0019 î.Hr.
Moartea lui Virgil

Publius Vergilius Maro

Fugit irreparabile tempus (Virgiliu) - Trecerea timpului este ireversibilă.

Publius Vergilius Maro (*15 octombrie 70 î.Hr., Andes – †19 î.Hr., Brundisium / azi Brindisi), cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis ("Eneida"), considerată epopeea națională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informații datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.

Împrejurări istorice

60 î.Hr. - Primul triumvirat: Caesar, Pompeius, Crassus.

49 î.Hr.-48 î.Hr. - Războiul civil între Caesar și Pompeius.

43 î.Hr. - Al doilea triumvirat: Octavianus, Marcus Antonius, Lepidus.

42 î.Hr. - Bătălia de la Phillippi, triumvirii îi înving pe republicani.

31 î.Hr. - Victoria lui Octavianus la Actium împotriva lui Marcus Antonius.

27 î.Hr. - Instituirea imperiului (Principatus) sub conducerea lui Octavianus, care primește din partea senatului titlul de Augustus (măreț, grandios, sublim, venerat). Reorganizarea statului roman, asigurarea păcii (Pax romana) și restaurarea vechilor tradiții (mos majorum) favorizează o puternică înflorire economică, socială și culturală ("Secolul lui Augustus").

Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primește însă o educație aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Milano) și în sfârșit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina și Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul și gramaticul Parthenius și mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează și primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega imortalitatea sufletului.

Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de prețuirea împăratului Augustus.

Ultimii 30 de ani ai vieții îi petrece la țară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creației. Virgiliu moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

Publius Vergilius Maro

dintre muze (Clio, stânga) şi  (Melpomene, dreapta)

Mozaic în Muzeul Bardo, Tunis

de la o vilă romană în Sousse (Africa)

Opera

Bucolicele

Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparținând cu siguranță lui Virgiliu, sunt compuse din 10 cărți și reflectă certe influențe epicureice. Au fost scrise între anii 42 î.Hr. și 39 î.Hr. sub influența evenimentelor dramatice ale anului 41 î.Hr. când, după campania din nordul Italiei, au fost expropriate terenuri agricole pentru a împropietări pe veteranii bătăliei de la Phillippi. Sub forma unui dialog între doi păstori, Tityrus și Meliboeus, Virgiliu evocă dificultățile țăranilor deposedați de pământ. Se pare că poetului însuși i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la intervenția împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise priveliști naturale, scene din viața păstorilor și agricultorilor, se glorifică virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus.

Georgicele

Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós "agricultor"), operă didactică în patru cărți scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30 î.Hr. la sugestia lui Maecena, cu scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel, prezentând frumusețile vieții și muncii de la țară, poetul urmărește să readucă pe ogoare mulțimea de țărani care își părăsiseră locurile natale, pentru a deveni "clienți" ai persoanelor înstărite din Roma. Virgiliu a folosit izvoare din literaturile greacă și latină: Hesiod Erga kai Hêmerai ("Lucrări și Zile"), Theophrast Historia Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân De re rustica ("Asupra vieții la țară"), Varro Rerum rusticarum sive De agricultura ("Lucruri de la țară sau Despre agricultură"), Lucrețiu De rerum natura ("Despre natura lucrurilor"). Cele patru cărți ale operei tratează următoarele teme: I. Cultivarea pământului și păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viței de vie și a măslinilor; III. Creșterea animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra vieții în societate.

Eneida

Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărți, este considerată epopeea națională a romanilor, bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiței Venus), după căderea Troiei și lungi peregrinări, ajuns în Latium pe țărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascanius, va întemeia cetatatea Alba Longa. Fiica unui rege al acestei cetăți, Rea Silvia, va da naștere celor doi gemeni, Romulus și Remus, fondatorii Romei.

Cele 12 cărți ale epopeei sunt grupate în două părți:

Primele șase cărți înfățișează evenimentele care au avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe țărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni. Didona se îndrăgostește de Enea, acesta însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăsește pentru a-și îndeplini menirea întemeierii unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui Enea.

În ultimele șase cărți se povestește debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se căsătorește cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătorul rutulilor și logodnicul Laviniei, pregătește războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu ajutorul lui Jupiter la insistențele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.

Virgiliu a murit înainte de a-și desăvârși opera. Revenind dintr-o excursie în Grecia, Virgil este lovit de insolaţie. El a murit la Brindisi, Italia

Augustus o dat ordin legatarilor testamentari ai poetului, Varius și Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecțiune, Eneida a fost recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeele homerice, Iliada și Odiseea, care i-au servit ca model, influențând generațiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.

Fuga lui Enea din Troia. Pictură (1598) de Federico Barocci. Galleria Borghese, Roma

Testamentul lui

A murit cu o luna înaintea împlinirii  vârstei de 51 de ani din cauza unei febre contactate în timpul unei călătorii în Grecia.

În momentul morţii sale, Vergiliu terminase doar 12 cărţi ale Eneidei. Lucrarea preamăreşte naşterea umană şi divină a Romei şi exprimă credinţa că Imperiul Roman a fost desemnat de o forţă supremă să conducă lumea, răspândindu-şi civilizaţia, legea şi artele.

Vergiliu a cerut ca executorii săi, prietenii Varius şi Tucca, să-i distrugă după moartea sa capodopera neterminată. Totuşi prietenii l-au convins pe poet, aflat pe patul morţii, să şteargă această clauză din testament. Vergiliu a murit, iar epopeea a fost publicată, fascinând pe romanii alfabetizaţi.

Executorii testamentari ai lui Vergiliu nu au fost singurii care au încercat să-l convingă pe poet să renunţe la ideea de a-şi arde capodopera. Se spune că însuşi Augustus, admirator al lui Vergiliu, a fost informat despre intenţiile poetului şi a emis un decret prin care nici una dintre scrierile acestuia nu putea fi distrusă, în special Eneida, care era, în fond, un poem ce preaslăvea imperiul.

sursa: Charles Panati – Cartea sfârşiturilor

Labor omnia vincit improbus (Virgiliu) - O muncă perseverentă învinge orice.

Verus amicus amore more ore re cognoscitur (Virgiliu) — Adevăratul prieten se cunoaște prin dragoste, comportament, vorbă și faptă

Audaces, fortuna juvat (Virgiliu) - Soarta favorizează pe îndrăzneți.

Auri sacra fames (Virgiliu) - Blestemata foame de aur!

Felix, cui potuit rerum cognoscere causas (Virgiliu) - Fericit cel ce poate cunoaște cauza (ascunsă) a lucrurilor.