photo eb1b08bb.png

27 nov. 2010

Jimi Hendrix


1942 

Naşterea lui Jimi Hendrix 






James Marshall "Jimi" Hendrix (n. 27 noiembrie 1942; d. 18 septembrie 1970) a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale hard rock-ului, chitarist cu o tehnică de neîntrecut.
Jimi Hendrix este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume, stilul său nou, la acea vreme, de a cânta la chitara electrică a influenţat majoritatea chitariştilor moderni. Din cauza vieţii dezordonate el a lăsat în urmă puţine înregistrări hi-fi; multe dintre discurile sale care circulă, sunt piratate din concerte.
În 2003 a fost numit de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”

Jimi a învăţat să cânte la chitară la vârsta de 12 ani, pe când copilarea în Seattle, Washington, fiind influenţat de legendele blues B.B. King şi Robert Johnson. La început a cântat pentru formaţii locale doar pentru răcoritoare şi hamburgeri. În 1959, la 17 ani, s-a înrolat în Air Force, unde a servit ca paraşutist până când, datorită unei accidentări, 'cariera' sa militară s-a încheiat. Până în anul 1963 el cânta(se) pentru Little Richard, The Isley Brothers, Wilson Pickett, Jackie Wilson ş.a. ca al 2-lea chitarist sau chitarist de rezervă. Deşi stângaci, el a cântat cu chitara pentru dreptaci, folosind-o răsturnată. Nu şi-a încercat şansele de unul singur până în anul 1965, după ce l-a ascultat pe Bob Dylan cântând.
S-a reţinut să pornească o carieră solo până în acel moment, nepăsându-i de vocea pe care o avea, dar dacă Dylan poate să se descurce cu vocea sa care suna destul de ciudat, el - Jimi de ce nu ar putea ? Mai întâi, s-a făcut cunoscut cântând blues în cluburi din Greenwich Village, New York, sub numele Jimmy James, trupa sa numindu-se Blue Flames. S-a răspândit repede în oraş, zvonul existenţei unui chitarist nou care putea să scoată din chitara sa Fender Stratocaster sunete nemaiauzite de cineva până atunci. Muzicieni de prin tot oraşul veneau să-l vadă cântând, iar unul dintre ei, aflat în vizită în oraş, era basistul trupei Animals - Chas Chandler. Impresionat profund, Chandler îl convinge pe Jimi să se mute în Anglia, promiţându-i că-l va face faimos. În Anglia, Chandler devine managerul lui Hendrix, îi aduce un basist - Noel Redding şi un baterist - Mitch Mitchell, formând astfel Jimi Hendrix Experience. Trio-ul a urcat foarte repede culmile succesului în US şi UK, unde piesele Hey Joe, Purple Haze, The Wind Cries Mary au ajuns în top10 în prima jumătate a anului 1967.
Albumul de debut al lui Jimi împreună cu Experience, intitulat Are You Experienced?, a fost lansat, iniţial, doar în Anglia, la începutul anului 1967. Acest album a afişat nu doar calităţile de chitarist de excepţie ale lui Hendrix, ci şi abilitatea sa de a scrie versuri pentru piesele albumului. În iunie 1967, el s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show de zile mari făcut de cei de la The Who.
După ce publicul l-a privit pe Peter Townsend (The Who) distrugându-şi chitara pe scenă, ridicând astfel miza spectacolului, Jimi a încheiat dând foc chitarei sale. La început a cântat în turnee prin Statele Unite, deschizând concertele pentru mai multe trupe. Dar nu trece foarte mult timp, până când porneşte la drum cu propriul turneu. Albumul Are You Experienced? deşi a fost lansat în US într-o versiune puţin diferită de versiunea lansată în UK, a avut parte de un succes uriaş. Hendrix a înregistrat, în scurta viaţă, doar 3 albume concepute în studio, celelalte două fiind: Axis Bold As Love lansat în 1968, şi dublul LP ELectric Ladyland, înregistrat de asemenea în 1968. Ambele albume fiind considerate de unii mai experimentale decât albumul de debut.
Ultimul album aduce ceva nou în lumea muzicii prin folosirea inedită chiar a întregului de înregistrări pe post de instrument, realizare posibilă cu ajutorul inginerului de sunet Eddie Kramer. La începutul anului 1969, Jimi desfiinţeaza The Jimi Hendrix Experience. În luna mai, este arestat în Toronto, Canada pentru posesie de heroină, dar mai târziu a fost găsit nevinovat.
În luna august, este cel care cântă la închiderea celebrului festival de la Woodstock, unde concertează cu o trupă de moment, numită Band Of Gypsies, pe care a format-o special pentru acest concert împreună cu bateristul Buddy Miles şi basistul Billy Cox. Memorabilă rămâne de la reprezentaţia sa de la Woodstock, versiunea în care a cântat The Star Spangled Banner. În formatul acesta, a lansat un album de înregistrări live. La scurt timp, această formulă eşuează însă, şi The Experience se reuneşte, însă nu pentru mult timp. Rămas singur, din nou, Hendrix înregistrează noi piese, însă fără să planifice lansarea unui nou album, datorită dificultăţilor întâmpinate în a găsi un grup potrivit de muzicieni pentru a înregistra şi porni în turneu. Dar, la mijlocul anului 1970, Hendrix îi aduce din nou pe Mitchell şi Cox, pentru a-l sprijini în turnee şi pentru a începe înregistrarile unui nou dublu album, pe care Jimi ar fi intenţionat să-l intituleze First Rays Of the New Rising Sun. Mai multe piese erau deja înregistrate pentru noul album, dar, din păcate, Hendrix moare pe 18 septembrie 1970, în timpul somnului provocat de beţie, sufocat de propria vomă, iar albumul nu este finalizat. Jimi Hendrix a înregistrat o cantitate uriaşă de material nelansat în timpul vieţii sale, material ce a fost motiv al unei lungi dispute în tribunal.
În 1995, această dispută este încheiată, iar drepturile asupra posesiunilor lui Hendrix, îi revin lui Al Hendrix, tatăl chitaristului. Împreună cu Janie, sora vitregă a lui Jimi, tatăl său au angajat pe John McDermott şi pe inginerul de sunet al lui Jimi - Eddie Kramer pentru a prelucra cele 3 albumele dar şi înregistrările nelansate, în vederea scoaterii pe piaţă a unor ediţii CD. Astfel, în aprilie 1997, sunt relansate albumele lui Jimi, cu un sunet foarte mult îmbunătăţit. Mai târziu, au apărut în magazinele de muzică şi compilaţii precum First Rays Of the New Rising Sun, sau South Saturn Delta ( cu piese precum: Cry Of Love, Rainbow Bridge, War heroes, Crash Landing). Au urmat şi alte materiale de arhivă: Radio One, extins mai târziu pe un dublu cd - BBC Sessions (1998), iar în 1999 este lansat întreg concertul lui Jimi Hendrix de la Woodstock, precum şi alte materiale LIVE înregistrate pe vremea când Jimi concerta cu Band Of Gypsies, lansate sub numele Live At The Fillmore East.

Albume de Studio

Are You Experienced? (1967)
Axis: Bold As Love (1968)
Electric Ladyland (1968)

Albume Live

Band of Gypsys (1970)

Albume Live lansate post-mortem

Hendrix in the West (1972)
Jimi Plays Monterey (1986)
The Last Experience Concert: Live at the Royal Albert Hall (1990)
Stages (1991)
Live at Woodstock (1999)
Jimi Hendrix: Live at Berkeley (2003)

Albume lansate post-mortem

The Cry of Love (1971)
Rainbow Bridge (1971)
War Heroes (1972)
Loose Ends (1974)
Crash Landing (1975)
Doriella Du Fontaine (Lightnin Rod) (1984)
Rainy Day, Dream Away (2006)





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!