1986 - A murit actriţa Sorana Topa, iubită deopotrivă de Mircea Eliade şi de Emil Cioran (n.14.02.1898).

Actriţa Sorana Ţopa
– fostă iubită a lui Cioran şi a lui Eliade, ulterior muză a lui Marin Preda
Ionel Maftei
"... Fuior de aur în fuziune, ea e numai lumină, păr blond, ochi albaştri, chip rotund de prosperităţi campestre", cum o vedea, în 1932, criticul şi istoricul literar Eugen Lovinescu, Sorana Ţopa a fost o personalitate complexă, cu preocupări artistice şi literare. S-a născut la 14 februarie 1898, în satul Podul Turcului, judeţul Bacău. A făcut studiile primare şi gimnaziale în satul natal, la Bîrlad şi Bucureşti (1906 -1916). După primul război mondial a venit la Iaşi şi s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică, la clasa actorului şi profesorului State Dragomir, unde l-a avut printre colegi pe George Calboreanu, alături de care avea să joace mai tîrziu. Încă din primul an de studii, a fost remarcată de Ion Petrovici şi Mihail Sadoveanu, care a angajat-o ca stagiară la Teatrul Naţional din Iaşi (1918), unde s-a impus prin forţa dramatică, armonia şi profunzimea trăirii. Pe scena ieşeană a părut în piese de Barbu Delavrancea, F.M. Dostoievski, Tolstoi, I.L. Caragiale, Al Dumas-fiul şi alţii. I-a fost parteneră cunoscuta actriţă Agatha Bîrsescu. Din perioada ieşeană datează prietenia actriţei cu George Enescu. După aproape un deceniu petrecut pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în 1926 a plecat la Bucureşti, unde s-a impus printr-o creaţie cu care a consacrat un personaj de antologie al dramaturgiei româneşti: Nastasia din piesa Domnişoara Nastasia, de George Mihail Zamfirescu, pe scena Companiei teatrale "Bulandra". Angajată la Teatrul Naţional din Bucureşti, Sorana Ţopa s-a remarcat în repertoriul românesc şi străin. A avut succese deosebite în roluri ca: Amalia din Hoţii, de Fr. Schiller, Vidra dinRăzvan şi Vidra, de B.P. Hasdeu, Doamna Maria din Apus de Soare, de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nataşa din Azilul de noapte, de Maxim Gorki etc.
După al doilea război mondial, în 1947, artista s-a retras din teatru. Societară a Teatrului Naţional din Bucureşti, membră a Societăţii Scriitorilor Români, Sorana Ţopa a scris versuri, eseuri, piese de teatru, fiind o prezenţă familiară în cercul literar "Sburătorul" condus de Eugen Lovinescu. Plecată în veşnicie, în urmă cu două decenii, la 1 noiembrie 1986, Sorana Ţopa a rămas în pămîntul Bucureştiului, alături de majoritatea celor apropiaţi actriţei, trecuţi în eternitate.

Si alte informatii despre Sorana Topa pe:
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/01/artisti-aproape-uitati-4-sorana-topa.html
sper sa va placa.
Si alte informatii despre Sorana Topa pe:
RăspundețiȘtergerehttp://deieri-deazi.blogspot.ro/2014/01/artisti-aproape-uitati-4-sorana-topa.html
sper sa va placa.
Ma intereseaza date despre familia Soranei Topa.
RăspundețiȘtergere