Dosoftei Mitropolitul care a primit limba română în biserică

Informatii de la Prea Sfinţitului Petru, Episcop de Hâncu

Psalmul 50 pre versuri

tocmit de

Sfântul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei în 1673, Uniev

Fie-ţ milă, Doamne, de mă iartă,
Cu milostivirea cea bogată,
Şi pentru a ta ieftinătate
Să mă curăţăşti de răutate.
Şi mai cu de-adins de rău mă spală
Şi mă limpezeşte de greşală.
Că eu îm ştiu a mea fărălege
Şi răul mieu nainte-mi ce merge.
Ţie ţ-am greşitu-ţ, Doamne svinte,
De-am făcut răutăţ denainte.
Cuvintele tale te-ndireaptă
La giudeţ să-nvinci, când vei da plată.
Iacă-s zămislit în strâmbătate,
Aplecat de maică-mea-n păcate.
Ce tu, Doamne, iubeşti dereptatea,
De-ţ arăţ pre mine bunătatea,
Şi cu taine ce nu să pot spune
Mi-ai arătat a ta-nţelepciune.
Cu izopul tu mă ocropeşte
Şi mă scaldă de mă curăţeşte.
Să hiu spălat şi alb ca omeţii,
Să mă bucur şi eu cu direpţii
De veşti bune şi preacuvioase,
Şi să-mi bucuri mişelele oase.
Doamne, nu-ţ întoarce svânta faţă
De greşele ce-am făcut, cu greaţă,
Şi de câte-am lucrat fără lege,
Cu milostivirea ta le şterge.
Inemă curată tu-m zideşte
Şi duh dirept în zgău îm noieşte.
Nu mă urni din svânta ta faţă,
Şi duhul tău cel svânt ce mă-nvaţă
Să nu-l depărtez de cătră mine,
Ce să-m dai bucurie cu bine,
Cu svânta ta, Doamne, mântuinţă.
Şi să-m dai şi duh de biruinţă,
Ca să-nvăţ pre cei fără de lege
Cătră căile tale s-alerge,
Să să-ntoarcă de pre răutate
Cătră a ta svântă bunătate.
Şi mă scoate, Doamne, de la sânge,
Cu mântuinţa ta de mă strânge.
Şi cu adevarata ta-mpreună
Limba mea să-ş facă voaie bună.
Şi buzele mele, Doamne svinte,
Să-m deşchiz, şi rostul să te cânte,
Să dea veste fără de sâială
În tot locul de svânta ta fală.
Că de-ai pofti jărtvă, ţ-aş aduce,
Că jărtvele de ars nu-ţ par dulce.
Lui Dumnezău jărtva ceea place
Cu sufletul înfrânt ce s-a face.
Inema cea zdrobită şi frântă
La Dumnezău nu va fi de smântă.
Şi cu a ta, Doamne, bună vrere
Sionului să-i faci mângâiere,
S-aibă de toate părţile pace,
Pănă zidiuri nalte să vor face
Pregiur Ierusalim cetate,
Să scripască dar şi bunătate.
Atunci jărtve direpte ţ-vom face.
Colaci şi prinoase, cumu-ţ place,
Vin şi pâine, unt şi cu grâu dulce,
Şi viţăi pre oltari ţ-vom aduce.

Intreaga Psaltire in versuri a lui Dosoftei

AICI

 


Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624,Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet şi traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.


(Sfântul Ierarh Dosoftei a văzut lumina zilei în 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de mazili (domnitor sau înalt dregător destituit din funcţie ori mic boier sau descendent de mic boier), conform mărturiei Letopiseţului lui Ion Neculce, şi se numea din botez Dimitrie. Numele mai puţin obişnuite ale părinţilor, Leontari (Leontie) Barilă şi Misira (Maria), i-au determinat pe numeroşi istorici şi filologi să susţină originea macedo-română a lui Dosoftei. Un fapt cert însă este că o serie de izvoare ale epocii atestă aşezarea statornică în Moldova a numeroase rude apropiate ale Sfântului, printre care se numără doi fraţi (Chiriac şi Vasile), o soră, o mătuşă (Stanca) şi un nepot, arhimandritul Pahomie, ce locuia în 1709 la Iaşi.} 

A învăţat la Iaşi probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste şi de limbi. Cunoştealimba elenă, latina, slavona şi polona. Datorită relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus dinRusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iaşi, în româneşte, principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huşi (1658 - 1660) şi Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 - 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.

