Giovanni Bellini zis şi Giambellino (c. 1430 - 29 noiembrie 1516) a fost pictor italian renascentist, reprezentant al şcolii veneţiene. Tatăl său a fost renumitul pictor Jacopo Bellini, iar cumnatul său - cunoscutul artist italian Andrea Mantegna. Giovanni Bellini a schimbat cu totul caracterul picturii veneţiene, rupând definitiv cu stilul gotic.
Tatăl pictorului, Jacopo Bellini, fost elev al lui Gentile da Fabriano (1370-1427), a fost unul dintre maeştrii picturii gotice veneţiene de curte. Data naşterii lui Giovanni Bellini nu se cunoaşte cu precizie, specialiştii au căzut de acord în privinţa anului 1430. Giovanni a fost cel de-al treilea copil al lui Jacopo, înaintea lui se născuse Nicolosia şi Gentile, acesta devenind şi el pictor. Giovanni, asemenea fratelui său Gentile, învaţă primele elemente ale picturii în atelierul tatălui său. Îşi încearcă talentul şi în poezie, scriind câteva sonete, se consacră totuşi în întregime picturii. În anul 1453, familiei Bellini i se alătură încă un pictor, Nicolosia se mărită cu Andrea Mantegna (1431-1506), care va exercita o mare influenţă asupra lui Giovanni.
În 1450, Giovanni are deja propriul lui atelier, la parohia San Lio. Lucrează împreună cu fratele său la câteva opere. Prima comandă serioasă o primeşte în anul 1464, când trebuie să realizeze un poliptic pentru biserica Santi Giovanni e Paolo din San Zanipolo. Opera a terminat-o prin anul 1468.
În anul 1470 moare Jacopo Bellini. Singurul moştenitor al atelierului este fiul cel mai mare, Gentile. În schimb, Giovanni se bucură de o popularitate tot mai mare în Veneţia şi, în 1479, primeşte sarcina să decoreze marea sală de consiliu din Palatul Dogilor. Onorariul anual al lui Giovanni Bellini este optsprezece ducaţi, în plus artistului i se acordă şi "senseria", un fel de privilegiu care îi asigură o sursă de venit permanentă, ca o rentă viageră. În 1483, Bellini este numit oficial pictor al Republicii Veneţia şi asrfel este scutit de plata dărilor pentru breasla pictorilor.
Despre viaţa personală a pictorului nu se ştie prea mult. Se căsătoreşte destul de târziu, în jurul anului 1485, când avea mai mult de 50 de ani, cu Ginevra Bocheta, cu care va avea un copil. Ginevra moare însă trei ani mai târziu şi curând după aceea moare şi singurul lor fiu.
Arta lui Bellini datorează mult culturii dale umaniste şi numeroaselor legături ale artistului cu alţi creatori. În anul 1475, soseşte la Veneţia din Sicilia pictorul Antonello da Messina, al cărui stil cu o precizie deosebită în redarea fidelă a realităţii are o influenţă puternică supra picturii lui Giovanni Bellini. Albrecht Dürer vizitează Veneţia în anul 1506 şi vorbeşte cu mare entuziasm despre colegul său din Veneţia: "Deşi nu mai este tânăr, el este cel mai bun dintre toţi pictorii". Bellini este în relaţii apropiate cu pictorii şcolii din Padova. Şi oamenii de cultură contemporani lui l-au influenţat. Cercului său de cunoscuţi aparţine - printre alţii - şi poetul Pietro Bembo (1470-1547), mulţumită căruia Bellini face cunoştinţă cu unul din cei mai importanţi clienţi ai săi, Isabella D'Este Gonzage. Asupra operei lui Bellini au o influenţă mare şi reflecţiile filosofice ale gânditorului umanist Lorenzo Vallo (1407-1457).
În 1507, moare fratele său Gentile Bellini. Giovanni moşteneşte de la el caietele cu schiţe ale tatălui lor, care îl inspiră la înnoirea stilului propriu. În acelaşi an termină ultimele picturi din sala de consiliu a Palatului Dogilor. În această perioadă, în atelierul lui Bellini lucrează pictori tineri, ca Tiţian şi Giorgione, care îl ajută la unele din opere.
Giovanni Bellini moare în ziua de 29 noiembrie 1516, în oraşul său natal, Veneţia. Este înmormântatîn cimitirul de lângă biserica Santi Giovanni e Paolo.
Pietà" este una dintre una dintre primele capodopere ale lui Giovanni Bellini. Luând în consideraţie perfecţiunea artistică şi stilul operi, specialiştii fixează data picturii în jur de 1465. Personajele ocupă aproape toată suprafaţa tabloului, lăsând libere doar câteva mici spaţii ocupate de peisaj. Toate acestea se integrează armonios şi formează un fel de cadru în jurul trupului palid al lui Christos.
Cea mai important operă a lui Giovanni Bellini de la mijlocul anilor '70 este pictura destinată altarului bisericii San Francisco din Pesaro, reprezentând "Încoronarea Fecioarei", executată la comanda seniorului din Pesaro, Alessandro Sforza. Două sunt motivele pentru care această pictură are o asemenea semnificaţie remarcabilă. Pe de o parte, pictorul atinge cu această creaţie o maturitate pe care nu o întâlnisem în picturile sale anterioare, pe de altă parte, este prima pictură de altar de mari dimensiuni pictată în ulei, procedeu puţin răspândit la Veneţia. Caracterul majestos al tabloului se datorează şi dimensiunilor sale de aproape 3 x 5 metri. Bellini a aşezat scena principală pe un fundal cu peisaj şi a încadrat-o între elementele arhitecturale cu forme geometrice perfecte, elaborate cu măiestrie. Scena este înconjurată de opt picturi laterale reprezentând opt sfinţi, iar în parte de jos se pot vedea şapte scene din viaţa aceloraşi sfinţi, printre care, a şasea scenă îl reprezintă pe "Sfântul Francisc primind stigmatele".
Pictura intitulată "Trasfigurazione di Cristo" ("Schimbarea la faţă", cca. 1480), care se află astăzi în Galleria Nazionale di Capodimonte din Neapole, provine din Vicenza, de pe altarul capelei catedralei Fiocardo. Bellini a pictat mai multe tablouri reprezentând schimbarea la faţă a Domnului, dar numai trei dintre acestea s-au păstrat până astăzi. Cu această temă artistul face referire la arta bizantină, care a avut o mare influenţă asupra tatălui său, stilul operei prezentată aici este însă deja caracteristic lui Giovanni Bellini. Se observă, de exemplu, soluţiile plastice utilizate de Giovanni Bellini, cum ar fi hotarul care desparte sfera sacrului de sfera profanului, accentuând totodată puternica legătură dintre elementul ceresc şi cel pământesc, scena cu caracter univoc religios se integrează în peisajul real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu