Peneş Curcanul

1932 - A murit sergentul Constantin Ţurcanu, erou al Răzoiului de Independenţă, imortalizat de Vasile Alecsandri în poezia „Peneş Curcanul” (n.1854).

Peneș Curcanul, pe numele său real Constantin Țurcanu (n. în Vaslui) este numele unui erou al războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți.

La vârsta de peste 62 ani, voluntar și participant activ ca veteran în al doilea razboi balcanic și în primul război mondial, a fost o pildă vie a eroismului și patriotismului ostașului român.[necesită citare]

În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz. Este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul.

Penes Curcanul 

Vasile Alecsandri

Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul, zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In pept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
S-aveam si pene-n frunte.

Toti dorobanti, toti căciulari,
Romani de vita veche,
Purtind opinci, suman, itari
Si cusma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hitru bun de glume,
Noi am schimbat linga Balcani
Porecla în renume !

Din cimp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca să scapam de turci, de jug
Sarmana, scumpa tara.
Asa ne spuse-n graiul sau
Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie buna.

Oricine-n cale ne-ntilnea
Cîntînd în gura mare,
Statea pe loc, s-adimenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacat ne-ntreba
De mergem la vro nunta ?
Noi raspundeam în hohot: ,,Ba,
Zburam la lupta crunta !"

,,Cu zile mergeti, dragii mei,
Si să veniti cu zile !"
Ziceau atunci batrini, femei,
Si preoti, si copile;
Dar cel sergent far' de musteti
Racnea: ,,Să n-aveti teama,
Romanul are septe vieti
In pieptu-i de arama !"

Ah ! cui ar fi trecut prin gînd
S-ar fi crezut vrodata
Ca multi lipsi-vor în curind
Din mindra noastra ceata !
Priviti ! Din noua cîti cram,
Si cu sergentul, zece,
Ramas-am singur eu... si am
In piept inima rece !

Crud e cînd intra prin stejari
Naprasnica secure,
De-abate toti copacii mari
Din falnica padure !
Dar vai de-a lumei neagra stea
Când moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cînd securea-i coasa !

Copii ! aduceti un ulcior
De ape de sub stinca,
Să sting pojarul meu de dor
Si jalea mea adinca.
Ah ! ochii-mi sint plini de scântei
Si mult cumplit mă doare
Când mă î la fratii mei,
Cu toti periti în floare.

Cobuz ciobanu-n Calafat
Cinta voios din fluter,
Iar noi jucam hora din sat,
Rîzînd de-a boambei suier.
Deodat-o schija de obuz
Trasnind... minca-o-ar focul !
Reteaza capul lui Cobuz
S-astfel ne curma jocul.

Trei zile-n urma am razbit
Prin Dunarea umilata,
Si nu departe-am tabarit
De Plevna blestemata.
In fata noastra se-nalta
A Grivitei reduta,
Balaur crunt ce-ameninta
Cu gheara-i nevazuta.

Dar si noi inca o pindeam
Cum se pindeste-o fiara
Si tot chiteam si ne gindeam
Cum să ne cada-n gheara ?
Din ziori în ziori si turci si noi
Zvirleam în aer plumbii
Cum zvirli graunti de popusoi
Ca să hranesti porumbii.

Si tunuri sute bubuiau...
Se clatina pamintul !
Si mii de boambe vîjîiau
Trecînd în zbor ca vintul.
Sedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe când trageam noi tot în gol,
El tot în carne vie

Tintes era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducind moartea cu ele.
Dar intr-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Si bietul Tintes cazu mort,
Imbratisindu-si tunul.

Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad
Erau în sentinele.
Ferbea vazduhul ca un iad
De boambe, de srapnele.
In ziori gasit-am pe-amindoi
Taiati de iatagane,
Alature c-un moviloi
De lesuri musulmane.

Sarmanii ! bine s-au luptat
Cu litfa cea pagina
Si chiar murind ei n-au lasat
Să cad-arma din mâna.
Dar ce folos ! ceata scadea !
S-acuma ramasese
Cinci numai, cinci flacai din ea.
Si cu sergentul, sese !...

Veni si ziua de asalt,
Cea zi de sânge uda !
Parea tot omul mai inalt
Fata cu moartea cruda.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zis-aste cuvinte:
,,Cit n-om fi morti, voi cinci si eu
Copii, tot inainte !"

Facind trei cruci, noi am raspuns:
,,Amin ! si Doamne-ajuta !"
Apoi la fuga am impuns
Spre-a turcilor reduta.
Alelei ! Doamne, cum zburau
Voinicii toti cu mine !
Si cum la santuri alergau
Cu scari si cu fasine !

Iata-ne-ajunsi !... inca un pas
,,Ura !-nainte, ura !..."
Dar multi ramin fara de glas.
Le-nchide moartea gura !
Reduta-n noi rapede-un foc
Cit nu-1 incape gindul.
Un sir intreg s-abate-n loc,
Dar altul ii ia rindul.

Burcel în sant moare zdrobind
O tidva pagîneasca.
Soimu-n redan cade racnind
,,Moldova să traiasca !"
Doi frati Calini, ciuntiti de vii,
Se zvircolesc în sânge;
Nici unul insa, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.

Atunci viteazul capitan
Cu-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: ,,Cine-i Curcan,
Si fie soim de munte !"
Cu steagu-n mini, el sprintenel
Viu suie-o scara-nalta.
Eu cu sergentul dupa el
Sarim delaolalta.

Prin foc, prin spangi, prin glonti, prinfum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam... iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
,,Allah ! Allah !" turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
Pe crincena reduta.

Ura ! maret se-nalta-n vint
Stindardul Romaniei !
Noi insa zacem la pământ
Cazuti prada urgiei !
Sergentul moare suierind
Pe turci în risipire,
Iar capitanul admirind
Stindardu-n fîlfîire !

Si eu, când ochii am inchis,
Când mi-am luat osinda:
,,Ah ! pot să mor de-acum, am zis,
A noastra e izbinda !"
Apoi, când iarasi m-am trezit
Din noaptea cea amara,
Colea pe rani eu am gasit
,,Virtutea militara !..."

Ah ! da-o-ar Domnul să-mi indrept
Aceasta mâna rupta,
Să-mi vindec ranile din pept,
Iar să mă-ntorc la lupta,
Căci nu-i mai scamp nimica az
Pe lumea paminteasca
Decit un nume de viteaz