Psaltirea în versuri, un alt fel de Voroneţ

Versificarea Psaltirii a fost încheiată abia după întronizarea sa ca mitropolit, lucrarea fiind tipărită în 1673, împreună cu Preacinstitul Acatist şi Paraclis al Preasfinţitei Născătoare de Dumnezeu (tradus din slavonă), în tiparniţa mănăstirii rutene din Uniev (Polonia). Această primă operă poetică de mari proporţii din literatura română (8.634 de versuri în peste 500 de pagini) a implicat un efort intelectual deosebit şi îndelungat din partea Mitropolitului Dosoftei, după cum el însuşi mărturiseşte în titlul şi prefaţa lucrării sale: „A fost lucrată cu lungă osteneală, în mulţi ani, socotită şi cercată prin sfintele cărţi şi di-aciia pre versuri întocmită, în cinci ani foarte cu osârdie mare“.

Versificarea Psaltirii, pentru a fi cântată în biserică, a apărut în Occident, în mediul calvin de limbă franceză, de unde s-a răspândit apoi în mare parte din Europa, inclusiv în Polonia, unde cea mai reuşită şi răspândită versiune îi aparţine umanistului catolic Jan Kochanowski. E posibil ca, parcurgând această lucrare, Sfântul Dosoftei să fi fost impulsionat să versifice Psaltirea în limba română, dar lucrarea mitropolitului moldav constituie fără îndoială o operă originală, influenţată de folclorul românesc. Ea îl arată pe autorul ei drept un veritabil precursor al lui Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, constituind pentru literatura şi cultura română, după remarca regretatei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, „ceea ce este Voroneţul în pictură“.

De asemenea, se cuvine să remarcăm că Psaltirea lui Dosoftei a circulat în toate regiunile locuite de români, timp de peste două secole, intrând treptat în cântecele de stea, în colinde şi în drama religioasă populară a Vifleimului. Din această perspectivă, nu apare întâmplător faptul că mitropolitul cărturar a inclus, la finalul Psalmilor, 18 versuri compuse de cronicarul Miron Costin, referitoare la originea latină şi unitatea românilor. 


„A binevoit Domnul Dumnezeu a aşeza ierarh înţelept oamenilor săi“

Ţinând partea polonilor, în februarie 1674, după bătălia de la Hotin, Dosoftei a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost episcop de Rădăuţi şi Roman. Revenind în ţară în 1675, Sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în mănăstirea „Sf. Sava“ din Iaşi, dar eliberat şi, recăpătând încrederea domnului Dumitraşcu Cantacuzino, şi-a reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când a luat definitiv calea exilului, în 1686.

Repunând în funcţiune tiparniţa lui Vasile Lupu de la Iaşi, Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărţi de slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele îndelungatului şi dificilului proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti. El a căutat să convingă clerul din vremea sa că săvârşirea slujbelor în limba înţeleasă şi vorbită de credincioşi nu constituie un demers eretic, ci e conformă cu învăţătura Sf. Scripturi. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, Sfântul Dosoftei afirmă: „Cel ce grăieşte în limbă (neînţeleasă de popor) pre sine se zideaşte; iară cela ce spune de-nţăles, besearică zidiaşte“.

În 1679 a publicat Dumnezeiasca Liturghie (a doua traducere românească, din greacă, a Sfintelor Liturghii, după aceea a diaconului Coresi, din 1570), pe care a retipărit-o într-o ediţie îmbogăţită în 1683. În 1680 a apărut Psaltirea de-nţăles, cu text bilingv slavo-român.

Adresându-se patriarhului Ioachim al Moscovei, Mitropolitul Dosoftei i-a cerut să-i doneze un teasc de tipografie şi literele necesare, primind în schimb o întreagă tipografie cu ajutorul căreia îşi putea împlini marele proiect de implementare a limbii române în cult. Marea preţuire de care se bucura ierarhul moldovean din partea patriarhului rus transpare şi din scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o odată cu tipografia: „A binevoit Domnul Dumnezeu a aşeza ierarh înţelept oamenilor săi că şi mai departe de noi a pătruns obşteasca laudă pentru a ta urmare în Hristos. Am aflat strălucita ta evlavie către Domnul Dumnezeu şi râvna cea dumnezeiască şi fierbinte ce o ai în lucrurile tale ortodoxe şi sincera ta îngrijire pentru turma încredinţată Ţie“.


Sfinţii români „necătaţi“

În 1681, din teascurile noii tipografii instalate la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc“ din Iaşi a ieşit Molităvnicul de-nţăles, care cuprindea după prefaţă un Poem cronologic despre domnii Moldovei, în 136 de versuri, cea dintâi lucrare românească cu caracter istoric tipărită. Acest poem a fost reeditat în 1683 în Parimiile de peste an, lucrare în care a inclus şi 33 de versuri în latină, română şi poloneză, conţinând profeţiile sibilei Eritreea referitoare la Naşterea Mântuitorului. În acelaşi an, mitropolitul a editat, se pare, şi un Octoih.

O altă operă monumentală tipărită de către Sfântul Dosoftei între 1682-1686 a fost Viaţa şi petrecerea Svinţilor, în 4 volume, o traducere din numeroase izvoare greceşti şi medio-slave, pe parcursul a 25 de ani, după cum mărturiseşte însuşi autorul. Lucrarea cuprindea informaţii referitoare la viaţa Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, extrase din scrierile apocrife, precum şi vieţi de sfinţi mucenici, cuvioşi etc. Trebuie semnalat şi faptul că autorul a inclus şi vieţile unora dintre sfinţii români nevoitori în mănăstirile din Moldova, dintre care pe mulţi i-a întâlnit personal în peregrinările prin mănăstirile şi sihăstriile de pe parcursul mitropoliei sale: „Dar tocmai şi din români sunt mulţi care am văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au cătat, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia; am sărutat şi sfintele lor moaşte.

Apucat-am în zilele noastre părinţii înalţi la bunătăţi şi podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani. Şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!“. Ca şi Psaltirea în versuri, şi această scriere a circulat în toate cele trei ţări române, contribuind la cultivarea plăcerii de a citi, a evlaviei creştine, la întărirea conştiinţei naţionale şi, nu în ultimul rând, la îmbogăţirea vocabularului limbii române, prin împrumutarea unor termeni din greacă şi latină.


„Pătimesc în mizerie cu servitorii care sunt lângă racla Sfântului Ioan cel Nou“

Trimis în 1684 de către domnitorul Ştefan Petriceicu, reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune diplomatică antiotomană la curtea ţarilor Rusiei, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev din cauza unei epidemii de ciumă şi a vizitat aici vestita Lavră a Peşterilor. Instabilitatea politică din Moldova, schimbările frecvente de domnitori, determinate de nesfârşitele conflicte armate dintre Polonia şi Imperiul Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieţii Sfântului Dosoftei.

Intrat în fruntea unei mari armate în Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a prădat cetatea Iaşilor, retrăgându-se în patria sa cu tezaurul şi arhiva Mitropoliei şi împreună cu Mitropolitul Dosoftei. Dimitrie Cantemir descrie astfel tristul eveniment: „Polonii au prădat şi vasele sfinte şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou, cu multe pietre scumpe. Şi alte odoare de argint şi de aur le-au luat cu sine şi împreună cu ele pe însuş mitropolitul care mustra făţiş fapta nelegiuită a ostaşilor şi se ruga de îndurare“.

Însoţit de câţiva monahi, Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind mica comunitate de români refugiaţi în Polonia. Confruntat cu lipsuri mari, mitropolitul pribeag a cerut ajutorul ţarilor Rusiei Ioan şi Petru şi al patriarhului Ioachim al Moscovei, de la care a primit unele ajutoare băneşti. „Potoliţi, scrie Dosoftei, furtuna mizeriei noastre, astâmpăraţi sufletul ce se chinuieşte şi adăpaţi sufletul însetoşat, care pribegeşte acum al patrulea an din eparhia mea. Pătimesc în mizerie cu servitorii care sunt lângă racla Sfântului Ioan cel Nou, nădăjduind mântuirea lui Dumnezeu, ca să mă întorc şi să mă înfăţişez înaintea feţei lui Dumnezeu, în Mitropolia dorită a Sucevei“.

Evlavia sa deosebită faţă de moaştele Sfântul Ioan cel Nou ieşise la iveală încă de pe vremea când păstorea în Moldova, prin strămutarea lor în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, şi scoaterea lor în procesiune la vremuri de restrişte, prilej cu care se săvârşeau nenumărate semne şi minuni.


„Primul nostru poet naţional“

Deşi a fost rechemat stăruitor înapoi în ţară cu moaştele Sfântul Ioan de către domnitorul Constantin Cantemir, Sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun şi anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în 1688, anatemă ridicată abia după moartea lui. „Cantemir-Vodă, scrie cronicarul Ion Neculce, să mâniese pe cel mitropolit şi-i făcusă afurisănie de la patrierhi. Dar nemic de dânsul nu s-a atins, că zic oamenii că-i sfânt“.

Greutăţile exilului au mai fost îndulcite de prolifica activitate cărturărească desfăşurată acolo. A revizuit Poemul despre domnii Moldovei, completându-l cu 79 de versuri până la Constantin Cantemir şi anexându-i o notă de 26 de rânduri în care demonstra continuitatea populaţiei daco-romane în teritoriile de la nord de Dunăre, abandonate de administraţia romană. Mitropolitul a tradus din neogreacă masivul Cronograf al lui Matei Cigalas şi drama Erofili, compusă de poetul cretan Gheorghe Horatzis la începutul secolului al XVII-lea, ce constituie prima creaţie dramatică din literatura universală tradusă în limba română. Demne de remarcat sunt şi numeroasele traduceri patristice realizate de Sfântul Dosoftei în această perioadă a exilului. A început traducerea în româneşte a Dogmaticii Sfântului Ioan Damaschin (patru capitole din prima carte).

În contextul disputelor teologice din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse în acea vreme, vrednicul ierarh moldovean a aplanat schisma ce se anunţa între mitropolitul Vasile Iasinski al Kievului şi patriarhul Ioachim al Moscovei, traducând din neogreacă în slavo-rusă numeroase scrieri patristice cu caracter dogmatic şi liturgic, referitoare la prefacerea Darurilor euharistice. Traducerile se păstrează, în original şi copii, în fosta Bibliotecă sinodală din Moscova şi în fosta bibliotecă a Catedralei „Sf. Sofia“ din Kiev. Pot fi enumerate în acest sens următoarele lucrări: 12 Epistole ale Sf. Ignatie Teoforul, Constituţiile Apostolice, Istoria bisericească şi Vedenia tainică (comentariu liturgic) ale Sf. Gherman al Constantinopolului, Dialog împotriva ereziilor şi despre credinţa noastră a Sf. Simeon al Tesalonicului, Mărgăritare (culegere de 40 de cuvântări ale unor Sfinţi Părinţi, cu precădere ale Sf. Ioan Gură de Aur). În 1693, Mitropolitul Dosoftei a alcătuit el însuşi o antologie de texte patristice şi liturgice (din Sf. Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul şi Anastasie Sinaitul) intitulată Despre prefacerea Sfintelor Taine, pe care a oferit-o ţarilor Ioan şi Petru ai Rusiei.

Departe de ţară şi cu dorul păstoriţilor săi în suflet, Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul pe 13 decembrie 1693, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului“ din Zolkiew. Cu limbă de moarte i-a poruncit unuia dintre monahii ce au vegheat la căpătâiul său să nu părăsească racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Aceasta s-a întors în Moldova abia un secol mai târziu, în 1783, arhiva Mitropoliei pierzându-se însă definitiv.

Mitropolitul Dosoftei este, potrivit pr. prof. M. Păcurariu, „cel mai de seamă cunoscător al literaturii patristice şi postpatristice din întreaga cultură românească veche şi primul nostru poet naţional, primul versificator al Psaltirii în întreg Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală, al unor lucrări istorice în româneşte, primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte din Moldova şi care a avut un aport preţios în procesul de formare a limbii literare româneşti“. Iniţiativa sa privind introducerea limbii române în cultul bisericesc a fost reluată mai târziu în Ţara Românească de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.eph.md

Lucrări tipărite

Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)

Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);

Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);

Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un

Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;

Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou

Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.

Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.

Lucrări în manuscris

Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în româneşte, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoşiior a lui Agapie Landos şi fragmente din Viaţa şi minunule Sf. Vasile cel Nou.

Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la Bucureşti, în 1688. în timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrtă fragmentar (154 de versuri); începe acum şi traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).

La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei şi a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din –greceşte în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituţiile Sfinţilor Apostoli, Istoria bisericească şi privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, şi despre credinţe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinţi Părinţi (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice şi liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.

Psaltirea în versuri

Ioan Bianu, Psaltirea în versuri publicată după manuscriptul original, şi de pe ediţiunea de la 1673, de..., Bucureşti, 1887, LVI +520 p.;

N. A. Ursu, Dosoftei. Psaltirea în versuri. 1673. Ediţie critică de..., Iaşi, 1974, LX + 1165 p.;

N. Ursu, Dosoftei:. Opera. I. Versuri, Ediţie critică de .... Studiu introductiv de Al. Andriescu, Bucureşti, 1978, Cl + 544 P.;

Augustin Z. N. Pop, Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuţi, 1944, 45 p.,

R. Ciocan, La genese du Psautier de Dosithee, în ,Balcania", VII, 2, 1944, p. 428-446;

Pr. Niculae Serbănescu, 0 sărbătoare a cărţii româneşti: Trei sute de ani de la apariţia Psaltirii în versiuni a mitropolitului Dosoftei al Moldovei, în BOR, an. XCI, 1973, nr. II - 12, p. 1216 1237;

Gavril lstrate, Limba română literară în “Psaltirea în versuri" a lui Dosoftei, în MMS, an. L, 1974, nr. 9 - 12, p. 7 77 - 799.

Alte lucrări

Dan Simonescu, Dosoftei traducător din dramaturgia universală.!, în rev. “Manuscriptum",an.III, 1972,nr. 3, p. 28-41;

N. A. URSU, Versuri ale Dosoftei atribuite lui Miron Costin, în LR, an. XXIII, 1974, nr. 2, p.137-152.

C. Lacea, Untersuchtun uber Sprache der “Viaţa şi petrecerea sfinţilor" des metropoliten Dosoftei, în vol. G. Weigand, Jahresbericht des Institute fur rumanische Sprache zu Leipzig, 5, 1898, P. 51- 144.

Pr. Scarlat Porcescu. Psaltirea de-nţăles, Iaşi, 1680, în MMS, an. LVI, 1980, nr.6 -8, p. 605-610;

Pr. Niculae Serbănescu, Trei sute de ani de la tipărirea la laşi a “ Psaltirii de-nţăles a Sfintului Împărat proroc David de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei. în BOR, an.XCVIII,1980, nr. 11-12,p. 1159-1172.

D. Puşchilă, Molitvelnicul Iui Dosoftei. Studiu asupra limbii. în An. Acad. Rom., M.S.L., s. II, t. 36, Bucureşti, 1915, p. 1 - 114;

Pr. Paul Mihail, Molitvelnicul mitrropolitului Dosoftei - 1681. La împlinirea a 300 de ani de când a fost tipărit, în MMS, an. LVII, 1981, nr. 4-6, p. 315 - 333;

Pr. Paul Mihail, Gravură originală românească": Molitvelniculmitro-politului Dosoftei din 168l în MMS, an. XXXIII, 1991, nr. 10-12, p.640-651.

Dosoftei. Dumnmezeiasca Liturghie, Ediţie critică de N. A. Ursu, Iaşi, 1980, LIX + 352 p.;

Pr. loan lonescu. Trei sute de ani de la tipărirea Liturghierului de mitropolitul Dosoftei, în GB, an. XXXVIII, 1979,nr. 9- 10, p.995-1015.

Nestor Vornicescu. Mitropolitul Dosoftei traducător şi editor al unor texte patristice, în MMS, an. L, 1974, nr. 9-12, P. 748-752;

Nestor Vornicescu, Scieri patristice şi post patristice în preocupările mitropolitului Dosoftei, în MO, an. XXVI. 1974, nr. 9 - I 0, p. 718 -731

Alexandru Elian, Mitropolitul Dosoftei şi literatura patristică în BOR, an. XCII, 1974, nr. 11-12 p. 1350-1375,

Nestor Vornicescu, Dosoftei mitripolitul Moldovei apărător al epiclezei euharistice. în BOR, an. XCV, 1977, nr. 7-8, p. 717-753.

Ion Radu Mircea, Dosoftei, un rapsod al istoriei în “ Manuscriptum", an. VII, 1976, nr. I , p. 37-46,

N.A. Ursu, Debutul literar al lui Dosoftei. în LR, an. XXVI, 1977, nr. 6, p. 607-620

N.A. Ursu, Alte traduceri necunoscute din tinereţea lui Dosoftei. în LR, an.XXVII, 1978,5, p. 495-507;

Doru Mihăescu, Une version roumaine dţHerodote au XVII-E siecle, în RESEE, t. XVI, 1978, nr. 3, p. 529-541 şi nr. 4, p.745-770.

Vezi şi antologia Dosoftei, 1624-1693. Bibliografie, Bucureşti, 1974, XXX + 102 p. (tipărit de Bibl. Centrală; Univ. Bucureşti);

Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, p. 296-302 (bogată bibliografie);

Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române. vol. II, Bucureşti, 1981, p. 93-111; (ed a II-a, Bucureşti, 1994, p. 94-112);

Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, Bucureşti, 1984, p. 190 - 204.