guvernul României, pe de altă parte. După această lovitură de stat, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei și a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților. În cadrul Acordul de Armistițiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României precum și plata de despăgubiri materiale URSS-ului în valoare de 300 milioane de dolari sub formă de bunuri, timp de 6 ani.

Guvernul lui Ion Antonescu fusese instaurat după ce, pe fondul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, România fusese forțată în 1940, prin presiuni diplomatice, să cedeze Transilvania de Nord Ungariei, Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice și Cadrilaterul Bulgariei. Regele abdicase în favoarea foarte tânărului său fiu, Constituția fusese suspendată și, după o perioadă de coabitare cu Mișcarea Legionară, Antonescu primise puteri discreționare asupra guvernului. Guvernul antonescian a intrat în 1941 în război de partea Axei împotriva URSS, cu scopul de a redobândi teritoriile anexate de aceasta, ceea ce a și realizat. După aceea, însă, în pofida protestelor partidelor istorice, Antonescu a continuat să avanseze și pe teritoriul sovietic, la est de Râul Nistru, ocupând teritoriul dintre Nistru și Bug, pe care l-a folosit în scopul exterminării evreilor din teritoriile recuperate de la URSS.

După bătălia de la Stalingrad, însă, armata sovietică a început să avanseze și, până în primăvara lui 1944, ajunsese pe teritoriul României. În august 1944, frontul de est era stabilizat pe linia Chișinău–Iași–Târgu Frumos.

Partidele istorice, lăsate să funcționeze chiar în timpul dictaturii lui Antonescu, au menținut contacte cu Aliații, și au purtat discuții cu aceștia, prin emisari trimiși la Ankara și Cairo.

În condițiile ajungerii armatei sovietice la Nistru, regele Mihai a plănuit o întâlnire cu Antonescu pentru 26 august 1944, în care să îi ceară acestuia ieșirea României din război. El a convenit cu generalul Sănătescu ca, dacă acesta refuză, să fie arestat. Cu cinci zile înainte, regele a aflat că generalul urma să plece pe front pentru mai multe zile, și a grăbit planurile, convocându-l pe Antonescu în audiență în ziua de 23 august.

În discuția ce a urmat, Ion Antonescu a refuzat să accepte ieșirea din război, iar regele a folosit parola „Îmi pare rău, dar nu mai pot face nimic!” pentru a chema ofițerii care să-l aresteze pe general.

Armata s-a comportat solidar cu regele, toți generalii fiind de partea acestuia. Înainte ca Armata Roșie să avanseze pe teritoriul României, cea română a avut de luptat împotriva fostului aliat, Wehrmachtul.

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern de politicieni ai partidelor democrate, politicieni comuniști și ofițeri ai armatei. Acest guvern a negociat armistițiul cu URSS, prin care s-a obligat să plătească despăgubiri de război și să admită pierderile teritoriale din est din 1940 și să acorde funcții mai importante comuniștilor. Armata sovietică a ocupat întreaga Românie, intrând la 31 august în București dar, deși la început soldați și ofițeri români au fost luați prizonieri de aceasta, în cele din urmă s-a acceptat colaborarea armatei române în vederea înfrângerii Germaniei Naziste. Armata română a recucerit Transilvania de Nord și a continuat eliberând Ungaria (cu ocuparea Budapestei) și Cehoslovacia.

După ce a fost arestat, generalul Antonescu a fost predat armatei sovietice, și ținut prizonier în URSS. El nu a fost judecat în procesele de la Nürnberg, fiind adus, în schimb, în România și judecat de Tribunalul Poporului din București. El a fost condamnat la moarte și executat la 1 iulie 1946.

Din 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune foarte mult și chiar și așa a fost considerat de sovietici o piedică pentru planurile lor de instaurare a unui regim comunist, și la 30 decembrie 1947 a fost obligat să abdice și să părăsească țara, declarată de comuniști republică.

În perioada comunistă, evenimentul a fost denumit inițial Insurecția armată din 23 August 1944, și a devenit ziua națională a României în timpul dictaturii comuniste. 

Spre sfârșitul acestei perioade, la propunerea lui Nicolae Ceaușescu, s-a transformat în Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă. 

Istoria acestui eveniment a fost falsificată astfel de la început, rolul regelui Mihai și al partidelor istorice fiind minimalizat, evenimentul fiind prezentat ca fiind aproape exclusiv realizarea Partidului Comunist, care în realitate era la acea vreme o mișcare ce activa în ilegalitate, cu un număr redus de membri.

Photo:

rezistenta.net

După căderea regimului comunist, istoricii au putut analiza necenzurat acest eveniment. Regele Mihai a acceptat să acorde interviuri mai multor jurnaliști și istorici români, iar acestea au apărut în presa și în publicistica din România, aducând o nouă lumină asupra evenimentelor de atunci.

Pot incheia acest fragment spunand doar ca pe vremuri, de 23 August oamenii simpli aveau un sentiment patriotic si un crez. Bun, rau, cum e astazi catalogat, dar aveau o traire pentru tara si popor. Astazi  Ziua Nationala a Romaniei pare o zi trista si fara niciun sentiment patriotic....nici macar ura...