S-a stins "flacara",spun toti astazi…
Mie-mi vine sa spun:s-a stins cel mai prolific,sensibil,dureros de lucid nationalist poet-om-roman al neamului.
S-a stins cel care a stiut sa anime,sa dirijeze,sa concerteze mii de suflete intr-un singur glas,in muzica,poezie,simtire.
Emblema a unei generatii,Adrian Paunescu a adunat la un loc durerea neamului cantata si strigata,suferinta parintilor,bocetul copiilor,plansul saracilor,urletul unui popor infrant si ingenunchiat in repetate ori,care insa a avut puterea sa renasca precum pasarea Phoenix,din propria cenusa.
Urmarit deseori de ideea mortii,vinovat de prea multa iubire,afectat de suferintele oamenilor,cat si de cea proprie,a relatat odata,o intamplare reala,tulburatoare :
Deznadajduit,uitat de toti, intr-o perioada trista si goala a existentei sale,a luat hotararea sa plece in miez de noapte cu masina sa,dupa ce toata familia va fi adormit.
Asa a si facut :a deschis usa garajului,a scos masina cu gandul sa mane in noapte cu toata viteza pana se va fi oprit in vreun copac sau zid,curmandu-si astfel zilele,cand deodata,a simtit,langa piciorul sau ceva...un maidanez,un catel zdrentaros,care parca se uita trist,rugator, la el.
Atunci poetul,emotionat,vazand un suflet mai necajit decat al lui,a luat hotararea sa traiasca ;a inchis poarta,a pus masina in garaj si a intrat in casa.
Dupa un an,cand Adrian Paunescu si-a revenit ,a inceput sa aiba din nou succes,sa-i mearga iarasi bine,catelul,a disparut asa cum venise,desi poarta fusese mereu inchisa.
Acela fusese probabil ingerul pazitor al poetului.
http://www.antena2.tv/arhiva/interviurile-lui-condurateanu/13-02-2010
Ar fi fost trist sa dispara prematur,omul cu peste un million de carti vandute si mii de poezii de o sensibilitate rara,inainte de a-si fi terminat misiunea,de-a mai scrie poeme tulburatoare,dureroase si emotionante.
Doamna in valuri negre, ce poarta o coasa in mana, l-a pandit insa chemata parca de acel gest mai vechi,astfel incat azi dimineata poetul a inchis ochii pentru totdeauna,pierzand in lupta sa cu moartea ;a luptat cu ea precum a trait :cu incrancenare,cu furie,cu patima,cu inima.
În poezia intitulată "De la un cardiac, cordial",scrisă de pe patul de spital, Adrian Păunescu îşi manifesta dorinţa de a mai câştiga puţin timp printre cei vii;ne lasa acest testament-ruga-exprimandu-si dorinta ca tarii sa-i fie intr-o zi mai bine:
De la un cardiac, cordial
Adrian Păunescu
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtati-vă de grijă, fraţii mei,
Păziti-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi,Doamne,viata,inca niste ani,
Si tarii mele minima dreptate!
In replica,poetul Daniel Dumitru Darie-3D-i-a inchinat un gand alaturi de-o lacrima:
Ecoul trecerii-n tăcere
3D (Daniel-Dumitru Darie)
La moartea maestrului Adrian Păunescu
Ţi-am auzit, în zori de zi, tăcerea,
Şi-am alergat cumva să o ating,
Să-ajung la tine îmi adun puterea
Acum, când timpuri tâmplele îmi ning.
Cuvintele s-au stins şi nu au urmă,
Te-am tot strigat... răspunsul încă-i mut,
Resimt că vocea stinsă mi se curmă...
Am auzit doar gându-mi ce-a gemut?
Tic-tac... tăcerea-mi bate în timpane
Şi va veni un nou final de zi...
Iar orele sunt triste şi orfane
Şi parcă-au început a se-nmulţi!
Rămân, fără să vreau în aşteptare,
Şi-n pulsul meu te simt ca pe-un ecou
Şi caut prin cuvinte solitare
Cum s-ar putea să mi te naşti din nou.
Încerc s-ascund durerea goliciunii
De nesperanţa care m-a lovit,
Turnându-te-n tiparul rugăciunii
Să fii ecou de timp mereu nedefinit!
*******************************************
Ţi-am auzit, în zori de zi tăcerea,
Ce n-ai putut, maestre s-o invingi,
Tu mergi la Dumnezeu... să-ţi dea puterea
Durerea României s-o învingi!
05.11.10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu