Gheorghe Gheorghiu s-a născut în familia unui muncitor sărac, Tănase Gheorghiu și a soției sale, Ana. S-a calificat în meseria de electrician, iar apoi a lucrat laCFR. În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat în 1933 ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele Grivița, fiind condamnat în același an la închisoare, începându-și ispășirea pedepsei înînchisoarea Doftana. În 1936 este ales membru al al CC al PCR, devenind lider alfacțiunii din închisori a partidului (termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită).
Dat fiind statutul său de lider comunist de frunte, este transferat în lagărul de la Târgu Jiu în timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecându-și cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-al doilea război mondial. Închis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă. În august 1944 evadează din închisoare. Este ales Secretar General al Partidului Comunist Român în 1945, (există speculații conform cărora această alegere s-a datorat faptului că ar fi fost singurul etnicromân din CC al PCR), dar nu a reușit să dețină controlul asupra partidului până în1952, când a epurat partidul de membrii facțiunii moscovite în frunte cu Ana Pauker, (liderul neoficial al partidului de la terminarea războiului, care s-a bucurat multă vreme de sprijinul lui Stalin).
În 1946-1947, el a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescula tratativele de pace de la Paris.
Liderul României
Sub tutela sovietică
Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un lider animat de convingeristaliniste puternice). Influența economică sovietică s-a materializat prin crearea companiilor mixte SovRom, prin care economia română a fost transformată după modelul economiei planificate centralizate sovietice. La nivel politic, toate inițiativele românești trebuiau să aibă aprobarea lui Stalin. Gheorghiu-Dej a manevrat de așa natură tendințele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vieții sale, pentru a obține permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiască, acuzați de "cosmopolitism". În această acțiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat peDepartamentul Securității Statului, creat cu sprijinul sovietic. Mișcarea lui politică s-a înscris în cadrul mai general al epurărilor Proceselor de la Praga și al Complotului doctorilor de la Kremlin. Gheorghe Gheorghiu-Dej nu poate totuși să fie considerat un antisemit. Deși cei mai mulți politicieni epurați erau evrei (în frunte cu Ana Pauker), în tabăra proprie se aflau în egală măsură evrei, așa cum a fost Gheorghe Gaston Marin. Gheorghiu-Dej a țintit în principal creșterea gradului de control asupra partidului și s-a folosit de naționalism și antisemitism pentru a câștiga simpatia populară. Până la moartea lui Stalin din 1953, Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune politică insuflată de la Moscova, represiune care viza întreaga societate românească. (În România fusese instaurat un regim penitenciar asemănător Gulaguluisovietic, principalul lagăr fiind cel al Canalului, înființarea cărui fusese personal sugerată de Stalin). Pentru consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în lături să elimine și lideri de etnie română, instigând la eliminarea fizică a lui Ștefan Foriș (1946) și la arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu(1948). Cel puțin în cazul celui din urmă, motivul înlăturării lui nu era nici cosmopolitismul, nici antisemitismul mascat – Pătrășcanu era unul dintre mebrii facțiunii secretariatului și unul dintre naționaliștii fervenți ai partidului.
Dictatura personală
Gheorghiu-Dej a fost deranjat de reformele lui Nikita Hrușciov și de declanșarea procesului de destalinizare, care îi punea în primejdie poziția din fruntea partidului, dat fiind statutul său de până atunci de stalinist convins. Dej a devenit arhitectul unei noi politici externe și economice semiautonome în cadrul Pactului de la Varșovia și a CAER-ului la sfârșitul deceniului al șaselea. El a luat hotărârea creării unei industrii grele, inițiativă care contravenea directivelor moscovite care rezervaseră pentru România rolul de grânar al blocului comunist. Astfel, a fost creatCombinatul siderurgic de la Galați, a cărui producție se baza pe minereuri de fier importate din India și Australia). Deasemenea, în 1953 a fost datǎ în exploatare Intreprinderea de Rulmenți Bârlad, care ulterior s-a dezvoltat ajungând la un numâr de cca. 9.000 de salariați, cam 1/9 din populația orașului(cca. 80.000 de locuitori la nivelul anului 1989)
Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă. Dacă în 1954 el hotăra eliberarea a numeroși prizonieri politici, în același anSecuritatea organiza un nou val de arestări ale oponenților regimului și de noi epurări. Mulți dintre supraviețuitorii acestui nou val de arestări au fost eliberați în 1964, când Dej mai era încă în fruntea partidului și statului. Un nou val de represiune a fost inițiat după înfrângerea revoluției maghiare din 1956. Unii dintre liderii acestei mișcări antisovietice în frunte cu Imre Nagy au fost deținuți o vreme în România.
În același timp, au fost inițiați numeroși pași pentru eliminarea influenței SovRomurilor și pentru eliminarea influenței culturale a URSS-ului, (desființarea editurii Cartea Rusă, de exemplu).
În 1958, Gheorghiu-Dej (secondat de mai vechiul său protejat, Nicolae Ceaușescu) a obținut o victorie politică importantă, reușind să determine guvernul sovietic să retragă ultimii militari ai Armatei Roșii de pe teritoriul României. După această dată, Dej a încurajat sentimentele antisovietice. În scrierile istorice a început să se facă referiri la Basarabia românească, iar în ultimii ani ai regimului dejist au fost publicate textele lui Karl Marx, care fuseseră cenzurate până atunci – cele care făceau referire la imperialismul țarist și la ocuparea teritoriilor românești care făceau parte în anii deceniul al șaptelea din Uniunea Sovietică.
