"Casablanca"

1942

Premiera  "Casablanca"

Filmul american de Michael Curtiz "Casablanca", este planificat pentru prima dată la Teatrul Hollywood în New York. Casablanca este un film romantic din 1942, numit astfel după locul de desfăşurare al acţiunii sale, oraşul marocan Casablanca, pe atunci controlat de Franţa. Filmul a fost regizat de Michael Curtiz, avându-i ca protagonişti pe Humphrey Bogart, în rolul lui Rick Blaine, şi pe Ingrid Bergman, în rolul Ilsei Lund. Filmul se concentrează asupra conflictului lui Rick între, conform spuselor unuia dintre personaje, dragoste şi virtute : el trebuie să aleagă între dragostea lui pentru Ilsa, şi a acţiona corect, adică să o ajute pe ea şi pe soţul ei, liderul Rezistenţei, să plece din Casablanca, pentru a putea continua lupta împotriva naziştilor.

„Casablanca” este considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX. Deşi era un film din „lista A”, cu actori consacraţi şi scenarişti de primă mână, nimeni nu se aştepta ca filmul să aibă un succes extraordinar; era considerat doar unul dintre duzinele de filme produse la Hollywood în fiecare an. Totuşi, filmul a avut parte de un succes important, chiar dacă nu extraordinar, încă de la premiera sa. A crescut în popularitate cu timpul, fiind ales de multe ori printre cele mai bune filme din istorie. Criticii de film au apreciat prestaţiile carismatice ale lui Bogart şi Bergman, chimia dintre cei doi, profunzimea caracterizării, regizarea impecabilă, scenariul inteligent, şi impactul emoţional al filmului per ansamblu.

Humphrey Bogart joacă rolul lui Rick Blaine, un american expatriat la Casablanca, amar şi cinic, proprietarul „Rick's Café Américain”. Acest club de noapte, unde se organizau jocuri de noroc, atrăgea o mare varietate de clienţi, precum reprezentanţi ai stăpânirii franceze, ofiţeri nazişti, refugiaţi sau hoţi. Deşi Rick pretinde mereu că este neutru în toate aspectele, se dovedeşte mai târziu că luptase în Etiopia, pentru a combate invazia italiană, precum şi de partea republicanilor, în cadrul Războiului Civil Spaniol (1936-1939), împotriva fasciştilor lui Francisco Franco.

Ugarte (Peter Lorre), un criminal, ajunge la clubul lui Rick, cu „scrisorile de tranzit” obţinute prin omorârea a doi curieri germani. Actele acelea îi permiteau deţinătorului să călătorească liber prin regiunile din Europa controlate de germani, inclusiv în Lisabona neutrală, şi de acolo în Statele Unite. Sunt de nepreţuit pentru refugiaţii ajunşi în Casablanca. Ugarte intenţionează să facă o avere, vânzându-le celui mai mare licitator, care era aşteptat să vină la clubul lui Rick în acea noapte. Cu toate acestea, înainte ca schimbul să aibă loc, Ugarte este arestat de poliţia locală, comandată de căpitanul Louis Renault (Claude Rains), un ofiţer Vichy corupt, care îi ajuta pe nazişti. Necunoscut lui Renault şi naziştilor, era faptul că Ugarte lăsase scrisorile, spre păstrare, lui Rick, deoarece : „cumva, doar fiindcă mă dispreţuieşti, eşti singurul în care pot avea încredere”.

În acel punct, motivul pentru amărăciunea lui Rick reapare în viaţa sa. Fosta lui logodnică, Ilsa Lund (Ingrid Bergman), soseşte, împreună cu soţul ei, Victor Laszlo (Paul Henreid), pentru a cumpăra scrisorile. Laszlo era un lider renumit al Rezistenţei Cehe, care încerca să scape de urmărirea naziştilor. Cuplul avea nevoie de scrisori, pentru a putea ajunge în America, unde Laszlo îşi putea continua activitatea. Când Ilsa l-a cunoscut şi s-a îndrăgostit de Rick la Paris, ea credea că soţul ei fusese ucis într-un lagăr de concentrare. Dar când a aflat că soţul ei scăpase, l-a părăsit pe Rick, fără să-i dea nici o explicaţie, ceea ce l-a făcut pe Rick să se simtă trădat. După ce clubul se închide, Ilsa se întoarce pentru a încerca să îi explice, dar Rick este beat şi nu vrea să asculte.

Noaptea următoare, Laszlo, bănuind că Rick are scrisorile, vorbeşte cu el în privat, dar Rick refuză să fie de partea lor, spunându-i lui Laszlo să îşi întrebe soţia, pentru a afla de ce. Cei doi sunt întrerupţi de un grup de ofiţeri nazişti, conduşi de Major Strasser (Conrad Veidt), care încep să cânte „Die Wacht am Rhein”, un cântec patriotic german. Furios, Laszlo cere formaţiei localului să cânte „La Marseillaise”. Când liderul formaţiei se uită la Rick pentru a primi îndrumări, acesta dă din cap afirmativ. Laszlo începe să cânte, la început singur, dar fervoarea patriotică, sufocată de foarte mult timp, cuprinde mulţimea, şi toată lumea i se alătură, cântecul germanilor nemaiputând să se audă. Drept răzbunare, Strasser îi ordonă lui Renault să desfiinţeze clubul.

În acea noapte, Ilsa îl confruntă pe Rick, în clubul părăsit. Când acesta refuză să îi dea documentele, ea îl ameninţă cu un pistol, dar nu este capabilă să tragă, şi îi mărturiseşte că încă îl iubeşte. Rick decide să îl ajute pe Laszlo, lăsând-o pe ea să creadă că ea va rămâne în Casablanca, după plecarea soţului său.

Cu toate acestea, Laszlo este arestat pe nedrept. Rick îl convinge pe Renault să îl elibereze, promiţând înscenarea unei infracţiuni mult mai grave : posesiunea scrisorilor. Rick îl înşeală însă pe Renault, punându-i pistolul la tâmplă pentru a asista la evadarea acestuia. În ultimul moment, Rick o convinge pe Ilsa să urce în avionul spre Lisabona, împreună cu soţul ei, spunându-i că ar regreta rămânerea : „Poate nu azi. Poate nu mâine, dar în curând, şi pentru restul vieţii tale”.

Major Strasser ajunge la aeroport, la sugestia lui Renault, dar Rick îl împuşcă, atunci când Strasser încearcă să îi oprească pe cei doi. Când poliţia ajunge acolo, Renault îi salvează viaţa lui Rick, spunându-le să „strângă suspecţii obişnuiţi”. Apoi îi recomandă lui Rick să plece împreună din Casablanca. Cei doi dispar în ceaţă, cu una dintre replicile de final cele mai faimoase din istoria filmului : „Louis, cred că ăsta este începutul unei prietenii frumoase”.