Esenin

Serghei Esenin - A Fi Poet...

A fi poet asemanator se arata
cu a nu tulbura adevarul deloc,
ori a-ti flagela pielea delicata,
inimile mângâind cu al sângelui foc!

A fi poet înseamna a cânta libertatea
pentru a-ti fi tie asemanatoare.
Nu-si cânta durerea privighetoarea,
de aceea ea are o singura cântare.

Canarul are o voce neobisnuita, anume
râsului jalnic sunatoare, hazlie…
Cuvântul dorit este cântat de lume
pe propria limba, chiar de broasca sa fie.

Mahomet a interzis în Coran
sa se bea bautura spirtoasa,
dar bea vin poetul mai avan
atunci când durerea-l apasa!

Atunci când poetul la iubita-a venit,
iar ea doarme cu altul, poetul,
de balsamul datator de viata pazit,
nu va-ncerca sa-i împlânte stiletul.

Dar arzând de-al geloziei curaj
va fluiera pâna acas` cu tarie:
„Ca voi muri vagabond nu-i necaz
pe pamânt, si asta se stie”. 

Serghei Alexandrovici Esenin,  (n. 3 octombrie 1895, m. 27 decembrie, 1925) a fost un poet liric rus celebru.

Născut într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan dinRusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinţii săi în copilărie şi a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an şi jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus şi a devenit un apropiat al poeţilorAlexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înţelegerea formei, în timp ce Blok şi Kliuev l-au învăţat lirica.

În 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată „Raduniţa,” urmată curând de „Slujbă pentru morţi" (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste şi despre viaţa simplă devenise unul dintre cei mai populari poeţi din vremea sa.

În 1916-1917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie din 1917, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezînd că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit.”

În septembrie 1918, Esenin şi-a înfiinţat propria editură, numită "Трудовая Артель Художников Слова" ("Compania de muncă a artiştilor cuvântulului din Moscova.")

Dăruit cu frumuseţe fizică şi cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent şi, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat şi a murit în 1937, în lagărul de muncă forţată din Gulag.

În 1918, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin.

În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris,Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin şi-a însoţit noua şi celebra soţie într-un turneu prin Europa şi prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieţii, dependenţa faţă de alcool scăpase de sub control. Adesea aflat sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acţiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relaţie cu actriţa Augusta Miklaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan.

Relaţia lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârşit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.

Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai dezechilibrat şi, în acelaşi an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-şi cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important şi un activist în mişcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov şi de alţii. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematicianrespectat.

Ultimii doi ani din viaţa lui Esenin au fost plini de rătăciri constante şi comportament de alcoolic, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul camerei de hotel din Sankt Petersburg.

Întâlnindu-l întâmplător pe Esenin în 1925, Vladimir Maiakovski nota:

... Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitaţiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitaţii însoţite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în faţa mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin. Din nefericire, în asemenea situaţie, toată lumea se mărgineşte la discuţii.

Potrivit memoriilor lui Ilya Ehrenburg, „Oameni, ani, vieţi” (1961),

Esenin era întotdeauna înconjurat de sateliţi. Cel mai trist lucru era să vezi, alături dse Esenin, un grup întâmplător de oameni care nu aveau nimic de-a face cu literatura, ci doar le plăcea (şi le mai place) să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia şi să se ascundă în spatele autorităţii sale. Şi totuşi, nu roiul acesta negru l-a distrus, el i-a atras spre el. El ştia cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai uşor să fie împreună cu oameni pe care îi dispreţuia.

 Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă.

Cu toate că a fost unul dintre poeţii cei mai îndrăgiţi ai Rusiei şi că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin şi Hruşciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.

În zilele noastre, poeziile lui Esenin sunt învăţate pe de rost de elevi şi unele au fost puse pe muzică, fiind înregistrate drept cântece populare. Moartea timpurie, antipatia elitei literare contemporane lui, iubirea oamenilor simpli, purtarea ieşită din comun, toate au contribuit la imaginea persistentă şi aproape legendară a poetului rus.

Poetul a fost tradus în limba română încă din anii '30, de către Zaharia Stancu şi George Lesnea. Tălmăcirile lui Lesnea au rămas cunoscute ca fiind unele dintre cele mai reuşite traduceri româneşti din lirica universală. George Călinescu a identificat influenţa lui Esenin printre poeţii români Virgil Carianopol, Zaharia Stancu, Vladimir Cavarnali, George Lesnea, chiar dacă, în realitate, cel puţin un poet dintre cei enumeraţi mai sus (Carianopol) fusese, de fapt, influenţat de Ilarie Voronca, un imagist puternic ca şi Esenin. În perioada postbelică, influenţa lui Esenin s-a resimţit în poeziile lui Mircea Dinescu, ale lui Ioan Alexandru şi ale lui Adrian Păunescu.

Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism şi o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne şi creştine, de la nostalgia satului până la fronda faţă de formele civilizaţiei oraşului:

1915: Ziua pomenirii ("Raduniţa");

1918: Seninul ("Goluben`");

1918: Transfigurare ("Preobrajenie");

1918: Ceaslovul satelor ("Selskii časoslov")

1918: Inoniia;

1918: Toboşarul ceresc ("Nebesnîi barabanscik");

1919: Cheile Mariei ("Kliuci Marii");

1920: Confesiunea unui huligan ("Ispoved` huligana");

1921: Pugaciov;

1924: Moscova cârciumăreasă ("Moskva kabaţkaia");

1924: Balada celor douăzeci şi şase ("Ballada o dvadţati şest`");

1925: Rusia sovietică ("Rus` sovetskaia");

1925: Anna Sneghina.

Serghei Esenin - Sania goneste, zarile se sparg

Sania goneste, zarile se sparg.
Bine-i cu iubita sa te pierzi în larg.

Vîntul cerne stele pe surîsul tau.
Peste cîmp, de-a dura, fuge-un zurgalau.

Prin troiene sargul uite-l c-a turbat!
Undeva-n poiana joaca-un paltin beat.

Ne-om opri-ntrebîndu-l: ce-i cu tine, ce-i?
Si-auzind armonici, vom juca tustrei. 

Serghei Esenin - Scrisoare mamei

Tot mai traiesti, batrâna mama?
Tie, cu supunere, ma-nchin!
Mica-ti casa, seara de arama,
Lumineze-o pasnic si senin.
Mi se scrie ca esti tulburata,
Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,
Ca ades bati drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat.
În albastre seri ti se nazare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare
Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.
Mama, nu-i nimic! Delirul fura
Gândul tau, ducându-l spre prapad.
Nu-s betiv chiar în asa masura
Ca pierind, sa nu te mai revad.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasa,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Sa ma smulg din dorul ce m-apasa
Si la noi acasa sa ma-ntorc.
Eu voi reveni, pe când rasfata
Pomii-n floare, satul meu tacut;
Dar sa nu ma scoli de dimineata,
Cum opt ani în urma, ai facut.
Nu trezi desertaciunea cruda,
Nici regretul ca ma risipesc,
Prea devreme, pierdere si truda,
Mi-a fost dat, traind, sa patimesc.
Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi esti reazem la tristete,
Numai tu dai vietii mele, rost.
Fie-ti deci, nelinistea uitata,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, suparata,
În paltonul vechi si demodat...