Paracelsus s-a născut în satul Maria Einsiedeln din Elveția. De la tatăl său, care era alchimist și medic, a primit primele noțiuni de chirurgie și medicină.
La 16 ani intră la medicină la Universitatea din Basel, ulterior se mută la Viena, unde, în 1510 obține bacalaureatul[2] în medicină.
Paracelsus a mai fost instruit și de celebrul Johannes Trithemius (1461-1526), abatele mănăstirii St. Jakob din Wurzburg, unul dintre cei mai renumiți maeștri în magie, alchimie și astrologie. Sub îndrumarea acestui profesor, i-au fost cultivate înclinațiile sale spre științele și practicile oculte. Este astfel unul din primii vrăjitori cu mască de medic din Evul Mediu. Este inauguratorul unui lanț care se continuă până azi sub forma medicilor acupunctori, homeopați, bioenergeticieni etc.
În 1516 obține doctoratul în medicină la Universitatea din Ferrara.
Cam în acea perioadă își schimbă numele din Thephrastus în Paracelsus.
Profesiunea de medic itinerant îl poartă prin mai multe țări ale Europei: Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia și Rusia.
Se spune că a ajuns și în India. Într-una din aceste călătorii, a fost luat prizonier da către tătari și dus la Han. În această perioadă de captivitate, a fost inițiat în învățăturile secrete ale Orientului.
În toate aceste peregrinări, el a cules foarte multe date utile, nu numai de la medici, chirurgi și alchimiști, dar și din contactele pe care le-a avut cu călăii, bărbierii, ciobanii, evreii, țiganii, moașele și ghicitoarele. A adunat informații prețioase, atât din mediile cele mai înalte ale societății, de la cei învățați, ca și de la cei neștiutori, și nu era ceva neobișnuit ca el să fie văzut adesea printre căruțași și vagabonzi, pe șosele și prin hanuri, situație care a determinat pe colegii morali ai timpului să-i reproșexe purtarea și să-l defăimeze. După ce timp de zece ani a călătorit - practicând uneori profesia de chirurg, sau învățându-i pe alții, sau studiind alchimia și magia potrivit obiceiului acelor timpuri - la vârsta de treizeci și doi de ani el s-a întors din nou în Germania, unde a devenit repede celebru datorită tratamentelor reușite pe care le-a aplicat.
În 1525 este numit profesor de medicină și chirurgie la Basel. Prelegerile sale nu constituiau, ca cele ale colegilor lui, doar repetarea ideilor lui Galen, Hippocrate și Avicenna, lucru obișnuit în medicina din acele timpuri. Concepțiile sale erau strict personale, predându-le independent de opiniile celorlalți, culegând aplauzele studenților neștiutori dar șocându-i pe colegii săi cu integritate științifică prin nerespectarea regulii de a preda doar ceea ce fusese acceptat ca valabil de vechile autorități în materie, și neținând cont că învățătura sa nu era compatibilă cu rațiunea și adevărul ci doar cu acțiunea demonică prezentă și în magie.
A combătut concepția despre boală a marelui grec al antichității, Galenus din Pergam (sec II), elaborând o concepție nouă, mai generală. Dacă la Galenus apariția bolii era determinată de tulburarea echilibrului dintre umorile organismului, după Paracelsus, rolul de factor determinant era atribuit chimismului fenomenelor fiziologice.
Concepția lui Paracelsus, deși mai generală decât a lui Galenus, a avut totuși un caracter mecanicist, deoarece reducea fenomenele biologice, implicate în apariția și evoluția bolii, la fenomene chimice.
Paracelsus a fost primul care a definit principiul după care fiecărei boli îi corespunde un medicament specific.
Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apă, inventat de el, a preparat hidrogenuldin oțet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol și vitriol.
Cercetările întreprinse de Pracelsus în vederea obținerii pietrei filozofale, (datorită vrăjilor care le practica frecvent, a invocațiilor demonice și a iubirii sale nestăpânite după averi, avea credința că poate obține o substanță care în atingerea cu alte metale le poate preface în aur). Piatra filozofală (în latină: Lapis philosophorum, în arabă: El Iksir, de unde și cuvântul "elixir") este o substanță legendară cu ajutorul căreia alchimiștii pretindeau că pot transmuta metalele inferioare în aur. De asemenea, era considerată și panaceu: licoare care avea puterea (potrivit concepției alchimiste) de a vindeca toate bolile și de a dărui tinerețe veșnică. Se vede așadar câtă ignoranță și lipsă de rigoare științifică avea. Deoarece se iubea pe sine în chip narcisist avea impresia că este omul cel mai genial de pe pământ. De aici s-a sădit în el ideologia fixistă, obsedantă, că omul reprezintă adevărata chintesență.
Pentru Paracelsus există o legătură profundă între om și Univers, legătură care se ascunde în existența spiritului. Natura umană se împarte în trei entități:
natura noastră sensibil trupească - corpul elementar
natura noastră acoperită, verigă în lanțul lumii întregi, care emite și recepționează influența forțelor din Univers - corpul eteric-ceresc,corpul astral
natura cea mai înaltă, spiritul nostru, care se manifestă numai în mod spiritual - sufletul.
Scrierile lui Paracelsus se disting prin maniera concisă și cuprinzătoare în care sunt expuse ideile. Din acest punct de vedere, ele pot fi comparate cu lucrările lui Thales, Heraclit, Anaxagora și Hippocrate.
Deşi pretindea că a găsit piatra filosofală şi că va trăi veşnic, a murit înainte de a împlini 50 de ani din cauza unei boli provocate de consumul prea mare de alcool.
Stiinta alchimistilor medievali...care respecta principiile spirituale ale fiintei umane .
RăspundețiȘtergere