În 1961, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Pârvulescu, au încercat destituirea lui Dej din funcția de prim-secretar al partidului, dar nu au reușit (datorită eșecului de a câștiga sprijinul lui Alexandru Moghioroș). "Deviaționiștii de dreapta" au fost pe scurt epurați din organele de conducere.
În ultimii săi ani de conducere, Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotărârea stabilirii de relații diplomatice cu țarile occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de inițiative au fost încurajate de SUA, președintele Lyndon B. Johnson considerând că România devenise un stat comunist prieten (friendly communist country) în contextul Războiului Rece. În acțiunile de strângere a relațiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin, vicepremierul guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost îndepărtat deNicolae Ceaușescu din guvernul comunist român în 1982. Gaston Marin avea să emigreze mai târziu în Israel.
Moartea și moștenirea politică
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în 1965 de cancer la ficat. Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmatiile lui Nicolae Ceaușescu, care îl informase despre cei "zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă". Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.
Gheorghe Apostol afirma că el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, și cel putin aceasta era convingerea tuturor capilor comuniștilor români în 1965. Ion Gheorghe Maurer, care îl privea cu deosebită ostilitate pe Apostol, a manevrat de așa natură încât, în fruntea partidului, să fie ales Nicolae Ceaușescu, (unul dintre protejații liderului decedat și un personaj de rangul doi în partid la acea dată).
Trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus într-un mausoleu din Parcul Libertății din București. După 1990, trupul său a fost exhumat și reînmormântat in cimitirul Bellu (Serban-Voda), cateva alei mai sus de mormantul lui Aurel Vlaicu si a catorva mari generali romani (intrarea dinspre BD. Oltenitei a cimitirului). Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioadă de Universitatea Politehnica din București și de orașul Onești.
Prim-secretarul PMR, Gheorghiu-Dej si Ministrul Invatamantului, Voitec, la Adunarea Generala a ONU, in 1960. Aveau puterea deplina in Republica Populara Romina. Foto: LIFE.
Lica Ghoerghiu si Iurie Darie
Gheorghiu-Dej a avut două fiice cu soția sa, Maria Alexe: Vasilica (1928-1987) și Constantina (născută în 1931).
Pentru Lica, Gheorghiu-Dej a inventat o cariera artistica si a construit studiourile cinematografice de la Buftea. Lica Gheorghiu a fost maritata prima data cu un anume Marcel Popescu, recomandat lui Dej de Emil Bodnaras, ministrul apararii de atunci, ea avand cu acesta trei copii. Casnicia n-a mers, iar Lica s-a recasatorit, ulterior, cu Gheorghe Radoi, director la „Steagul Rosu" din Brasov. Marea iubire a vietii Licai a fost insa doctorul Gheorghe Placinteanu, pe care il cunoscuse cand era casatorita cu primul ei sot. Din pacate, Securitatea a aflat, iar Placinteanu a fost condamnat la inchisoare in urma unei inscenari odioase de bisnita. Doctorul nu a supravietuit detentiei, murind in puscaria de la Ramnicu Sarat, in timp ce Lica Gheorghiu a ramas neconsolata pentru tot restul vietii. Pana in ultima clipa, ea a tinut la piept fotografia omului iubit. La randul ei, sora Tanti a trait o poveste teribila de amor cu Cezar Grigoriu, unul dintre cei trei frati Grigoriu, interpreti si compozitori, ea casatorindu-se cu acesta impotriva vointei tatalui sau. Care a facut ce a stiut el mai bine: a pus Securitatea pe urmele lui Cezar pana cand acesta a clacat, accepaind divortul. Ulterior, Tanti s-a casatorit din nou, tot cu un artist, actorul Stamate Popescu.
Zambind in iarba
In partea a doua a romanului autobiografic „Zâmbind din iarbă", intitulată sugestiv „Jucând cu destinul", fostul fotbalist dinamovist Cornel Dinu povesteşte circumstanţele în care a ajuns confidentul lui Gheorghe Maurer.
În zilele tulburi din decembrie 1989, „Procurorul" a primit din partea „emanaţilor" misiunea de a o păzi pe soţia lui Ion Iliescu - doamna Nina. Cornel Dinu şi-a luat rolul în serios, i-a făcut marcaj om la om prin tot Bucureştiul, ajungând şi în livingul imens al familiei Maurer. Fostul prim-ministru al României şi Ion Iliescu erau prieteni la cataramă.
Gheorghe Maurer i-a mărturisit atunci lui Cornel Dinu: „Eu am fost votul în plus, care i-a dat puterea lui Nicolae Ceausescu. Era muncitor, şiret, bun român. Am fost de faţă când Hruşciov l-a scuipat pe Gheorghiu Dej pentru că nu a acceptat «planul Valev», ăla care ne făcea pe noi şi pe bulgari, în 1962, agricultorii Rusiei. Ceauşescu s-a ridicat şi, strângând din dinţi, condamnându-l cu privirea pe rus, i-a şters obrazul".
Secretar General al PCR
1944 – 1954
1955-1965
Precedat de Ștefan Foriș (1944)
Gheorghe Apostol (1955)
Succedat de Gheorghe Apostol (1954)
Nicolae Ceaușescu (1965)
Prim-ministru al României
2 iunie 1952 – 2 octombrie 1955
Precedat de Petru Groza
Succedat de Chivu Stoica
Președinte al Consiliului de Stat al RPR
21 martie 1961 – 18 martie 1965
Născut 8 noiembrie 1901
Bârlad, Județul Vaslui
Decedat 19 martie 1965 (63 ani)
București
Partid politic PCR
Soție Maria Alexe
Confesiune ateu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu